Nov 13, 2018

Posted by in MOZAIC

Traian D. LAZĂR – Iași, capitala Marii Uniri (V)

În luna mai 1917, două evenimente au evidențiat revirimentul militar și, odată cu aceasta, renașterea speranțelor de apărare cu succes a teritoriului țării împotriva adversarilor din alianța Puterilor Centrale, de participare la război până la victoria Antantei și înfăptuirea obiectivului războiului, desăvârșirea unității naționale: sărbătorirea Zilei naționale la 10 Mai, care coincidea atunci cu ziua înscăunării monarhiei de Hohenzollern în România și vizita ministrului francez Albert Thomas, semn de garanție a sprijinului aliat.

10 mai 1917 în „Iașii pătimirii noastre

Primele semne ale refacerii armatei române au fost percepute de populație în primăvara anului 1917.

Parada militară desfășurată „în Iașii pătimirii noastre”, la 10 mai 1917, cu prilejul zilei naționale/regalității, a semnalat întregii țări refacerea armatei. Ceremonia s-a desfășurat la Șorogari, în câmpul Aviației. „Aci s-a anunțat revista. O revistă militară în felul marilor reviste de la Paris, fără tribune, fără bilete, fără arcuri de triumf”. Pe imensul platou din marginea Iașilor, alături de hangarele aviației se aflau corturile unităților militare, care urmau să defileze, Divizia 2-a și un regiment din Divizia 9-a[1].

Regina Maria a notat în Jurnalul de război începutul festivităților: „Ei bine, pentru noi, 10 Mai a fost o zi emoționantă. La zece am plecat cu automobilul pe pista de aviație; mai întâi am asistat la o slujbă religioasă, în mijlocul tuturor trupelor, apoi Nando a decorat câțiva ofițeri și soldați…”[2]

Un jurnalist, aflat la fața locului, detaliază momentul: „Regele împarte tocmai decorațiile, bravilor distinși pe front, ofițeri combatanți, doctori, și soldați. Le strânge, apoi, cu căldură mâna: pe unii îi îmbrățișează sărutându-i. Alteța Sa Regală, Principele Carol ține cutiile din care M.S. Regele scoate decorațiile. În timpul acesta , fanfara cântă <Onor la Rege>. După aceea, vine rândul generalului Berthelot să împartă decorații. Înalt, gros, un gigant cu obrajii roșii, plin de-o simpatică opulență fizică, un vrai coq gaulois, se îndreaptă spre un rând de ofițeri români, colonei, maiori și un plutonier . Și, <în numele Președintelui republicii franceze> atârnă pe pieptul bravilor, Legiunea de onoare, atingându-i apoi pe umăr cu vârful spadei, sărutându-i după aceea pe amândoi obrajii; la cei cu decorații mai mici, strângându-le numai mâna. În timpul acesta goarnele cântă <pentru onor>-ul francez, după care, apoi, fanfarele noastre intonează Marseilleza”[3].

Fiul locotenentului Gheorghe Nicolaescu din Drăgășani, „un copil de  9 ani și jumătate, suit pe o masă declamă Furtuna, poezie de Zaharia Bârsan. Ofițerii englezi, francezi, ruși și japonezi îl ascultă încremeniți. Toți cei de față ne minunăm de adânca pricepere cu care copilul de 9 ani spune poezia, de inteligenta simțire cu care știe s-o arunce de la inima lui la a noastră. Și ce mimică de mare artist! Regina îl sărută. Regele îl mângâie”[4].

În sunetul marșului Sambre et Meuse a început defilarea, care a durat o oră. „În șiruri lungi, semețe, cu pulpele picioarelor strâns înfășurate în curele de postav, ca niște grenadieri napoleonieni, ostașii bravei noastre Divizii (a 2-a) măcinate și de lupte și de exantematic, trec prin fața regelui și a strălucitei mulțimi, cu pas cadențat, cu talpa la pământ, cu pieptul înainte, cu fiorii mândriei în inimi și cu strălucirea victoriei de mâine în priviri”[5]. Regele a cerut ca trupele să treacă mai aproape de el.

Regina, într-o rochie albă de dimie fină românească, cu chenare negre, urmărea neclintită defilarea.  Și-a exprimat simțămintele în Jurnal: „Totul devenea înduioșător la gândul că cei mai mulți dintre oamenii aceștia au fost în bătaia focului, că erau rămășițele armatei noastre, care la început a fost de două ori mai mare! Că, prin greutăți de neînchipuit, prin lipsurile și mizeria iernii trecute, ceea ce vedeam aici era un efort incredibil de reconstrucție în împrejurări cumplit de grele. Era deosebit de mișcător când ne gândeam la miile și miile care sunt acum sub pământ, secerați de focuri de armă, boli și mizerie. Îmi apare în fața ochilor, iarna trecută, ca un coșmar pe care mintea omenească de-abia dacă poate să-l cuprindă – vai! Domnul, dă (Dea domnul, n.n.) să nu mai trăim o asemenea iarnă”[6]!

