Dec 19, 2018

Posted by in ARTE

Marian Sorin RĂDULESCU – Spune-ncet, nu spune tare – Avalanșa

Un cătun în vîrf de munte. În jur, munţi semeţi şi înzăpeziţi de pe care zăpada se poate rostogoli în avalanşă la cel mai mic zgomot. De aceea – ca-n filmele lui Cristian Mungiu – toate personajele (despărţite de spectatori printr-o perdea transparentă de plastic) vorbesc alene, în şoaptă. De aceea femeile au dreptul să nască doar trei luni pe an – atunci cînd zăpezile se topesc şi vieţile puţinilor locuitori ai cătunului nu mai sînt puse în pericol. Dacă se întîmplă ca vreuna să nu facă ascultare şi să se bucure de noaptea nunţii în afara rînduielii stabilite prin nişte nescrise legi de bătrîni, riscă să moară cu zile într-un sicriu anume pregătit. Astfel, nici ţipetele ei, nici ale pruncului nou-născut prematur, nu mai ameninţă viaţa întregii comunităţi – „binele colectiv”.

 

M-am hotărît să merg la Avalanşa, spectacolul montat la Teatrul Maghiar din Timişoara, în Noaptea Albă a teatrului. Atunci, în acea seară în care spectatorii puteau pătrunde în „măruntaiele” teatrului pe care – cei mai mulţi – îl ştiau doar din stal, fără să fi avut vreodată acces în culise, actorul Andras Bandi Zsolt (unul din amfitrionii acelui eveniment de tip open doors) mi-a adresat invitaţia de a veni, două zile mai tîrziu, să văd „un altfel de teatru”. Şi-am venit. Am descoperit încă o dată cum echipa TMT (un fel de surprinzător şi îmbucurător „stat în stat” în peisajul cultural al cetăţii) s-a întrecut pe sine. De data asta printr-o montare extrem de bine articulată scenografic (Dorotheea Iordănescu, autoarea concepţiei decorurilor şi a „universului sonor”) şi prin light design (Ştefan Iordănescu), cu o poveste extrem de călduros-omenească (autor: Tuncer Cücenoğlu), în ciuda temperaturilor scăzute la care trăiesc personajele.

 

Spectacolul e jucat parcă în slow motion, ca un geamăt mut, amintind de atmosfera din filmele lui Carl Dreyer sau Robert Bresson. Într-una din scene, trei generaţii (care locuiesc în aceeaşi încăpere) se aşează la masă. Cei bătrîni îşi amintesc de tinereţe, îşi mărturisesc – în poveşti mereu reluate – conştiinţa vinovată. Pînă la urmă, viaţa e mai tare decît conformismul dictat de legile străbunilor pentru „binele comun”. Viaţa merge mai departe tocmai pentru că se găseşte cineva care să încalce „aşezămintele bătrînilor”, atunci cînd ele, ca-n tragediile antice greceşti, impun pedepsirea drastică a tinerelor mame ce urmează să nască prematur. (Iar cel care – învins de nehotărîre, de laşitate – nu li se opune, poartă în suflet o viaţă întreagă povara vinovăţiei faţă de fratele pe care nu a avut tăria să-l salveze.) Îmbucurător mi se pare felul în care toate aceste personaje legate – în adîncimi de gînd – de nescrise legi şi datini ale unei lumi patriarhale nu sînt judecate (ori caricaturizate) de privirea „emancipată” şi „progresistă” a omului modern.

 

Povestea din Avalanşa este atemporală şi s-ar putea întîmpla în oricare vîrf înzăpezit de munte, indiferent de ţară. Sau – pentru cei obişnuiţi cu interpretările prin grilă politică – în oricare univers concentraţionar pe care – spre uimirea tuturor – se găseşte să-l înfrunte un tînăr ce n-are nimic de pierdut. Lentoarea cu care se mişcă personajele (justificată dramaturgic de condiţiile vitrege de viaţă) nu ţine seama de ritmurile şi aşteptările lumii noi şi „înnebunitoare”, care a ieşit de mult din „primitivismul” unei comunităţi „tradiţionale”. Montarea este, avea dreptate Bandi, un altfel de teatru. (Ca alte cîteva puneri în scenă extra-ordinare ale TMT, din ultimii ani: Incendii, Opera cerşetorilor, Sonetul 66, Wiener Walzer, Dancer in the Dark, Exit, Ultima mutare, Rabental.) Avalanşa te copleşeşte în primul rînd vizual. Dar cuminţenia şi echilibrul ei, ce vin parcă din altă lume, poartă – nu se poate altfel – amprenta regizorală a lui Kedves Emoke (ce pregăteşte încă o premieră la TMT: Ursuleţul Winnie Puh). Şi, evident, a întregii trupe de actori, care continuă să-şi surprindă publicul cu fiecare spectacol.

 

Avalanşa – un spectacol al teatrului Maghiar din Timişoara. Interpreţi: Éder Enikő, Bandi András Zsolt, Simó Emese, Csata Zsolt, Kiss Attila, Borbély B. Emília,Tar Mónika, Molnár Bence, Molnos András Csaba, Mátrai Lukács Sándo.

Revista indexata EBSCO