Nov 13, 2018

Posted by in Panoramic editorial

Marius CHELARU – Domnul creioanelor

                Caligrafia este o artă aparte, care a avut o poveste fascinantă, o dezvoltare interesantă şi în Europa, dar cu precădere în Orient, fie cel persan/ arab/ turc, fie sino-japonez, şi care, din păcate, azi este foarte puţin cunoscută şi practicată faţă de odinioară.

Într-o călătorie în Turcia, pe meleaguri anatoliene, am stat mai multe zile, în compania lui Halil Ibrahim Ozdemir (poet, prozator, ziarist, fotoreporter, ctitor al multor societăţi de binefacere[1]) şi a familiei sale, la Erzincan (pronunţat Erzingean), şi a doamnei Guner Akmolla (căreia îi mulţumesc în mod deosebit şi pentru ajutorul pentru mai buna înţelegere a acestei cărţi). Acolo, între altele, am avut ocazia să îl întîlnesc şi pe „domnul creioanelor”, cum îi spune Halil, Rafet Kavukcu.

În Erzingean era, în acele zile o expoziţie de pictură, caligrafie şi carte (cu o impresionantă ediţie de lux în treisprezece volume a operei lui Said Nursi[2]) organizată sub supravegherea lui Rafet Kavukcu, o personalitate a oraşului. Cum am intrat ochii mi s-au oprit pe o vitrină în care erau cîteva minunate caligrafii, apoi am văzut silueta uşor aplecată a lui Rafet Kavukciu şi gîndul m-a dus imediat la lecţiile de/ despre caligrafie cu un mare caligraf de origine irakiană, de loc din Bagdad, trăitor la Paris de ani buni, Ghani Alani[3]. Fusese discipolul maestrului Hashem Muhammad al-Baghdadi[4]

M-am uitat la acele foi pe care literele se aşterneau măiestrit şi mi-am amintit discuţiile cu Ghani pe cînd încercam să înţeleg cîte ceva din tainele caligrafiei arabe. Îmi spunea că în Bagdad, în copilăria sa, învăţarea caligrafiei nu era doar pentru elite. Pe la 7-8 ani s-a dus la medrese, şi acolo, atent îndrumat de un învăţător, care nu separa studiul religios de alte discipline, s-a antrenat cu rîvnă copiind versete din Coran.

Am intrat în vorbă cu domnul Kavukciu despre Badiuzzaman Said Nursi, caligrafia din lumea islamului, a literelor arabe, despre caligrafia ruq’a, folosită în publicitate şi tipografie, thulûth, folosită în arhitectură şi manuscrise[5]. Despre diversele stiluri despre care auzisem şi de la Ghani, naskhi[6], diwîni, djali-diwîni, ruq’a, ta’lîq… Domnul Rafet asculta atent, apoi îmi răspundea la întrebări arătîndu-mi cu exemple.

Înainte de trece să văd tablourile care ilustrau viaţa lui Said Nursi am pipăit cu privirea cele cîteva calamuri[7] (introdus ca instrument de scris în secolul al X-lea, de către Ibn Muqla[8]) ale lui Rafet Kavukcu. Apoi m-am uitat la tablourile de pe pereţi amintindu-mi vocea lui Ghani, spunîndu-mi despre un episod din viaţa lui: „un om din popor” povestea „despre înălţarea („le Mir’aj”, cum spunea, în franceză) Profetului la cele şapte ceruri; ajungînd la al patrulea cer, Mohamed a auzit nişte scîrţîituri. Atunci îl întrebă pe Arhanghelul Gavriil, care îl însoţea, ce-a fost. Arhanghelul i-a răspuns că scîrţîiturile veneau de la calamurile îngerilor care fuseseră însărcinaţi să scrie faptele pămînteşti ale oamenilor.” Arătîndu-mi cum se dă suflet literelor caligrafiate, Ghani îmi şoptea „acest strigăt al stufului era pentru noi foarte emoţionant, era în acelaşi timp suferinţă şi bucurie.” Auzind acestea, domnul Rafet a zîmbit, căzînd pe gînduri, apoi a început să-mi vorbească şi să-mi arate, să mă înveţe cum e caligrafia sa.

