Dec 21, 2018

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – Compresa revistelor

Pentru că nu mai am niciun pretext să-mi motivez demarajul mai lent și alintat întru cetirea și adnotarea revistelor, care nu contenesc să curgă spre redacție, scurtez din coada preambulului și iau bărbătește prima dintre ele, pe coperta căreia tronează, hamletian, figura lui Marian Drăghici, Luceafărul de dimineață. Două imperioase îndemnuri la lectură ne sunt sugerate de Dan Cristea și Alex Ștefănescu. Primul ne propune cartea lui Mihai Vornicu, Statui de hârtie: studii și impresii asupra literaturii române, în timp ce Alex Ștefănescu ne îndeamnă să-l (re)descoperim pe Dumitru Radu Popa. O lectură cu alt azimut în primul caz, o trecere „tipologică” prin istoria literaturii române, de la Ion Neculce la Mateiu Caragiale ori Marin Sorescu și o poveste a unui talentat român, stabilit de prin 1986 în SUA.  Deja dinspre New York au venit valuri de umor de calitate, grație cărților tipărite la Editura Univers ori Cartea Românească. Două pagini generoase de versuri îi asociază pe Octavian Doclin, Victor Munteanu și Marian Drăghici. În compresa din octombrie citam din poemul dedicat de Marian Drăghici lui Nicolae Sava. De data aceasta e rîndul lui Ion Mureșan, Mircia Dumitrescu, Gabriel Chifu și  Eugen Suciu să fie nemuriți în versuri.  Făcînd parte dreaptă, vom cita din Octavian Doclin: „Își privește deseori mama/ gherghină înfloritoare cândva/ Iederă a tatălui său/ astăzi tot mai puțină/ și atunci dar numai atunci/ își scoate oglinjoara din buzunarul de/ la piept/ pe care i-a dat-o în copilărie/ mama lui spre aducere aminte de / răceala/ lutului reavăn” (Mama). Și din grupajul semnat de Victor Munteanu: „Ai luat și tu parte/ la aruncarea cu pietre în ziua de ieri:/ Unii aruncau cu vorbe, alții cu petarde/ și grauri/ iar cei mai mulți cu viețile lor./ Mereu cineva stătea deoparte/ să le păzească hainele.” (Moștenirea fiilor neascultători). Porto Franco  dă și ea atenția cuvenită poeziei, aducînd în pagină versurile lui Varujan Vosganian, Sterian Vicol, Nora Iuga, Doina Sălăjan, Dan Petrușcă, Tudor Amza,  Petronel – Cosmin Amza, Dorinel Ghețău, Gabriela Livescu, Liliana Spătaru, Ana Ștefănescu și Florentin Palaghia. Sigur, poetul  și directorul revistei își face un dar la ceas aniversar, adunînd prieteni, amintiri, mesaje, fără să uite de cei care se bucură în altă lume: Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Dan Laurențiu, Adi Cusin. Doamne, ce săraci suntem, în fond, fără ei! Nici nu am curaj să fac o listă cu cei trecuți recent peste Styx. Sigur, ne rămîn cărțile și amintirile…Angela Baciu este în continuare rătăcită în povestea Norei Iuga și, din pelerinajul ei biografic, mai trage o tușă de culoare pastelată peste amintirile  despre poetă. Adăugăm îndemnul de a cerceta și paginile de proză semnate de Mihai Vișoiu, Vergil Matei, Ioana Zamfir – Toma și Irene Postolache după care ne grăbim la Cafeneaua literară unde programul este non stop! Cartea lui Aurel Sasu, Politică și cultură are parte de atenția specială a lui Gheorghe Grigurcu (proaspăt laureat al Premiului Național „Steaua Dunării”). Este de fapt vorba despre o culegere de texte cu autorul și colaboratorii săi la vedere și care „pare a se focaliza un sens pesimist”. Caragiale, I.G. Duca, Arghezi, Noica, Novicov, Beniuc (iertată fie-mi această nepotrivită înșiruire dar în logica acestei cărți e posibilă și necesară). Sunt decupate ieșirile vitriolante ale unora dintre cei menționați. Iată-l pe Arghezi: „Pe toată linia, an de an și zi de zi, breasla scriitorilor a fost trădată de toată lumea, și politică și literară.” Sau pe Noica: „Căci e un lucru ciudat: