Dec 21, 2018

Posted by in Panoramic editorial

Emilian MARCU – Vitrina cãrților

Ionuț Caragea, Despletirea viselor, poeme și aforisme, editura Princeps Multimedia Iași, 2018, 158p. Cu un cuvînt însoțitor de Daniel Corbu.

Poate cel mai bine s-ar putea defini poezia lui Ionuț Caragea sub acest aforism al său, un aforism coagulant a tot și a toate. Cele aproape patruzeci de volume de : poezie, traduceri, aforisme, proză s.f., eseuri și spiritualitate, cît și prezența în cîteva antologii dar și a altor contribuții literare ne prezintă un Ionuț Caragea complex, atacînd furibund lumea literară, din toate unghiurile, ca un trăgător de tir. Se poate destul de lesne observa îndîrjirea de care dă dovadă. Cu o viață trepidantă, de la sportiv de performanță (rugbist) la scriitor liric și traducător de literatură s.f., Ionuț Caragea s-a impus în lumea scriitorilor, dar și a scrisului, situîndu-se chiar în prima linie a generației sale. În această nouă carte a sa, Despletirea viselor, autorul își garnisește poemele cu cîteva simboluri, cum ar fi: visul, umbra, cenușa, cerul, așteptarea, abisul, emoția, absența, simboluri ale romantismului, dar pe care el le aduce într-un realism expozitiv, folosindu-le într-o interesantă modernitate pe care o practică. Constatînd cu că de cele mai multe ori Chiar și visul visează el spune: visele sînt pîinea noastră/ cea de toate zilele/ și de toate nopțile// vise negre, vise albe/ vise intermediare/ vise pentru săraci și bogați/ vise pentru sănătoși și bolnavi, existînd pentru fiecare cititor o porţie zdravănă de vis în care să se poată regăsi şi să se poată lăfăi în voie, pe îndelete. O anume oralitate se poate descoperi în toate poemele lui Ionuţ Caragea, parcă o anume denudare a elementelor aflate într-o stare de dezagregare ca în Vise de cenuşă: zeii s-au adunat/ în jurul focului sacru/ şi s-au iubit// iar cenuşa lor împrăştiată/ de respiraţia lor/ s-a aşezat/ pe pleoapele mele –spune el parcă pentru a confirma această dezagregare material prin transformarea în cenuşă. De altfel simbolul cenuşii şi al perisabilităţii ţine loc de nisip în clepsidră. Partea a II-a a cărţii, intitulată După care vis să mă trezesc?, se deschide cu un frumos poem care este, desigur, oniric, Dorm într-o livadă de meri: poate că voi muri într-un vis/ în care durerea nu doare/ în care singurul coşmar este viaţa, catren care se poate regăsi şi în partea a treia a cărţii, sub formă de aforism printre cele 50 inserate de autor, cugetări poetice încărcate de lirism, cele mai multe dintre ele cu o vădită tentă filosofică. Poemele Nunta de argint şi Festina lente mă duc cu gîndul la baladele lui Radu Stanca, din perioada de începuturi, în care romantismul uşor morbid se poate observa fără prea mari eforturi, iar prin unele versuri din cele două poeme se pot regăsi şi tente bacoviene dominate de o anumită lascivitate şi lentoare care caracterizează lirica acestui mare poet. Măsura puterii sale de sinteză, chiar de concentrare maximă se poate distinge din cele 50 de aforisme despre vis și visare, despre existența prin vis și trăirea pentru vis. Poate că voi muri într-un vis în care durerea nu doare, în care singurul coșmar este viața spune el în aforismul cu numărul 10. De fapt aforismele sale pot fi considerate un altfel de psalmi, ce e drept, psalmi păgîni și conchide: Visul ne-nvață că nu există decît un singur paradis fără coșmaruri, sau: Întreaga noastră viață atîrnă de un vis, așa cum lacrima atîrnă de genele ochiului care s-a deschis pentru a înfrunta realitatea. Poet nonconformist şi dominat de sentimentul atît de dureros al dezrădăcinării, Ionuţ Caragea scrie o poezie pe o lamă de bisturiu, radiografiind visele, lamă de bisturiu  cu care îşi operează, dar nu spre vindecare, propriile trăiri, propriile vise, propria moarte, aşa cum reiese din majoritatea poemelor din această despletire. Totul pare amorf în poezia sa, format din antimaterie, el trudind să recompună în hainele logicului, o lume de nisipuri mişcătoare, aşa cum sînt şi visele. Atunci cînd vrea să se izoleze de lume şi să rămînă singur în împărăţia viselor se ascunde în al clipei pîntec să poată asculta toamna cum îngînă/ un mîngîietor cîntec,/ cu acorduri fine/ ale unei mandoline/ acompaniate de cîntec. Faptul că este un poet atipic, nonconformist și, de ce să nu spunem, destul de greu de digerat, așa cum s-a și remarcat în diferitele comentarii la cărțile sale, nu este  greu de detectat. El este și ca om, dar mai ales ca poet un orgolios și nu acceptă modestia și nici smerenia, fiindcă își construiește tot eșafodajul liric din voința și din dorința de a scrie poezie, de a fi poet, de a sălta din țîțîni o anumită poezie leneșă. Cu un discurs liric destul de complex dar elevat, despletirea viselor se face nu la lumina lunii ci focalizat, ținîndu-și ochii sus către repere, către  planete, stele, galaxii acolo unde iarăși noi vom fi.  Tot ce visez și scriu – spune el – tot ce iubesc/ sînt trepte către lumea/ ce-o să fie/ de m-a durut și-am plans/ am redospit. În această continuă redospire, o altă formă de germinație, se construiesc poemele lui Ionuț Caragea.

