Jun 27, 2013

Posted by in EVENIMENT

Corneliu Ciucanu – Evocarea Profesorului Gheorghe Buzatu la Iasi

Joi, 6 iunie 2013, istoricul Gh. Buzatu ar fi împlinit 74 de ani, însă el a plecat spre cele Vesnice, în urmă cu două săptămîni, mult prea devreme, mult prea grăbit, lăsînd în urmă un gol imens… A plecat din mijlocul cărtilor si documentelor sale pe care le-a iubit atît de mult, părăsind această lume din ce în ce mai tulbure, măcinată de patimi si interese mărunte…

Centrul de Istorie si Civilizatie Europeană din cadrul Filialei Iasi a Academiei Române a organizat pe 6 iunie, ora 17. 30, la Iasi o Evocare a istoricului Gh. Buzatu. Totodată, la Universitătile din Craiova si Constanta, unde a fost profesor în cadrul Facultătilor de Istorie si a Scolilor doctorale, s-au organizat, de asemenea, întîlniri închinate cinstirii memoriei istoricului iesean. Manifestarea de la Iasi a avut loc în Sala mică a Academiei Române – Filiala Iasi unde, ani de-a rîndul, s-au desfăsurat mai multe sedinte de comunicări si lansări de carte însufletite de istoricul Gh. Buzatu. La masa la care nu cu mult timp în urmă prezida Profesorul, a rămas un singur scaun neocupat, în semn de pretuire fată de cel care retinea atentia asistentei prin lectiile sale de istorie, prin subiectele abordate, prin adevărurile rostite. Pe peretele din spatele catedrei era proiectat chipul expresiv al istoricului înconjurat de cărtile sale, fapt care întărea si mai mult certitudinea prezentei spiritului său viu în mijlocul nostru.

După păstrarea unui moment de reculegere, seria de amintiri si evocări a fost deschisă prin cuvîntul Stelei Cheptea, colaboratoare statornică a Profesorului. S-au mentionat cîteva titluri si repere ale operei istoriografice vaste si a principalelor teme abordate cu pasiune, acribie si curaj de Profesor: România si trusturile petroliere internationale pînă la 1929 (1981); O istorie a petrolului românesc (1998); România si Războiul Mondial din 1939-1945 (1995); România în ecuatia păcii si a războiului 1939-1947 (2010); Românii în arhivele Kremlinului (1996); Românii în arhivele Americii (1992); România sub Imperiul Haosului. Studii si documente(2007); Maresalul Ion Antonescu. Forta Destinului. O biografie (2012) s. a. Cărtile mentionate se regăsesc în prestigioasa Colectie Românii în istoria universală care a ajuns la peste 300 de titluriinitiată de Gh. Buzatu în 1986. Totodată, a fost prezentată ultima carte a istoricului Gh. Buzatu, intitulată Istoria să judece, semnată în colaborare cu Serban Alexianu si Stela Cheptea. În acest context, Stela Cheptea a remarcat valoarea premonitorie si testamentară a ultimului volum alcătuit de Profesor si capacitatea de analiză, interpretare si sinteză a istoricului recunoscut, pe bună dreptate, cel mai mare specialist român în problematica celui de-al doilea război mondial, dar mai cu seamă, în ceea ce priveste activitatea si personalitatea Maresalului Ion Antonescu.