După terminarea defilării, trupele s-au așezat în careu oferind mulțimii un spectacol grandios. Un grup de gimnaști, îmbrăcați cu bluze rusești și capele românești au executat exerciții de gimnastică suedeză pe melodia unui marș. Pitorescul dans al călușarilor, simbolizând răpirea sabinelor, îmbinând mărturia originii noastre latine/romane cu tradiția națională, a fost apreciat și de militarii aliați prezenți la spectacol. Corul celor nouă mii de ostași ai Diviziei a 2-a a cântat sub dirijarea compozitorului Alfons Castaldi melodia „La Arme”, pe versurile lui Șt. O. Iosif. Entuziasmat, V. G. Morțun i-a dăruit compozitorului ceasul său de aur[7].

Sfârșindu-se reprezentația artistică, familia regală s-a pregătit de plecare. „Înainte să plecăm de acolo am fost salutați cu ovații răsunătoare, scrie regina. Odată ce am urcat în automobil, stând în picioare, vedeam întregul câmp și l-am convins pe Nando să-și scoată chipiul și să-l fluture către ei, cum fac și ei când sunt cuprinși de entuziasm. Stăteam alături de el și făceam cu mâna – a urmat un vuiet de urale. Toți soldații au început să alerge către noi, aruncându-și chipiele în aer, alții și le puseră în vârful baionetelor și fluturau armele, i-a copleșit un incredibil suflu de entuziasm; am plecat petrecuți de uralele lor.

Stătusem acolo mai bine de trei ore! Dar vremea era minunată, însorită, cu un cer albastru, însă nu prea caldă”[8].

Festivitățile au continuat, după amiază, cu un spectacol de gală la Teatrul Național. Familia regală fiind prezentă s-a cântat, de elevii școlilor de ofițeri, de militari prezenți și de sala întreagă, „Trăiască Regele”.

După prânz, scrie regina, „am mers la teatru și acolo a fost foarte cald, iar atmosfera a fost tare entuziastă – toți foarte patrioți, foarte loiali. Sala era plină de soldați și ofițeri, care au cântat împreună Trăiască regele în cor”[9].

George Enescu a cântat la vioară, „cu măiestrie, cum știe el. Mărioara Ventura declamă 10 Mai 1915 de Octavian Goga și Vitejilor noștri de Mircea Rădulescu”. S-a prezentat, apoi, poemul dramatic Pe aicea nu se trece, pe versurile lui Corneliu (Moldovan) și Mircea (Rădulescu). Rolul reginei Maria era interpretat de Maria Filotti. Sala era plină de ofițeri români, francezi și ruși. Într-o lojă se afla generalul Berthelot. „Regina, într-un superb vestmânt, cu diademă de aur pe frunte – pare întruparea unei zâne din povești. Lumea e vrăjită de frumusețea reginei”. S-a prezentat și un film în care „regina mai apare pe front, în tranșee. Toată sala sculată în picioare aplaudă în delir. … Nu mai e serbare, e o apoteoză”[10], constată jurnalistul.

Cu realismul ce o caracteriza, regina Maria percepe acest triumf din ziua de 10 mai sub aspectul impactului asupra prestigiului regelui Ferdinand, a instituției monarhiei. “Ne bucuram și ne simțeam impresionați, când vedeam ce popularitate imensă a căpătat Nando – în ciuda lipsei de victorii din război. Acum e iubit și apreciat de popor. Au înțeles în sfârșit simplitatea cinstită și gata de sacrificiu a omului acestuia. Felul în care le-a împărtășit, fără să se plângă, toate nefericirile i-a câștigat un loc în inima poporului. Eu eram foarte populară de mulți ani, așa că diferența nu e atât de vizibilă, dar pentru el e o adevărată răsturnare de situație[11].

***

  Vizita ministrului francez Albert Thomas la Iași (14/27-18/31 mai 1917)

Contele de Saint Aulaire, ministrul Franței în România, scrie că vizita lui Albert Thomas s-a produs în urma unui raport al său către guvernul francez de a susține dinastia română, pentru interesele de moment ale ducerii războiului, întrucât menținerea și întărirea monarhiei este principala garanție a fidelității României față de Antanta[12].

La 14/27 mai 1917, Albert Thomas a sosit la Iași[13]. A locuit în palatul mitropolitului. Thomas descria cu haz „primirea de care a avut parte, încheiată cu un sărut pe gură din partea părintelui bărbos al bisericii”.