 

Ion Manea, Raftul cu prieteni, cronici de bună întîmpinare, editura AXIS Libri, Galați, 2018, 292 p.

Ceea ce veți descoperi în cronici de bună întîmpinare, scrise de-a lungul anilor nu din pornirea de a critica volumele confraților mei, ci din dorința de a le mediatiza sui generis, deoarece veți vedea, toate merită viață lungă în Paradisul cărților – se explică prozatorul gălățean Ion Manea, pe coperta a patra a acestei cărți. Și nu avem nici un motiv să-l contrazicem, pentru că Ion Manea dă dovadă de un profesionalism deosebit în a judeca valoarea cărților, și dacă… Prietenia a fost, după cum spune și titlul cărții, dar nu numai… Un cuvînt de salutare se cuvine acordat și scriitorului  Zanfir Ilie, directorul bibliotecii V.A. Urechia din Galați și coordonatorul editurii Axis Libri, cel care, cu generozitate, a publicat numai în anul 2017, nu mai puțin 18 volume de creație literară. Numai un om dăruit actului de creație poate să găsească, în aceste vremuri vitrege, resurse de a publica atîtea cărți. Cele 54 de cărți comentate de Ion Manea în Cartea cu prieteni se pot constitui într-o adevărată istorie literară. Printre autorii comentați se numără: Zanfir Ilie, Viorel Dinescu, Dan Plăieșu, Ion Trif Pleșa, Aurel M. Buricea, Coriolan Păunescu, Constantin Vremuleț, Calistrat Costin,  Dan Movileanu, Culiță Ioan Ușurelu, Octavian Mihalcea, Ion Zimbru, Emilian Marcu și lista ar putea continua. Comentariile critice ale lui Ion Manea sînt niște adevărate construcții rafinate, esențializate, care surprind detaliile din cărțile pe care le radiografiază, cu o atentă și severă aplecare, fără însă a face greșeala de a le povesti, cum se mai întîmplă în unele cazuri. Aceste comentarii pot fi inserate într-o expresie pe care autorul o folosește chiar din start, atunci cînd comentează cartea lui Zanfir Ilie, De Dunăre, dăinuire la Galați, publicată la editura Detectiv literar, București, 2016, o altă editură condusă cu profesionalism de scriitorul Firiță Carp, expresie definită drept Biografia unei mari iubiri. Chiar acesta este sentimentul care îl încearcă pe autor, dar pe care reușește să-l transmită și cititorului, o mare iubire față de cărțile confraților, fie proză, poezie sau memorialistică. Firul Ariadnei se derulează lent în această călătorie printre cărțile din raftul cu prieteni, semn că autorul privește cu maximă seriozitate ceea ce zidește cu temeinicie. Critica practicată de Ion Manea, chiar dacă este doar una de întîmpinare, reușește să zidească și nu să distrugă. Ion Manea, pe lîngă comentariile aplicate dar și inspirate, face și unele portrete ale unor scriitori, folosind tușele discrete dar ferme. Vezi  portretele realizate lui Viorel Dinescu, și mai ales acela al lui Nicolae-Paul Mihail, pe care reușește să-l prezinte aidoma. Remarcabile sînt prezentările făcute volumelor: Dicționarul scriitorilor gălățeni de Zanfir Ilie și Vasile Plăcintă (coordonatori) Istoria umorului gălățean de la Costache Conachi pînă în prezent, două cărți de referință pentru cultura gălățeană și nu numai, cărți care merită un loc cu totul special. Gestul prozatorului de vocație Ion Manea de a prezenta cititorilor o parte dintre cărțile confraților este unul benefic.

