Nov 10, 2018

Posted by in EDITORIAL

Gheorghe GRIGURCU – „Solitudinea: un diapazon”

O lectură antică. Socrate despre scrierile lui Heraclit din Efes: „Ceea ce înţeleg din ele este aşa de sublim, că din aceasta îmi fac o idee şi despre ceea ce nu înţeleg”.

*

Relaţia suflet-trup în dublul simbol ancestral al sîngelui: sîngele ceresc înrudit cu soarele şi focul, sîngele menstrual, înrudit cu luna şi pămîntul.

*

Inima: „Pasăre stranie: nu se simte bine decît într-o colivie” (Amiel).

*

„În ţara cu o femeie la cîrma guvernului se pot face multe lucruri. De pildă: zilele trecute, de Senat a trecut tacit legea «Prima Bătaie» – în cazurile de violenţă domestică, un agresor poate scăpa de acuzaţii dacă este la prima abatere şi dacă îşi convinge victima să îl ierte. Aştept cu nerăbdarea şi legalizarea «Primului Furt». Vorba aia, îndrăzneşte să crezi” (Dilema veche, 2018).

*

Solitudinea: un diapazon care dă tonul vieţii lăuntrice. Instrument moral pentru a stabili muzicalitatea aventurii tale.

*

Scriptor. Proba organoleptică la care supui poezia.

*

Scriptor. Corectezi sau iei lucrurile de la început? În anume proporţii şi una şi alta.

*

„Un lucru de fineţe poate fi înţeles din partea unui spirit geometric numai indirect şi pe-o cale foarte complicată. De altă parte un spirit de fineţe va înţelege un obiect sau o situaţie geometrică numai ca un caz de limită «zero» a fineţei. Ceea ce de asemenea implică o metodă foarte complicată. Din toate acestea urmează că «simplul» şi    «complicatul»  nu sunt totdeauna însuşiri inerente lucrurilor” (Blaga).

*

Lucrurile neclare, tot mai familiare, mai prietenoase. Clarităţile în schimb se îndepărtează de noi, devin trufaşe aidoma unor parveniţi.

*

  1. E.: „Nu-ţi păta numele. Cît în privinţa renumelui, lasă-l în plata Domnului”.

*

Reclamă la uşa unui local din Bucureşti: „Bere rece ca inima fostei tale iubite”.

*

Un subiect bombardat cu toate explicaţiile posibile tocmai spre a se ajunge la concluzia că n-ar putea fi validată nici una. Şi cu toate acestea fluxul explicaţiilor continuă. Sadism?

*

Un vis care visează un alt vis ş.a.m.d.

*

„E cel mai loial cîine din lume! Xiong Xiong are 15 ani şi de 8 ani, de cînd a fost adoptat de Chen, îşi aşteaptă stăpînul în fiecare zi. Petrece cuminte cîte douăsprezece ore lîngă staţia Liziba, din districtul Yuzhong, din Chongqing şi nu pleacă decît cu stăpînul. (…) «Este bucuros cînd mă vede şi asta mă face să uit de oboseală, de supărare şi de griji», a povestit Chen. În ani omeneşti, Xiong Xiong ar avea vîrsta de 80 de ani. Povestea lui seamănă cu a lui Hachiko, din rasa Akita, care şi-a aşteptat stăpînul mort, zilnic, în staţia Shibuya din Tokyo, începînd cu 1925 pînă în 1935” (Click, 2018).

*

Pînă la urmă tu eşti singurul care se evaluează revăzînd episoadele trecutului tău transferate în amintire, dreptul de viaţă şi de moarte pe care l-au avut asupra ta. Celelalte lucruri contează tot mai puţin, spre nimic. Trecutul în esenţa sa, care ar dori să te făurească iarăşi, într-o altă variantă, aidoma cuiva care ar vrea să aibă un copil la bătrîneţe.

*

De la masa ta de lucru cad fărîmiturile textului. Deschizi fereastra. Vin păsări să le ciugulească. Le transportă în văzduh.

X

„Una dintre cele mai rele consecinţe ale agitaţiei sau poate ale fricii care produce nemijlocit agitaţie e incapacitatea oamenilor moderni de a sta fie şi numai un timp scurt singuri cu ei înşişi. Ei evită orice posibilitate de autoreflecţie şi meditaţie cu o consecvenţă plină de frică, de parcă s-ar teme ca nu cumva reflecţiile să-i pună în faţa unui autoportret înfiorător, asemănător cu cel pe care Oscar Wilde îl descrie în clasicul său roman de groază The picture of Dorian Gray. Pentru atît de răspînditul viciu de zgomot, care, avîndu-se în vedere neuroastenia obişnuită a omului modern, e de-a dreptul paradoxal, nu avem nici o altă explicaţie în afară de aceea că există ceva care trebuie surclasat prin zgomot” (Konrad Lorenz).

*

Tristeţe apărîndu-se, de lume ca şi de sine, prin ironie.