A doua zi, 15/28 mai, a fost oaspetele familiei regale. Regina Maria a consemnat faptul în Jurnalul ei de război. „Seara, cina acasă la Nando (regele Ferdinand, n.n.), în onoarea lui Albert Thomas. A fost o masă mare, cu toți miniștrii Antantei și câțiva dintre miniștrii noștri”.

După înfrângerile și pierderile teritoriale din  anul 1916 și după primejdiile generate de revoluția rusă din februarie 1917, prezența la Iași a unui reprezentant al uneia dintre marile puteri aliate nutrea speranța unui curs favorabil al războiului sau, cel puțin, a prezenței alături de puterile învingătoare la conferința păcii. „…Sper ca vizita lui să fie avantajoasă și de folos țării noastre greu încercate. Domnul s-o binecuvânteze, se străduiește să-și ridice din nou capul”! scria regina Maria[14].

Dorind să ateste aliaților francezi progresele înregistrate în refacerea armatei și rolul misiunii militare, a ajutorului militar francez în acest proces, regele/autoritățile militare au invitat pe Albert Thomas să asiste la exercițiile/manevra unei unități militare din zona Hârlău (16/29 mai 1918).

Revenit de la Hârlău,  în seara zilei de 16/29 mai, Albert Thomas a participat la o „întâlnire oficială cvasi-politică” la care au fost prezenți miniștri străini (reprezentanții diplomatici) și români desfășurată în salonul Marukăi Cantacuzino, soția lui Mihai (Mișu) Cantacuzino, ministru și membru marcant al Partidului Conservator.

În onoarea înaltului oaspete francez, s-a organizat o ședință festivă a parlamentului în după amiaza zilei de 17/30 mai 1916. Au participat: șeful guvernului, I.I.C.Brătianu și miniștrii, președintele Senatului Em. Porumbaru, președintele Adunării Deputaților V.G.Morțun, vicepreședintele Camerei Deputaților Jean Th. Florescu, deputați, senatori, presa. Albert Thomas a venit la Teatrul Național din Iași însoțit de I.I.C. Brătianu, fiind primit cu mare entuziasm: „Un omuleț cu barbă și plete lungi își șterge nădușeala în vestibul, își așează părul, ochelarii pe nas și înaintează, apoi, urmat de Primul Ministru și de toți membrii Cabinetului nostru. Omul mic, cu barbă rară, cu părul mare dat pe spate, și cu ochelari, e Albert Thomas! Toată sala teatrului se scoală în picioare aplaudând frenetic și strigând: Vive Albert Thomas! Vive la France!”.

Primul ministru I.I.C. Brătianu „urează în franțuzește bun sosit solului Franței, încheindu-și scurta cuvântare cu o strângere de mână”. Em. Porumbaru „arată încrederea ce ne inspiră vizita lui Albert Thomas și siguranța în victoria de mâine, pe care ne-o aduce acel care a înzestrat țara lui și a noastră cu munițiile necesare”. Orator inspirat, V.G. Morțun a cules aplauzele sălii afirmând comunitatea spirituală româno-franceză: „Suntem de origină latină, de pe columna lui Traian, dar de esență franceză prin educația noastră intelectuală și sufletească. Tu vii printre noi ca un al doilea Michelet sau Edgar Quinet, marii prieteni ai românilor …”

Albert Thomas relatează impresiile avute la intrarea în România și convingerea în victorie: „Nu voi uita niciodată impresia puternică ce mi-a făcut-o primul vostru grănicer, cu părul și mustățile negre, cu privirea ageră, tipul meridional al rasei latine, apoi, primele strigăte de <Vive la France> auzite în chiar satele voastre m-au făcut să înțeleg că mă găsesc între frați, ca la mine acasă.

Și când v-am văzut rândurile strânse de ostași peste capul cărora trecuse(ră) toate grozăviile războiului și ale bolilor, când i-am văzut renăscuți din cenușe, bine echipați, bine instruiți, mânuind granada, puștile noastre de la St. Etienne și mișcându-se vioi în marșuri războinice, văzându-mă cu ochii umezi de impresia plăcută ce aveam, Berthelot, care e sus în loje, îmi spune: -Par-că ar fi propriile noastre regimente franceze!  […] Cu asemenea armată, cu asemeni conducători, cu asemenea rege, nu se poate să nu mergeți la victorie”.

Vorbele sale varsă „în inimile mulțimii electrizate sfânta aghiasmă a unor nădejdi noi și a încrederii celei mai puternice în forțele noastre și în dreapta răsplată a jertfelor ce am făcut și vom mai face pentru cauza cea mare a aliaților”.

