Nov 13, 2018

Posted by in Istorie literara

Constantin COROIU – Un reîntemeietor de mituri

Ivit într-o cultură şi o literatură „nesfîrşite”, cu vorba unui mare prozator contemporan, nesfîrşite ca şi ţara sa natală, Rusia, Henri Troyat (Lev Tarassov), autorul unei vaste şi complexe opere ilustrează pe deplin principiul goethean potrivit căruia geniul, talentul sînt (şi) o chestiune de cantitate, nu numai de calitate. El a scris atît de mult şi de multe, încît cineva care i-ar parcurge fişa bibliografică, fără a-i fi citit fie şi o mică parte din operă ori fără să ştie nimic despre autor, ar putea crede, în mod cu totul greşit, că are de-a face cu un poligraf industrios. E drept, i-a fost hărăzită şi o existenţă longevivă, aproape centenară, parcă pe măsura enormului şi prodigiosului său talent, pe măsura proiectelor sale pe care le-a dus la capăt cu o exemplară fervoare.

Am în faţă o bibliografie a lui Henri Troyat, publicată în deschiderea romanului său autobiografic Aliocha, apărut la Flammarion, în 1991, cînd scriitorul împlinea vîrsta de 80 de ani. Nu-mi dau seama cît a mai scris în ultimii 16 ani de viaţă. La acea dată, se înregistrau nu mai puţin de 13 „romans isoles”, cu formula editorului francez, 7 cicluri romaneşti, mai exact fresce istorice, de 3, 4 sau 5 volume fiecare – între cele mai cunoscute: Moştenitorii viitorului, Semănăturile şi treierişul; Lumina celor drepţi; Moscovitul –, 6 cărţi de nuvele, piese de teatru, 8 volume de eseuri şi jurnale de călătorie, faimoasele sale biografii în număr de 15: Dostoievski, Puşkin, Lermontov, Tolstoi, Gogol, Ecaterina cea Mare, Petru cel Mare, Alexandru I, Ivan cel Groaznic, Cehov, Turgheniev, Gorki, Flaubert, Maupassant, Alexandru al II-lea, unele dintre ele subintitulate roman sau roman istoric. Laureat al Premiului Goncourt, în 1938, la vîrsta de 27 de ani, cînd alţi prozatori abia îşi fac mîna, Henri Troyat avea să devină membru al Academiei Franceze în 1959. Lev Tarassov, alias Henri Troyat, născut în 1911 la Moscova, a emigrat cu familia în Franţa, la vîrsta de 9 ani, după Revoluţia bolşevică din 1917, precum atîţia alţi ruşi, unii dintre ei deja celebri la data emigrării, alţii ajunşi celebri după ce şi-au părăsit patria natală. Henri Troyat este, şi el, un destin aparte. Era oarecum firesc ca autorul atîtor biografii devenite clasice să povestească, într-o formulă romanescă, şi propria-i experienţă existenţială şi intelectuală. Nu mai departe, amintitul roman Aliocha este o mărturie calmă, senină – şi cu atît mai tulburătoare – privind, în fond, istoria mereu imprevizibilă, nepăsătoare de viaţa şi destinul oamenilor, cum spunea Marin Preda. Dar acest roman este, înainte de toate, o carte care dă seamă, cu mijloacele scriitorului de proză, de drama dezrădăcinării, de psihologia celui ce este pus în situaţia de a mînca pîinea exilului, de criza de identitate a imigrantului, exilul fiind resimţit, în definitiv, de către cei ce îl trăiesc – spun psihanaliştii, sociologii şi alţi specialişti – ca o moarte.

Cazul lui Lev Tarassov e cu atît mai relevant, cu cît pentru el experienţa exilului începea la o vîrstă fragedă, cînd problemele de integrare şi de socializare într-un mediu total străin şi perceput, chiar dacă nejustificat, ca ostil, sînt extrem de dificile şi complexe. Dar să citim ce scria editorul francez pe coperta a patra a romanului Aliocha, al cărui protagonist este autorul însuşi:

„1924. Elev într-a şaptea la un liceu din Neuilly, Alioşa e un copil deosebit. Fiu al unor emigranţi ruşi vlăguiţi de viaţa în exil şi de jena financiară, el e crescut cu amintirea sufocantă a îndepărtatului său pămînt natal şi a unei limbi pe care refuză s-o mai vorbească. Alioşa ar vrea să fie francez şi, mai mult decît orice, să scrie în limba Franţei, limbă a cărei muzicalitate o adoră, pe care doreşte s-o cunoască la perfecţie. Ce bucurie îl cuprinde cînd devine prietenul lui Thierry Gozelin, premiantul clasei, pe care o infirmitate îl face să se deosebească de colegii lui şi îl ţine izolat în lecturile sale! În tumultul din curtea şcolii, se ţese treptat o prietenie preţioasă, alcătuită din bucurii intelectuale, în care fiecare descoperă prin celălalt respectul şi admiraţia. Numai cîteva luni de legătură strînsă vor face din Thierry «un prieten pentru totdeauna» de la care Alioşa va învăţa să se accepte aşa cum este, în dubla sa natură.