anumiți oameni simt că sunt scriitori. N-ar putea să ne spună bine de ce și în baza cărui articol; dar o simt. Se vede din purtarea lor, din aerul de siguranță cu care intră la Ministerul Instrucțiunii, din aerul de satisfacție cu care ies de acolo și din o altă mie de indicii mărunte, dar sesizabile.” Ne apropiem și de interviul pe care i-l acordă Octavian Doclin lui Virgil Diaconu și din care aflăm că poetul și-a găsit medicul ideal: „Eu nu sunt decât pacientul lui Dumnezeu”. Menționăm și reverența lui Adrian Dinu Rachieru față de aniversatul Cornel  Ungureanu și facem inevitabila escală lirică. Ne bucurăm să-l reîntîlnim pe poetul, prozatorul și criticul literar Lucian Costache: „În seara zilei de 9 iulie 2018,/ Domnul Gând l-a înjunghiat în spate/ Pe domnul Suflet.// Martorii declară că adesea/ Între cei doi aveau loc cele mai aprige certuri./ Sătul de atâta dispută,/ Domnul Suflet a dat să plece/ Și a întors spatele domnului Gând.// Cei doi locuiau împreună într-o casă veche,/ Cu un singur etaj și două ferestre cu geamuri verzii.// Fără prietenul lui de o viață întreagă,/ Domnul Gând nu a putut da nicio declarație.” (Anunț). România literară ne ține la curent cu evenimentele din agenda USR cum ar fi, bunăoară, desemnarea lui Horia Gârbea scriitorul lunii august și care intră astfel în cursa pentru premiul „Scriitorul anului” de la Iași sau acordarea unor burse de creație fericiților Dragoș Guse și Cosmin Andrei Tudor pentru viitorul lor volum de eseuri, respectiv poeme. Un spațiu ceva mai amplu a fost alocat și Întîlnirii cu tinerii scriitori de la Neptun, în urma căreia s-au ales și cei doi premianți, Răzvan Andrei și Andrei Doboș. Și gata cu novitelele. Mai lunecăm și către nostalgie cu Radu Voncu amintindu-ne că au trecut 10 ani fără Dan Horia Mazilu. Important e să reținem, printre altele, că: „…propunerea unor noi perspective asupra fenomenului cultural medieval românesc a fost o constantă a activității lui Dan Horia Mazilu”. Are desigur dreptate autorul că la 65 de ani, cînd s-a despărțit de noi, criticul și istoricul literar era departe de a fi epuizat temele pe care le pregătea cititorului. Încă un motiv de recurs la memorie ar fi și cei 11o ani de la plecarea lui Geo Bogza, prilej pentru Ioan Holban de a ne aduce în preajma Jurnalului de copilărie și adolescență, apărut în 1987 la Cartea Românească. Un popas scurt și la crochiul de portret liric al lui Ștefan Mitroi: „Ce faci toată ziua înăuntrul corpului tău? mă întreabă cineva./ Mă joc! Ce altceva să fac? îi răspund./  Mai ies câteodată pe afară, dar fug cât de repede pot înapoi!” (Despre mine) și trecem la Ramuri. De unde semnalăm inepuizabilele aforisme ale lui Gheorghe Grigurcu și ne întrebăm și noi cu domnia sa: „Ce e imaginarul, în fapt, dacă nu o ironie la adresa realului?” apoi glosăm cu Nicolae Prelipceanu pe marginea salariilor, mai ales, ale fotbaliștilor, despre care conchide sapiențial: „Cât despre cele din fotbal, acestea intră în zona marelui business, unde mintea noastră educată cultural nu poate pătrunde”. Aferim! A apărut la Editura frACTalia Noi poeți „americani” poeți străini, sub semnătura Margento – alias Chris Tănăsescu – „o antologie bilingvă (engleză – română) de poezie care depășește cu mult  ce-ar putea cuprinde, surprinde sau circumscrie, diacronic și sincronic, inclusiv concepte ca cele de neo – avangardă sau experimentalism” scrie Gabriel Nedelea. Nostalgic după timpurile cînd Ciocoii vechi și noi ținea, alături de alte cîteva scrieri, capul de afiș la diversele examene de admitere, am citit amplul studiu al Gabrielei Gherghișor, Mâna cea veche a lui Nicolae Filimon. Aplicată și meticuloasă trecere în revistă