Au luat cuvîntul si alti vorbitori, colaboratori si prieteni ai istoricului (prof. P. Ursache, scriitorul Cassian Maria Spiridon, prof. N. Cretu, inginerul Florin Roman, juristul Vasile Diacon, studentul Silvian Man, Corneliu Ciucanu s.a.) care au evocat emotionante momente si amintiri despre istoricul Gh. Buzatu. Cuvintele pornite din suflet au subliniat activitatea stiintifică de exceptie, au dezvăluit caracterul onest, blîndetea, generozitatea aristocratică si modestia proverbială a Profesorului. S-au mentionat personalitatea puternică, profesionalismul, curajul si rectitudinea morală a istoricului creator de scoală si climat istoriografic, stiut fiind faptul că a coordonat cu răbdare si tact o serie de discipoli ce reprezintă tînăra generatie de istorici. În acest cadru, a fost remarcat talentul istoricului Gh. Buzatu de a indica, totdeauna, probleme, teme de maximă importantă si impact, dar mai ales harul de a-i îndruma si convinge pe cei tineri să iubească si să respecte documentele de arhivă, să slujească după pricepere si… caracter istoria cea adevărată…Cea care nu se lasă ademenită si siluită de vitregiile vremii si nici deturnată de recomandările sterile si dăunătoare ce tin de „corectitudinea politică” actuală, sustinută inchizitorial de noii formatori de opinie si constiintă „românească”, de cei care păstoresc în ultimul timp institutii culturale si anumite segmente ale societătii civilă. Or noi cei mai tineri am mărturisit pe deplin respectul fată de istoricul exigent cu sine si cu ceilaltisi chiar mai mult decît atît, „primejdios pentru sine si pentru ceilalti” – după cum spunea odinioară Emil Cioran – tocmai prin abordările tari si concluziile limpezi, fără teamă spuse, care anulau platitudinea istoriografică. L-am apreciat pentru forta lui de pătrundere a fenomenului istoric si pentru firescul rostirii sale care răsturna conventionalul demersului istoriografic, acceptat tacit si comod de alti confrati, combătut si denuntat, însă, de Gh. Buzatu. Nu putem uita pledoariile riguros argumentate ale Profesorului cu privire la Războiul din Răsărit, „ un război drept, pentru zdrobirea comunismului si eliberarea provinciilor istorice ale Basarabiei, Bucovinei de Nord si Tinutului Hertei, ocupate de URSS în vara anului 1940”, dar mai ales, „sfînt, pentru apărarea si salvarea credintei”. De asemenea, nu putem trece cu vederea interventiile sale repetate întru restabilirea adevărului si cinstirea eroilor din rezistenta românească anticomunistă, pentru cunoasterea si recunoasterea dimensiunii dramatice, nocive, antinationale a „holocaustului rosu”. Această perioadă de prigoană si exterminare a elitei culturale, politice, militare românesti, dovedită a fi cel mai întunecat capitol din istoria României în secolul XX, rămîne, încă, o temă neagreată – în mod straniu, dar nu întîmplător – de către „anticomunistii de paradă de către cei care clamează anticomunismul pe toate canalele media”. Nu o dată, Profesorul a condamnat sistemul politic, instaurat la 6 martie 1945 si regimul penitenciar dur si inuman din anii ´50 – ´60, dar si pe călăii (de la simplu gardian la ministru) care-l deserveau, a evocat suferintele celor închisi în temnitele regimului comunist, a apărat cu îndîrjire pe luptătorii antibolsevici din muntii nostri, pe cei prigoniti pentru dreptate, pe Martirii si Sfintii închisorilor… Pentru că el si-a asumat rolul misionar de apărător consecvent al neamului agresat continuu de experimente anti-identitare. A promovat un discurs ponderat fată de exagerările holocaustologilor de ocazie, mai mult propagandistice decît stiintific argumentate si cu tentă explicit antinatională. S-a plasat constient pe linia istoriografică opusă noului curent „rollerist” care operează doar cu „demitizări” si „purificări”, lăsînd în urmă o istorie searbădă, golită de simbolurile, eroii si martirii din Trecutul românesc. Profesorul a demascat sistemul diversionist adoptat de cei de azi, în fapt, continuatorii si executorii testamentari ai celor de ieri. A sesizat că teme, idei, personalităti ale istoriei românilor, înfierate „cu mînie proletară” în „obsedantul deceniu” de către garnitura cominternistă de tristă amintire (Leonte Răutu, Mihai Roller, Iosif Chisinevschi, Silviu Brucan, Valter Roman, I. Ludo, Alexandru si Sorin Toma, Ov. S. Crohmălniceanu s. a.) sînt ocultate sau reprimate, în numele „democratiei” si a „societătii deschise” de noii procurori ai „constiintei civice românesti”.

Dar astfel de atitudine a atras după sine interpretări malitioase, etichete de „istoric controversat”, de „istoric extremist si negationist”, care s-au dovedit, de altfel, simple speculatii ale celor certati cu istoria, tributari ai angoaselor de ieri si de azi, obsedati de închipuita „recrudescentă” a ismelor de tot felul. În fapt, întreaga sa operă si activitate s-a fixat pe o axă natională pe care a urmărit-o cu fermitate, renuntînd la comoditatea alinierii, la tentatiile materiale, la ispitele decoratiilor si confirmărilor academice… Fiindcă aceste „recunoasteri” erau lant si lacăt spiritului viu si cuvîntului său independent. Îi anulau asteptările, credintele, adevărurile…Or pentru exact aceste atitudini si consecventă merită pretuit si pomenit Gh. Buzatu, istoricul de caracter înzestrat cu aceea înversunare pozitivă care se bate prin scris si cuvînt pentru adevărul neamului său. Cel care, de nenumărate ori, conform îndemnului christic din Evanghelie („Îndrăzniti. Eu am biruit lumea”, Ioan 16, 33), a cutezatsi învins lumea, sfidînd suveran ereziile aberante care bîntuie istoriografia si politichia de azi si care – asa cum preciza marele vizionar Vasile Pîrvan – nu a lucrat „cu realitatea unor contingente de douăzeci si patru de ore, ca jucătorul de bursă, ci cu realitatea unor stabilităti milenare ale sufletului ancestral”, slujind cu acribie si pasiune – înainte de toate – adevărul…si numai adevărul istoric.

S-a spus si încă se va mai spune că, odată cu moartea Profesorului, „Istoriografia rămîne mai săracă”… Credem, însă, că acest moment reprezintă în fapt trecerea Profesorului Gh. Buzatu din Istoriografie în Istorie. Fiindcă, prin cărtile sale, prin rostire, caracter si atitudine, el înduhovniceste istoria, îmbrăcînd vesmîntul Vesniciei. A părăsit această lume marcată de nimicuri si nimicnicie, aflată sub Imperiul Haosului – după cum el însusi o definea în titlul unui volum – pentru a se muta la Domnul si pentru a se odihni si regăsi „la dreapta Sa, cu dreptii Săi, care din veac au plăcut Lui…Mîntuitorului”.

Într-o caldă si vibrantă atmosferă, manifestarea s-a încheiat prin păstrarea unui nou moment de reculegere în memoria Profesorului Gh. Buzatu. Nu înainte de a se multumi celor aflati în sală pentru participarea lor la acest moment înăltător de dreaptă recunoastere si pomenire, organizatorii au mărturisit deslusit că aceste întîlniri si evocări dedicate operei si personalitătii Profesorului vor fi repetate la Iasi si în alte orase care au găzduit în anii din urmă conferinte, simpozioane, sesiuni stiintifice, provocate, promovate si însufletite prin prezenta si prestatia de exceptie a istoricului.

Revista indexata EBSCO