Trăit prin ochii unui copil, acest roman – unul dintre cele mai emoţionante ale lui Henri Troyat – are delicateţea şi sinceritatea povestirilor autentice”.

Fără îndoială, ca toţi marii prozatori, Henri Troyat este şi un fascinant povestitor. Unii literatori de şcoală nouă uită sau se prefac că uită, pentru a-şi masca neputinţa, că a scrie proză înseamnă, esenţialmente, dincolo de stiluri şi modalităţi de abordare, a povesti.

Scriind exclusiv în limba franceză, aşa cum şi-a dorit dintr-un început, Henri Troyat abordează practic toate genurile, mai puţin poezia. Poate că cea mai definitorie sintagmă în creionarea unui portret al său ar fi: profesionist desăvîrşit. Un creator, un intelectual rasat, care trăieşte pentru a scrie şi scrie pentru a trăi, ba chiar pentru a supravieţui. Parafrazînd o mărturie a unui mare scriitor latino-american contemporan, pe care şi-ar fi putut-o însuşi, am fi îndreptăţiţi să spunem că, dacă romanul sau biografia ca roman (cîteva dintre cele 15 biografii ale sale, repet, chiar se intitulează roman), prin absurd ar fi dispărut ca genuri, Troyat ar fi scris un roman sau mai multe avînd ca temă tocmai dispariţia lor. Apoi, proza nu se practică în vacanţe, la munte sau la mare. Proza e un travaliu de fiecare zi. Aproape nimic altceva nu mai încape. Aceasta mi se pare că este lecţia pe care o dă, prin viaşa şi opera sa, rusul naturalizat francez, Henri Troyat, ca uvrier, mai bine zis ca slujbaş de lux şi de cursă lungă al condeiului.

Renumele internaţional şi-l datorează în primul rînd vastelor fresce istorice (am pomenit cîteva) şi, desigur, biografiilor, ample naraţiuni străbătute de sentimentul întinderii seculare şi de melancolia nemărginirii. Henri Troyat scrie în franceză, dar în fiecare pagină îşi proiectează inconfundabilul suflet rusesc. O pană de maestru reînvie epoci, lumi, personaje celebre. În Henri Troyat se însoţesc istoricul erudit, riguros documentat, şi scriitorul epic de mare forţă. El nu doar reconstituie, nu doar evocă, ci reîntemeiază mituri. Scriind biografiile a 15 personalităţi ale istoriei şi culturii universale – ruşi şi francezi – prozatorul creează, de fapt, un nou gen literar, care poartă pecetea inconfundabilă a stilului şi talentului său polivalent, aşa cum, la noi, a reuşit numai G. Călinescu. „Ce este biografia unui scriitor? – se întreba Călinescu. Este viaţa în sensul cel mai înalt al cuvîntului, succesiunea de momente superioare sufleteşti explicînd opera, sinteza ideologică a zilelor trăite proiectată pe tabloul epocii. Biografia, ca şi romanul, este o operă realistă, adică de generalizare concretă, iar nu de noutate naturalistică. Şi, fiind vorba de viaţa unui artist, clasificarea nu e caracterologică decît întîmplător, ci estetică, interesîndu-ne în fond un mod de oglindire a vieţii printr-o existenţă de creator. A vorbi de viaţa sentimentală a lui Chopin fără a scoate un cuvînt despre opera lui este o aberaţie. Capitolele unei biografii sînt implicit sau explicit o cronologie a operei.”

Unele dintre biografiile lui Henri Troyat, cum ar fi Ecaterina cea Mare, Ivan cel Groaznic, Tolstoi sau Cehov, au apărut, în ultimele decenii, şi în româneşte. Cea mai recent publicată la noi (în 2006) este cea consacrată lui Cehov, considerată o capodoperă a genului. O carte în care Troyat dialoghează peste timp, de la egal la egal, cu personajul său. „Cînd îl citesc pe Cehov, am impresia că un prieten foarte drag îmi vorbeşte în şoaptă. Tot timpul cît am lucrat la biografia lui, mi se părea că mă aflu într-o foarte strînsă comuniune cu el.”- mărturisea autorul.

În final, mă întorc la o propoziţie a lui Călinescu: „Biografia artistului începe, nu cu anul naşterii, ci cu anul morţii”. Biografia lui Henri Troyat a început, conform postulatului călinescian, în 2007. Şi-a găsit sau îşi va găsi ea scriitorul de anvergura personajului?!

Revista indexata EBSCO