*

Blaga a afirmat despre mama sa că era o femeie frumoasă care părea să nu ştie asta. S-ar putea preciza: o femeie care nu-şi conştientizează frumuseţea e periculoasă pentru sine, pe cînd o femeie conştientă de frumuseţea sa e periculoasă pentru alţii.

*

„Sunt trei feluri de ignoranţă: a nu şti ceea ce ar trebui să ştii; a şti rău ceea ce ştii; a şti ceea ce n-ar trebui să ştii” (La Rochefoucauld).

*

Senectute. Spaima, cu a sa cea mai cumplită prezenţă care e spaima în faţa morţii. Cutez a cred că te ajută să-i faci faţă nu curajul, nici impasibilitatea, nici viclenia, tangente la dispariţie, ci iubirea a cărei prezenţă este egală cu o geneză perpetuă.

*

  1. E.: „Senectutea? E ca şi cum la un restaurant de lu* ţi s-ar pune pe masă vase scumpe şi tacîmuri de argint, dar nu ţi s-ar aduce nici o mîncare”.

*

Repetiţia cum o iluzie a inocenţei? „Cine a săvîrşit un păcat de două ori, acela nu-l mai ia drept păcat” (Talmudul).

*

„Nu văd nici o greşeală înfăptuindu-se pe care să n-o fi înfăptuit şi eu” (Goethe).

X

Sinceritatea sumbră a Răului faţă de atît de posibilele simulacre ale Binelui. „Duşmanii sunt într-adevăr sinceri” (Schopenhauer).

*

  1. E.: „Aşadar la 21 decembrie 2012, conform unui calendar mayaş, ar fi trebuit să vină sfîrşitul lumii. Spaime şi teorii, ironii şi indiferenţă într-o publicitate copioasă, aşa cum era şi de aşteptat. A cîta profeţie apocaliptică, avînd o dată fixă, în ultimele două veacuri? Deşi de data asta pe un background de nervozitate indusă de criza economică cea de toate zilele care parcă absoarbe în parte relativa anxietate obştească. Despre megaeveniment s-a rostit însuşi Vladimir Putin, în cadrul unei megaconferinţe de presă, cu 1200 de participanţi. A contracarat cu bravură prognoza mayaşă printr-o altă prognoză, scientizantă: lumea se va sfîrşi peste 4,5 miliarde de ani, conform unor calcule ale savanţilor. Ne-am calmat. Dar acest (încă) început de secol nu e deloc promiţător în ceea ce priveşte evoluţiile durabilei noastre lumi sublunare. Spre deosebire de începutul celui anterior, care se mai afla situat în visător confortabila belepocă, ale cărui dezastre cine le-ar fi prevăzut? S-a găsit totuşi un condei, cel al lui Léon Bloy, care aşternea, în 1902, următoarele opinii: «Trăim preludiul unei drame nemaiauzite, ceva ce nu s-a mai văzut de douăzeci de secole. Ameninţarea este cu atît mai ameninţătoare cu cît ordinea de neconceput a celor ce ar fi trebuit să vadă îi împiedică să o perceapă. Ce strigăt de agonie se va ridica în toată lumea, atunci cînd vălul aparenţelor va începe să se destrame? Văd venind cele mai înspăimîntătoare măceluri». Ce ne împiedică să datăm asemenea vorbe cu prezentul oricum mai puţin dotat pentru iluzii?”.

*

 Legea compensaţiei. Un necaz anunţat e îndeobşte mai puţin greu de suportat decît ai putea presupune, un necaz intempestiv e adesea mai grav decît îţi apare în primul moment.

*

Cuvinte rătăcite în clipe, clipe rătăcite în cuvinte.

*

Scriptor. Poate că un „somn al conceptului” e binevenit în poezie, dacă în acest somn apar şi vise.

X

Pelicanul australian are cel mai lung cioc din lume, care măsoară aproape 0,5 m.

X

„Şefii maselor sunt întotdeauna ceva similar unui medium, ei guvernează masele, dar sunt de asemenea guvernaţi de ele. Freud spune foarte just că masa încearcă o atracţie erotică faţă de şeful său, că este îndrăgostită de el. Aşa au fost posibile dictaturile unui Cezar, a unui Cromwell, Napoleon sau a unor mici cezari sau napoleoni contemporani. (…) Şefii trebuie să descopere simbolica aptă să ridice masele şi în acelaşi timp să le unească şi înglobeze. Dar această simbolică trebuie întotdeauna să flateze dorinţele maselor. Şeful nu poate face altfel decît să flateze masele. Şi dacă e un om superior, acest şef care se dedică pe de-a-ntregul maselor, poate resimţi o adîncă singurătate, căci el ignoră comuniunea” (N. Berdiaev).

*

Caz. S-a sinucis din iubire, nu fiindcă iubirea i-a fost trădată, ci pentru că era atît de intensă încît n-o mai putea suporta.