Valeriu Anghel, Printre șătrari, Editura Corgal Press, Bacău, 2017, 182 p. Cuvinte de însoțire pe coperta a patra semnate de : Eugen Verman și Cornel Galben.

Născut într-un sat din județul Bacău, Valeriu  Anghel a publicat în decursul timpului mai multe romane printre care amintim: Printre șătrari (ed. I.) 1998, Ispita, 1999, Deținutul 13oo2, 2000, și, după o îndelungată tăcere o carte de povestiri intitulată Farmecul amintirilor, 2015, ca în 2017 să publice ediția a doua, revăzută a romanului Printre șătrari. Subiectul cărții, remarcă Eugen Verman, conflictul, discursul epic, stilul aproape reportericesc sînt atuuri care caracterizează romanul și te fac să-l citești cu sufletul la gură. Cornel Galben detectează ingredientele strecurate subtil în firul istorisirii… descifrînd tîlcul unor episoade enigmatice, dar și satisfacția că justițiarul Petrică, ajuns între timp ofițer de jandarmi, nu se lasă pînă cînd cei vinovați nu-și primesc pedeapsa binecuvenită. Pornind de la preceptul biblic atît de cunoscut, prin care se susține că nici o faptă rea nu rămîne nepedepsită, Valeriu Anghel, în acest roman al său revăzut, Printre șătrari, își construiește întreaga acțiune cunoscînd de la început sfîrșitul întregii povești, urmărind, aproape filmic acțiunea. Schema după care se derulează romanul nu este foarte complicată și pentru că personajele sînt credibile, cu un comportament firesc și sincer, iar de multe ori acțiunea este destul de liniară. Atmosfera romanului ne duce cu gîndul la proza de la sfîrșitul secolului al nouăsprezecelea și începuturile secolului douăzeci, în care dominau romanele lui Duiliu Zamfirescu, cele care, într-un anume mod îi servesc, poate fără voie, drept model. Personajele, multe dintre ele, mai ales cele, numite generic, negative, colcăie de manifestări grobiene, barbare, aproape patologice. Boierul Spiridon Gavrilescu, adeseori numit conașul, este prezentat caricatural, măcinat de răutate, tutelează comportamentul unor slugi cum ar fi: Petrache supranumit Balaurul, fost ocnaș adus să țină, cu brutalitate ordinea pe moșie, șeful de post, slugarnic, incompetent, un carierist fără scrupule, care încerca să devină cît mai util prin servilism pentru a prospera, pe deoparte, iar în cealaltă tabără, a personajelor pozitive, în care se pot regăsi: Toader, Petrică, Ioana, bătrînele satului mereu umilite și oropsite, lipsite de cea mai elementară apărare, Bulibașa Stoinea, un om de toată isprava, cel care îi salvează viața lui Toader și apoi îl asimilează șatrei, ca în final să-l numească, stăpîn pe șatră în locul lui. Toader îi devine acestuia ginere. Personajul principal se pare a fi copilul Petrică, ajuns între timp, prin șansă și multă muncă, ofițer de jandarmi, cel care reușește să devină justițiarul tuturor nedreptăților ce au loc în acest roman, să descîlcească această rețea extrem de încîlcită pusă la cale de cei din tabăra celor răi. Finalul cărții este unul fericit, vinovații primindu-și fiecare pedeapsa meritată. Romanul lui Valeriu Anghel poate fi considerat și unul social, dar și unul de capă și spadă, roman, care se citește cu mult interes și cu emoție pentru că suspansul este în prim plan.