Chiar în acea primă zi, cînd am plecat, unul dintre organizatori, domnul Yildirim, i-a oferit doamnei Akmolla monumentala ediţie a operelor lui Said Nursi, cu gîndul unei eventuale traduceri în română, lucru care nu s-a întîmplat pînă acum.

Halil Ibrahim Ozdemir (cunoscut deja cititorilor revistei şi dintr-un interviu[9], dar şi datorită cărţilor sale/ unele la care am colaborat, semnalate aici, bună parte apărute tot la editura Doğu[10]) nu a uitat acea întîlnire. Cei doi au păstrat legătura. Aşa s-a ajuns la cartea Domnul creioanelor, Rafet Kavukcu, cu specificaţia „roman cu documente biografice”.

Volumul se deschide cu evocarea uneia dintre cele mai dificile zile din istoria oraşului, în care a fost un cutremur cumplit, în 1939, care practic a pus la pămînt totul, cauzînd numeroase victime. Am văzut la Halil numeroase fotografii din acea perioadă[11], cum arăta oraşul înainte şi după. Autorul descrie astfel oraşul înainte de cutremur: „înălţimile ce înconjoară ca un lanţ format din movile  au în centru o mică aşezare orăşenească. Grădinile şi viile sînt de un verde  ce evocă mireasa năzuroasă care a aşternut la apusul şi la răsăritul muntos liniştea cerută de apele Fluviului Fîrat[12], care a reuşit o aliniere demnă de o mînă artistică.[13]”. Şi momentul cutremurului: „Nasul lor simţea mirosul pămîntului în timp ce ochii ardeau în focul unei spaime cosmice. Peretele din dormitorul lor le căzuse lîngă picioare, oricînd putînd să-i strivească. Se părea că o mînă a reţinut peretele care nu căzuse peste capetele lor, ci se aruncase dincolo de trupurile firave. Pămîntul se lăsase peste paturile lor şi continua să curgă ca dintr-o paraşută. Se treziseră. Greutatea hornului căzut peste ei îi speria numai la gîndul unei sfîşieri de un singur moment. Numai dl. Huseyin striga disperat: „Există vreun salvator de suflete? Nu există nimeni care să ne salveze?”. (p. 7)

Aşa începe evocarea vieţii copilului, salvat miraculos din cutremur, apoi a tînărului aplecat spre studiu (care a devenit, peste ani, scriitorul, graficianul şi pictorul Rafet Kavukcu), ajutat şi de omenia celor din jur. Sînt pagini în care autorul evocă, cu mult suflet, zile din viaţa şi munca locuitorilor oraşului, vorbeşte despre diverse personalităţi de renume din zonă, între care, cel mai strălucitor în viziunea sa şi a lui Rafet Kavukcu, marele cărturar şi mentor spiritual al lumii musulmane, Said Nursi. (p. 73) Discutînd şi în Erzingean, apoi acasă, şi acum, după apariţia cărţii, doamna Akmolla remarca că nu e scris aici despre ajutorul din România pentru cei loviţi de cutremur[14].

Sînt multe detalii din şi despre viaţa locuitorilor oraşului, a Turciei din vremurile în care a trăit eroul cărţii, a oamenilor de atunci. Capitolul optsprezece e dedicat activităţii de caligraf a „domnului creioanelor”. Citim despre ce însemna a fi caligraf, cum a lucrat/ învăţat tainele acestei arte atît de complicate şi de frumoase Rafet Kavukcu alături de/ împreună cu mari caligrafi ai vremii din diverse zone, între care Eskişehir (oraş în care am fost nu demult), ori Istanbul. Citim despre cum exersa îndelung caligrafierea caracterele „divani[15]”, cum căuta perfecţiunea în „formele literale” „de început”, „mediane” sau „finale”, căuta să se apropie de perfecţiune în arta caligrafiei osmanlîie islamice.