*

Încrederea în ceea ce face, stare discontinuă, însă capitală pentru un creator, care-i şterge obişnuitele, torturantele îndoieli. Un soi de  ingenuitate superioară ce-l identifică cu sine. Dar inspiraţia? Inspiraţia nu e decît încrederea în act, transpunerea pe curat a încrederii.

X

„Moartea ca subiect de discuţie stă nu numai la adăpostul clişeelor, ci şi al interdicţiilor «bunului gust», în cercurile care cultivau pe vremuri arta conversaţiei, e ilustrat de următoarea anecdotă, pe care am citit-o nu mai ştiu unde în tinereţe: Mme de Noailles, poeta admirată pînă la delir în corespondenţa lui Proust, fiinţă impulsivă şi răsfăţată, voise să-l cunoască pe Rilke, cînd acesta trăia la Paris, ca secretar al celebrului sculptor Rodin, şi primele ei cuvinte de întîmpinare fuseseră întrebarea: «Domnule Rilke, ce credeţi despre moarte?»” (Matei Călinescu).

*

„Cei străini de filosofie au toate şansele să nu-şi dea seama că de fapt singura preocupare a celor care i se dăruiesc cu adevărat este trecerea în moarte şi starea care îi urmează” (Socrate).

*

Devine stană de piatră nu faţă de alţii, ci faţă de sine.

X

Impresia sumară favorizează imagini extreme, în bine sau în rău. Cunoaşterea mai apropiată tasează radicalismul intuiţiei, favorizînd amestecul opiniilor, compromisul.

*

Lucrurile care ţi se dau şi care-ţi dau obişnuinţă le îndrăgeşti. Poţi ajunge să le iubeşti aidoma celor pe care nu le-ai putea avea.

*

6 mai 2014. Aflu că un poet de notorietate primeşte un onorariu de 4500 euro de la TVR pentru doar două apariţii pe lună. Nu mă îndoiesc că aceşti bani îi vor fi  de mare folos, reducînd precarele d-sale mijloace de trai, de asemenea de notorietate…

X

„Un cîmp din apropiere de Marneuli, Georgia, s-a transformat recent în clocitoare. Asta din cauza căldurii mari de afară. Sute de ouă stricate aruncate pe cîmp de o fermă de păsări s-au clocit la soare. Din acestea au ieşit pui. Cîmpul s-a umplut de micuţii gălbiori foarte guralivi. Primarul din Marneuli, Timur Abazov, a fost şocat cînd a descoperit marea de puişori. El a pus angajaţii să facă cercetări cum au apărut. Aşa s-a aflat că sutele de pui au ieşit din ouăle stricate pe care ferma le-a aruncat. Mulţi dintre localnici au început să ia puii de pe cîmp acasă ca să-i crească” (Click, 2018).

X

Cărţile de seamă tind a deveni nişte enorme morminte colective, întrucît ele conţin trăirile nu doar ale autorului, ci şi cele ale unui mare număr de cititori. Cruzimea gloriei lor.

*

„Gloria unor oameni este de a scrie bine, iar meritul altora de-a nu scrie deloc” (La Bruyère).

X

Un înţelept arab afirma: „Fiecare om e ca un scaun cu patru picioare.: disciplina, frica, memoria, uitarea”. Dar iubirea?, l-a întrebat un învăţăcel. „Atunci cînd există, e în inimă, nu sub şezut”.

X

Nu poţi iubi cu adevărat decît ceea ce nu posezi integral, ceea ce mai mult ori mai puţin ţi se refuză. O contopire absolută a obiectului iubirii cu fiinţa care iubeşte, condiţie spre care tinde aparent orice iubire, n-ar fi decît o tautologie sufletească a acesteia.

*

Frigul: o aşteptare, căldura: o împlinire.

*

Să fie vanitosul un „mare naiv” cum crede Monseniorul Ghika? Da şi nu. Neîndoios naiv pentru că îi subestimează adesea în chip elementar pe ceilalţi, în speţă desconsideră puterea lor de observaţie şi judecata lor ce nu i-ar putea fi favorabilă. Dar e tot atît de neîndoios un caz de perversitate. Naivitatea sa e alterată, împinsă spre o ficţiune iscată de-o tendenţiozitate imbecilă. Atribuind celorlalţi un grad redus al înţelegerii, vanitosul cade el însuşi în cursa ce le-a întins-o.

*

„Gîndurile îţi vin cînd, zguduit de o lovitură a vieţii, devii, în faţa ta însuţi, personaj, întocmai cum se întîmplă cînd, compunînd o povestire, odată cu scenele, vin şi gîndurile şi problemele. Gîndurile care au valoare se nasc aşadar cînd iei o atitudine, adică atunci cînd te falsifici pe tine însuţi, adică te priveşti trăind într-o atitudine pe care ai ales-o” (Cesare Pavese).

*

Imagini cum nasturii pe care-i închei şi deschei la o haină care e însăşi fiinţa ta.

*

Antididactică. Stilul nu e plasa în care se zbate peştele fondului, ci însuşi peştele, plasa fiind fondul.

 

Revista indexata EBSCO