 

Rodica Mureșan, Pretexte critice, Poezia, editura Junimea, Iași, 2018, 218 p. Un cuvînt de întîmpinare semnat de autoare, iar pe coperta a patra o scrisoare de trăsură semnată de Adrian Dinu Rachieru.

Din subtitlul cărții se poate înțelege că aceasta ar fi prima  dintr-un ciclu mai amplu, în care se vor regăsi și alte genuri literare, semn că Rodica Mureșan și-a acumulat rezerve de… istorie literară. Cu o luciditate tăioasă, fără a pune o colecție de encomioane, Rodica Mureșan, remarcă Adrian Dinu Rachieru, încearcă un racord cu fenomenul liric autohton, vizînd marele circuit axiologic; lansînd opinii  plauzibile, cu ambiția unor noi puncte de vedere, pe temeinic suport demonstrativ, de răceală clinică, am zice, aceste pagini consfințesc o salutară revenire în arena critică. Aranjați în ordine alfabetică, poeți din generații diferite, pornind de la Aurel Rău, Anghel Dumbrăveanu, Marcel Mureșeanu, Sergiu Adam, Ovidiu Genaru,Vasile Tărîțeanu și continuînd cu Carolina Ilica, Dinu Flămînd, Ioan Flora, Ioan Moldovan, Emilian Marcu, George L. Nimigeanu, Olimpiu Nușfelean, Arcadie Suceveanu, Elena Ștefoi, Matei Vișniec, George Vulturescu etc. sînt lecturați, analizați și prezentați cititorului, cu mult profesionalism, cu multă aplecare și gravitate, pătrunzînd, de cele mai multe ori pînă în cele mai ascunse tainițe ale creației lor. Analiza cărților, dar și a universului poetic, la aproape fiecare dintre poeți, se realizează nu neapărat prin vizorul unuia sau altuia dintre curentele literare, ci  mai degrabă în spirit călinescian, de a evidenția calitatea creațiilor și nu neapărat slăbiciunile, dar fără a le ocoli și pe acestea. Fără a reprezenta simple supoziții sau doar un proces de investire imaginativă, critica de întîmpinare adaugă semnificații în hermeneutica individual a textului, potrivit intenției demersului exegetic (de a revela existența arriere-plan-ului conotativ, idiosincratic sau nu), personalității și ideologiei fiecăruia  dintre cititorii avizați, spune Rodica Mureșan în argumentul său. Ce mai este de remarcat în această carte este faptul că, pentru fiecare poet, Rodica Mureșan atașează, încă din titlu, un epitet concluziv, introducînd astfel cititorul aproape tranșant în universal liric despre care se va face vorbire. La Sergiu Adam, de exemplu, descoperă Opțiunea simplității, la Carolina Ilica Tușele magiei erotice, la Emilian Marcu Țărmul pierdut al marii poezii, la Liviu Popescu Funcția terapeutică a regăsirii în lirism, la Vasile Zetu Trudind întru poezie la modul isihast iar la Viorica Petrovici Pe lungul drum către revelație – poezia. Critica literară cîștigă prin această carte un nou nume care privește cu multă seriozitate fenomenul poetic românesc contemporan și ne face să așteptăm cu reală curiozitate celălalt/celelalte volume dedicate celorlalte genuri literare.