Albert Thomas a încheiat cu o prezicere, nutrită de toți cei prezenți și, care alimenta speranțele tuturor: „Și fiți siguri că în curând vom face o plimbare foarte plăcută de la Iași la București! …”

Din inițiativa lui Nicolae Iorga s-a oferit lui Albert Thomas „un album și un hrisov comemorativ, prin care <vila Greerul> e trecută Franței ca un cămin al francezilor ce vor trece prin Iași, oricând, în țara noastră”[15].

Regele Ferdinand, care petrecuse ziua de 17/30 mai la palatul Ghica din Deleni, a plecat, miercuri 18/31 mai, ora 17, spre Iași, unde a ajuns la ora19,10[16]. La timp, întrucât regina îl invitase pe Albert Thomas la cină.

“Nando se întorsese de la Hârlău foarte încântat de ce găsise acolo, foarte vesel și bine dispus. Cina a fost foarte gemütlich, plină de veselie și discuții plăcute, amuzante și interesante. I-am avut lângă mine, de o parte pe Thomas, iar de cealaltă parte pe unul dintre ofițerii lui. Ne-am simțit foarte bine.

După cină am mai vorbit o vreme. Ne-am făcut comozi cu toții în jurul unei mese, cu grăsunul cel comic în mijloc, de parcă făcea parte din familie. Nu mi-ar fi trecut prin minte, acum câtăva vreme, că vom fi uniți astfel în jurul mesei, alături de Albert Thomas, socialistul, ministrul francez al armamentului.

Cred că ni l-am făcut prieten și mi se pare că a înțeles efortul enorm pe care l-a făcut și îl face în continuare biata noastră țară și că va încerca să ne ajute. Și Nando s-a înțeles de minune cu el. Alți invitați n-am mai avut, în afară de Barbu (Știrbey), Henri Catargi (mareșalul Palatului, n.n.) și cei doi ofițeri ai lui, generalul Welsh și colonelul Langlais”.

În acea seară, Albert Thomas trebuia să plece în Rusia. „Se instalase atât de confortabil printre noi, încât ne-a fost greu să-l convingem să plece ca să ia trenul”[17], scrie regina Maria.

Vizita lui Albert Thomas în România a îndreptățit speranțele lui Saint Aulaire și ale autorităților române. „În telegramele lui la Paris, el aproba și depășea <românofilia> care mi se reproșa și pleda mai energic ca mine cauza monarhiei, fără nici una din rezervele pe care le socoteam oportune … Consolida totodată frontul românesc, intensificând și accelerând livrarea armamentului, în calitatea sa de ministru al Armamentului pe care o cumula cu misiunea sa temporară în Rusia”[18].

Inspectarea frontului ruso-român de către Albert Thomas dovedea că România nu era o colonie rusească și că Franța are un cuvânt de spus aici. Declarațiile monarhice ale lui Albert Thomas și cele privind spiritul reformator al regelui Ferdinand au fost traduse în rusește și afișate în orașele românești, unde sovietele aveau sediu[19].

Vizita reprezentantului guvernului francez a contribuit mult „ca să ridice moralul nostru. Departe, înconjurați de o Rusie vădit ostilă, parcă ne simțeam mai puțin izolați, mai susținuți când vedeam solii de acestea și ne afirmau solidaritatea țărilor lor cu noi”[20].

Vizita lui Albert Thomas, care deținea în guvernul francez funcția de ministru al armamentului, a determinat o mai bună aprovizionare a României cu armament, muniții și alte materiale necesare luptelor din vara anului 1917, contribuind la succesul obținut în bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

 

 

 

[1] Ibidem, p.282

[2] Maria Regina României, op., cit., p.483

[3] Radu Cosmin, op., cit., p.283

[4] Ibidem, p.284

[5] Ibidem, p.285

[6] Maria Regina României, op.,cit., 1916-1917, p.483

[7] Radu Cosmin, op., cit., pp.286, 287

[8] Maria Regina României, op., cit., 1916-1917, p.483

[9] Ibidem, p. 483

[10] Radu Cosmin, op., cit., p.290

[11] Maria Regina României, op., cit.,1916-1917, p. 484

[12] Contele de Saint Aulaire, op., cit., pp.129-130

[13] Anastasie Iordache, op., cit., p.356.  Era în Rusia de la 22 aprilie

[14] Maria Regina României, op., cit., 1916-1917, pp.490,491

[15] Radu Cosmin, op., cit., pp.297-300

[16] MO nr., 40 din 19 mai/1 iunie 1917

[17] Maria Regina României, op., cit., 1916-1917,pp.496, 497

[18] Contele de Saint Aulaire, op., cit., p.131

[19] Ibidem, p.135

[20] I.G.Duca, op., cit., p.252

Revista indexata EBSCO