Nov 13, 2018

Posted by in Panoramic editorial

Daniel DRAGOMIRESCU – Cavalerism și artă poetică

Sînt poeţi care îşi limitează discursul la cîteva teme sau idei favorite. Poetul Cătălin Al Doamnei aspiră să cuprindă în creaţia sa întreaga lume şi întreaga existenţă. Cartea sa de acum este un vast panopticum, din care mai nimic nu lipseşte, în ordine universalistă, localistă şi personală.

Într-un mod foarte caracteristic, Întoarcerea cavalerului pelasg este un artefact la fel de reprezentativ pentru scrisul autorului oriunde ar fi cercetat, iar discursul său poetic se menţine egal (ne varietur) de la prima şi pînă la ultima pagină, ceea ce în sine ţine de o anumită capacitate de a performa în planul artei poetice.

Postmodernist în formă şi postromantic în conţinut şi trăire, poetul îşi începe discursul cu un binemeritat omagiu adus acelor personalităţi care i-au marcat devenirea intelectuală: „din ce în ce mai mult/ viaţa mea semăna cu aterizarea unui avion/ într-un oraş fără aeroport/ cînd am rostit cuvintele magice/ învăţate de la profesorii mei” („poemul creşterii şi descreşterii a şcolii de îngeri şi de sublime”, p. 15). Mai departe, autorul se dedică unei cronici poetice încărcate de metafore despre lumea de ieri şi lumea contemporană, din perspectiva unui spirit mesianic sau a unui taumaturg: „ca să vindec neamul meu/ am vrut să găsesc leacul vracilor de demult/ să-l dezbrac de mantia neliniştii/ de fuga de veacuri intrată-n cimitirul de sub casă/ în care frumuseţea fusese împuşcată…” („facerea de bine şi de rău a neamului meu”, p. 18).

Chiar dacă discursul poetic apare pe alocuri abscons şi tinde să se extindă spre infinit (nici un poem nu se încheie cu punct), cititorul atent are destul surprize agreabile parcurgînd volumul şi descoperind că poemele se disting prin varietate a lexicului, originalitate a imaginilor, creaţii lexicale proprii („ziua paricidă”), jocuri de cuvinte sugestive, aliteraţii („spre sexul nevăzut al stelelor sextuple”, p. 32). Dar peste toate aspectele de ordin formal, se vede limpede că poetul nu vorbeşte pentru a face paradă, ci pentru a da glas unei viziuni personale cît mai cuprinzătoare: „cei mai buni prieteni ai mei sînt artişti/ vieţile lor par a fi nişte personaje/ care-i urmează mai mult vinovate decît cu fidelitate/ mai mult curate decît necurate/ …/ bunăoară noe prietenul nostru comun/ el a salvat pentru prima dată lumea prin versurile scrise/ pe trupul fiecărei vieţuitoare din istoria firii noastre…” („viaţa cosmogonică a artiştilor diluvieni”, p. 71). Recurenţa imaginilor care atestă consistenţa de viziune a poetului este de apreciat: „patul strălucitor al dorinţelor neîmplinite” („spiritul vremurilor de la anul 4000…”, p. 80), „zilele-mi sînt pestriţe ca laleaua pestriţă” („nuntă fără nuntaşi în nirvana”, p. 87), „onomastica pietrelor albe” (titlu de poem, p. 134) etc. Nietzsche nu putea să lipsească dintre reperele de ordin spiritual la care se raportează universul poetului: „de cînd nietzsche mi-a spus/ mila e sentimentul omului nobil/ ce nu caută pe nimeni să umilească/ am urcat în nouri negri ca toma nour” („seminarul despre milă”, p. 119).

Peste întregul panoptic oferit de acest volum, cavalerul pelsag îşi proiectează umbra gigantică şi tutelar-simbolică: „şi în sanctuarul hiperboreean din lumea oamenilor liberi/ l-am regăsit pe cavalerul pelsag/ alinînd sufletele celor morţi fără lumînare/ osia lumii era ruptă şi în aerul pelasgic/ am fi vrut să rămînem să visăm mai departe…” („întoarcerea cavalerului pelsag”, p. 152).

Cătălin Al Doamnei este un spirit nonconformist, dar nu şi unul iconoclast. Ca un nou hidalgo De La Mancha sau ca un Ludwig al II-lea al Bavariei, regele pierdut în norii mitologiei gotice consacrate de muzica lui Wagner, el reuşeşte să stabilească o punte de comunicare între o formă de cavalerism ca modalitate de înţelegere şi de asumare a existenţei şi un stil prin care această asumare existenţială este transpusă în creaţie, în sensul larg şi nobil al cuvîntului.

Revista indexata EBSCO