 

Constantin T. Ciubotaru, Frățînele meu, Constantin  Blănaru, editura Rotipo, Iași, 2017.

Prozatorul Constantin T. Ciubotaru publica în anul 2017 o carte cu totul special, o carte de evocări și, mai ales, o carte  de realizată din corespondența cu prozatorul sucevean Constantin Blănaru, un om de o sensibilitate rară, de o generozitate la fel de rară și de un remarcabil talent, preocupat de relația de prietenie dintre oameni. Autorul acestei cărți spune: Au trecut doi ani și mai multe luni, de cînd Constantin Blănaru nu mai este printre noi. S-a mai atenuat durerea după fulgerătoarea dispariție a Frățînelui meu? Nu știu… Timpul, universalul vindecător a toate cele pămîntești, m-a îndemnat să consemnez pe hîrtie acele fapte despre Constantin Blănaru, pe care am crezut că ar trebui să le știe și alții.  Și chiar aceasta a realizat prin această carte Constantin T. Ciubotaru. A evidențiat prin, aceste scrisori, personalitatea unui scriitor remarcabil, a unui om frămîntat de viața socială și literară cu care intra în contact. Înainte de a intra în fondul principal al cărții autorul face cîteva aprecieri despre amiciție și, mai ales, despre prietenie și prieteni, și, așa cum constată și el, rîndurile prietenilor, de la un timp, devin tot mai subțiri și amintirile tot mai groase, tot mai dense. Dintre cei pomeniți, Constantin T. Ciubotaru îl simte mult mai aproape pe frățînele lui Constantin Blănaru și folosește toate scrisorile, notițele, email-urile etc. pe care  le deține și realizează această carte. Trebuie să remarc faptul că și numele meu se poate descoperi în cîteva dintre epistolele acestea pentru că, într-un fel sau în altul, drumurile mele s-au intersectat o bună perioadă de timp cu ale lui Constantin Blănaru, dar și cu cele ale autorului acestei cărți. pare curios, spune C. Blănaru, dar oare de ce și eu mă simt un prigonit de soartă? După ce am colindat Bucovina, apoi străzile din Iași, a trebuit să ajung aici!  (este vorba de Alba Iulia). Și îmi vine să spun, ca în Biblie, cum că: Necunoscute sînt căile Domnului. Constantin Blănaru, fiind și un bun istoric și critic literar, în misivele sale, transmite adresantului(autorului acestei cărți), iar acum și cititorului, multe date despre scriitorii bucovineni, impresii despre cărțile lor, radiografiind cu meticulozitate aparițiile editoriale de acolo. Descoperim de asemenea în aceste notițe zbaterile, frămîntările, și de creație dar și sociale la care era supus acest om cu un suflet extrem de sensibil. Am recunoscut și mi-am amintit de multe dintre aceste zbateri. Părea mereu nemulțumit de ceea ce se întîmplă în jurul său. Frățînele meu, Constantin Blănaru, așa cum se intitulează această carte publicată de Constantin T. Ciubotaru, prezintă lumi, caractere, atitudini de reală importanță, mai ales pentru cititorul bucovinean căruia îi sînt cunoscuți ambii autori, dar și personajele ce apar aici. Constantin T. Ciubotaru adunînd aceste misive și publicîndu-le repune în circulație un scriitor de o reală valoare, un scriitor care se alătură de prozatorii bucovineni care au făcut și fac cinste literaturii române.

Revista indexata EBSCO