a portretelor, moravurilor celor veniți de la Fanar. Sigur sunt și referiri la alți „portretiști de epocă”, Alecu Russo, de exemplu, care scria (teribil de actual): „Țiganii trăgeau la manele de se omorau, cucoanele sulemenite oftau, iar boierii așezați pe covoare beau vutcă în papucii amorezelor; își zvîrleau în sus fesurile și se sărutau cu lăutarii”. Să-l cunoaștem și pe Raffaele Carrieri în varianta lui George Popescu: „Fără iubire ești nimeni:/ Lumina te respinge/ Azurul nu te-atinge./ Dimineața nimeni/ Nu-ți dă binețe./ Purul și impurul nu mai/ Sunt noaptea tovarăși,/ Iar tu îmbătrânești/ În jocul morții.” (Jocul morții) A ajuns la noi și un număr nou din Spații culturale. Din care aflăm despre Salonul revistei din vara acestui an, care a adunat scriitorii din zonă și nu numai, de la Fevronia și Paul Spirescu la Mioara Bahna,  Marin Moscu, Nicolai Tăicuțu, Petrache Plopeanu sau invitata surpriză, Lelia Rădulescu stabilită la Houston de vreo 30 de ani. Evenimentul a coincis și cu aniversarea revistei care bifează 10 ani de la apariție. Lansări de carte, prezentări de reviste literare, recitaluri, tot tacîmul unei asemenea întîlniri. Îl citim și pe unul dintre colaboratorii săi statornici, poetul, eseistul,  Virgil Diaconu: „De la o vreme, Domnul nu mai visează./ El i-a lăsat în locul Lui pe visători: să viseze/  ei lumea!// Visul vorbește despre lumea pe care o aștept/ cu înfrigurare./ Lebăda care tocmai și-a făcut cuib/ în umărul meu este un astfel de vis înfrigurat.” (Visul). Se destăinuie laconic și Ionuț Caragea  lui Vasile Ghica despre cum va să fie un cîștigător al Festivalului Internațional al Aforismului de la Tecuci. În multe reviste avem dovezi despre faptul că lumea călătorește și o face cu ochii deschiși, la fel ca Doina Cernica ajunsă pe valea pîrîului El – Kelt, la vreo 20 de km de Ierusalim, unde găsește un strop de liniște la Mănăstirea Sfântul Gheorghe precum și povestea interesantă a lăcașului. Nu se lasă mai prejos nici Stan Brebenel, abandonat peisajelor și istoriei insulei Afroditei. Proză, poezie, numeroase nume noi, cronici de carte și o generoasă revistă a presei sunt tot atîtea argumente să nu ratați numărul. În fine, Contemporanul, în care Nicolae Breban apreciază că „viața nu mai e ca o pradă” ci Viața ca posesie, cum sună titlul editorialului în care își comentează propria viață, cum punctează în debutul articolului. Ca de obicei sincer: „Da, e drept, ea conține (expresia „viața mea”) o banalitate exasperantă, dar și o aroganță, greu de definit – pronumele posesiv, a mea. Or, în clipa în care scriu, sfârșit de iunie 2018, ea, această viață – în tinerețea mea se scria vieață – încă îmi aparține și eu pot, foarte bine, cu o aroganță pe care mi-am exprimat-o nu de puține ori, în felurite forme, ficționale sau nu, să vorbesc în numele ei.” Este de fapt un fragment din volumul Viața mea, la care ne poftește autorul.  Două pagini „ieșene” ne poartă prin memorialistica românească sub semnătura lui Bogdan Crețu și miezul cărții semnate de Mariana S. Țăranu, Scrisori către Stalin sau Spovedaniile celor ocupați (1947 – 1953) la care ne invită Mircea Platon. Din volumul Mierla, poetul și stânjenelul tahigraf, semnat de Ignatie Grecu și apărut la Editura Eikon în acest an, este decupată o pagină de sonete din care vă oferim și noi o mostră: „De-atâta umblet îndelung pe mare,/ Bătrâne vâsle grele mi s-au ros./ Pot spune: iată, astăzi, m-am întors/ S-ascult cu pasul țărmu-nalt și tare./ Iau tirsul drept, din nou, cel prea lucios,/ Și-ncet pornesc și vesel pe cărare/ Și strâng în mâini mănunchi de spice grele/ Legându-le la mijloc cu fire cicoare.” (De-atâta umblet)

Revista indexata EBSCO