O ală latură a activităţii lui Rafet Kavukcu (se pronunţă Kavukgiu) este pictura. A abordat o tematică diversă, de la  peisaje la picturile specifice atît de căutate în Orientul islamic al geamiilor, care conferă aşezărilor urbane/ rurale o notă aparte. A pictat şi portrete ale marilor personalităţi din regiunea din jurul Erzingeanului, dar nu numai. Între aceştia, cel mai „căutat” de pictor a fost cărturarul, considerat unul dintre „interpreţii” renumiţi  a dogmelor şi principiilor islamiste, Said Nursi, cercetător sunni kurd în domeniul ştiinţei islamice. Acesta este înfăţişat de Kavukcu fie în grădinile din Barla, fie din Rusia sau din Erzingean. Sînt, desigur, şi alte teme abordate de pictor, între care rugi, interpretări despre viaţă, moarte, religie. Pe de altă parte, textele/ caligrafia care încadrează aceste tablouri sînt scrise fie în alfabet arab, fie în alfabet latin. A pictat şi flori, fructe ş.a.

În finalul cărţii H.I. Ozdemir, înainte de bibliografie, dă o listă persoanelor intervievate

Este o carte (într-o realizare tipografică deosebită, cu ilustraţii color îngrijite) despre o lume interesantă, şi am în vedere nu doar epoca şi felul în care erau oamenii atunci, ci şi cum era văzută viaţa de zi cu zi, evoluţia societăţii, schimbările de tot felul ş.a. Şi, desigur, în prim plan, personalitatea „domnului creioanelor”, Rafet Kavukcu, un personaj în sine, universul caligrafiei (şi caligrafilor), din păcate azi atît de puţin cultivată şi înţeleasă. Şi din ce în ce mai departe de preocupările tinerilor de azi.

 

Halil Ibrahim Özdemir, Kalenlerin Efendisi Rafet Kavukcu, Doğu yaınları, Erzincan, Turcia, 2018, 400 p.

[1] Nu sînt puţini copiii săraci pe care i-a ţinut în şcoală în condiţii onorabile şi de cazare, hrană, îmbrăcăminte ş.a.

[2] Bediuzzaman: „Minunea timpurilor”, Said: „stăpîn”. Cărturar care a trăit ultimele zile ale Califatului şi Imperiului Otoman, între 1873-1960. În 2002 la noi apărea, cu titlul Epistolele Luminii, o selecţie din opera sa (Badiuzzaman Said Nursi, Cuvinte. Din opera Risale-i Nur (Epistolele Luminii), traducere George Grigore, Bucureşti, 2002, am semnalat-o în „Convorbiri Literare”, decembrie 2002). La Erzingean, am văzut cît de cuprinzătoare este opera sa.

[3] Poet şi caligraf, unul din cei mai importanţi maeştri caligrafi contemporani, cu reputaţie internaţională, moştenitor al tradiţiei şcolii din Bagdad, născut în 1937, locuieşte la Paris din 1967. A predat la Facultatea de Litere din Aix-en-Provence, apoi la Institutul de Limbi Orientale din Paris. În 2009 a primit premiul Unesco-Sharjah 2009 pentru cultura arabă. A ilustrat un număr însemnat de cărţi, a scris şi el altele. Am publicat o convorbire cu el în revista „Poezia”, primăvară, 2011.

[4] Hashem Muhammad Al Baghdadi (1917-1973), supranumit şi Hashem al-Khattat, născut în Bagdad. A primit diploma de caligraf de la Mulla ‘Ali al-Fadli, în 1943. A studiat în Egipt, Turcia ş.a. Considerat între cei mai renumiţi caligrafi arabi.

[5] La începutul secolului al XI-lea se folosea ceea ce se numea al-aqlam al-sittah („Cele şase mîini/ Cele şase scrieri cursive”); adică cele şase stiluri de scriere, denumite Naskh, Thuluth, Muhaqqaq, Rihani, Tauqi, Riqa.

[6] Naskh (s-ar putea traduce a scrie, a transcrie); în timpurile dinastiei selgiucide acest tip de scriere era folosit în Persia pentru scrierea uzuală, în corespondenţă dar şi la scrieri literare. Se consideră că Ibn Muqla (885/886 – 939/ 940), socotit cel mai important caligraf al lumii islamice, a dezvoltat-o şi pe aceasta şi altele. A deţinut funcţii importante, chiar şi de vizir, în califatul abasid din Bagdad. Unii îi atribuie, eronat, toate cele şase stiluri.

[7] Instrument din stuf folosit de caligrafii arabi, persani, turci.

[8] În Khatibi, Abdelkebir, Sijelmassi, Mohammed. The Splendour of Islamic Calligraphy, Thames and Hudson, London, 1977, despre caligrafia arabă: „Ibn Muqla a definit principiile generale ale acestei discipline: limpede distincte de formele geometrice în ce priveşte mişcările lor pe orizontale, verticale, oblice şi curbe; păstrează linia fermă dar relaxat cînd porţi tocul în aşa fel încît linia să nu arate nici un semn de tremur”.

[9] Publicat în „Convorbiri literare”, septembrie 2012.

[10] Din discuţiile cu Halil şi G. Akmolla, am înţeles că acesta foloseşte cuvîntul „doğu” cu dublu, chiar triplu înţeles: răsăritul, apoi numele ziarului înfiinţat şi condus de Halil, locul de unde soarele va răsări veşnic ş.a.

[11] Am vorbit despre asta şi le-am prezentat în cîteva ocazii, în diverse reviste, în special „Kadō”, dar şi în Prin Anatolia, din Erzincan; note şi gînduri de drum, Editura Timpul, Iaşi, 2014, apoi în versiunea turcă a cărţii.

[12] Fîrat şi Murat sînt cele două mari cursuri de apă care se unesc apoi în Eufrat, după Elazig.

[13] Pagina 5; toate citatele din carte sînt traduse de G. Akmolla.

[14] G. Akmolla a vorbit, cu amărăciune, despre asta. A tradus însă din însemnările lui Mustegep Ulkusal, născut în Dobrogea, mort în Turcia, despre acest ajutor „istoric”: „În noaptea de 27 decembrie a anului 1939, oraşul Erzingean şi împrejurimile au suportat un cutremur devastator, oraşul şi localităţile din jurul lui au fost distruse, 50.000 de oameni au murit, peste 100.000 de oameni au rămas fără case şi fără adăposturi, toate acestea au întristat mult pe turcii dobrogeni. […] În numele Comitetului Central de Ajutor am obţinut de la Ministerul Român de Interne autorizaţia nr. 80 A – data de 4 ianuarie 1940 precum că din cele patru judeţe (Constanţa, Tulcea, Bazargic şi Silistra) s-a strîns suma de 2.744.473 lei; 8480 bucăţi de materiale de ajutor; totul a fost predat Ambasadei noastre din Bucureşti.” În 2 oct 2014, Halil i-a răspuns lui G. Akmolla: „În urma ajutorului dat de dv. în anul 1939, după cutremur, în Erzingean s-au construit case asemănătoare caselor dv. într-un oraş nou denumit Romaniye. Şi astăzi există aceste case, ele sînt locuite şi sînt întreţinute în condiţii foarte bune. Regret că, în timpul vizitei dumneavoastră, d-na Güner cu dl. Marius Chelaru, ca scriitori ai României moderne şi democrate, nu v-am condus în acea parte a oraşului ca să vedeţi casele româneşti. Se numesc aşa pentru că s-au construit cu bani veniţi din România, de la turcii şi tătarii cetăţeni ai României.”

[15] Divanî – în general, în literatură, culegere/ antologie poetică, structurată din punct de vedere tematic sau cronologic; în imperiul otoman sub numele generic de poezie de divan se încadra poezia de curte, care, în perioada tîrzie, se caracteriza prin schematism, preţiozitate, manierism. Opera poeţilor divanî relevă, în timp şi spaţiu, şi diferenţe. Toate acestea erau asociate cu un interval de timp anume, dar şi cu un anume tip de scriere, caligrafie ş.a.

Revista indexata EBSCO