Oct 13, 2018

Posted by in Varia

Revista culturală Trinitas, Zilele revistei „Convorbiri literare” (III)

Teodora Stanciu: Ediţia de astăzi a „Revistei Culturale Trinitas”, consacrată „Zilelor revistei Convorbiri literare – 20-22 aprilie 2018, se va încheia cu două … convorbiri cu doi dintre membrii redacţiei. Mai întâi, îl ascultăm pe domnul Marius Chelaru:

Teodora Stanciu: Stimate domnule Marius Chelaru, cum reușiţi dumneavoastră, cei din redacţia Convorbirilor, ca, la fiecare ediţie a Zilelor revistei să scoateţi la suprafaţă documente sau manuscrise din arhivele Iașilor, să publicaţi un nou număr din prestigioasa revistă și să aduceţi, la manifestările de aici, invitaţi de marcă?

Marius Chelaru: Mai întâi, vreau să vă mulţumesc încă o dată că sunteţi alături de noi la fiecare ediţie. Apoi, sperăm că măcar în parte reușim să facem ceea ce spuneţi dumneavoastră. Se strâng multe, și din arhive, și din ceea ce lucrăm în zilele noastre. Iar invitaţii sunt, într-adevăr, mulţi și noi, pentru că revista e deschisă. Știţi foarte bine că avem colaboratori de pe toate meridianele, nu neapărat români. De pildă, la această ediţie a Zilelor revistei, avem un invitat chinez care l-a tradus pe Eminescu, Ding Chao. Sunt, apoi, colegii noștri români din Franţa care au tradus pe alţi mari poeţi ai lumii sau din alţi poeţi români. Toate acestea trebuie ordonate, împăcate.

Teodora Stanciu: Și reușiţi!

Marius Chelaru: Noi sperăm că da. Dar, în primul rând, avem responsabilitatea de a păstra acest simbol al Convorbirilor și al celor care au creat un proiect de ţară. Vă daţi seama, în timp, s-au petrecut Mica Unire, Marea Unire, acum este Centenarul. Toate aceste lucruri s-au făurit. Cumva, pe fundal, a fost și revista Convorbiri literare, iar convorbiriștii au avut un rol, zicem noi, semnificativ.

Teodora Stanciu: Esenţial. Ne aflăm, într-adevăr, la sărbătorirea Marelui Centenar. Pot fi și alte centenare, dar acesta este cel mai mare.

Marius Chelaru: Aveţi dreptate. Și noi închidem și cel de-al CL-lea an de viaţă al Convorbirilor literare.

Teodora Stanciu: Iată, ce coincidenţă extraordinară! Și faptul nu este întâmplător, credem. Pentru că, probabil, oamenii mari din istoria noastră culturală prevăd și așază lucrurile.

Marius Chelaru: În mod sigur. Nimic nu este întâmplător, cum spuneaţi, pentru că omul sfinţește locul. Știţi, în diverse zone ale presei, întâlnim astăzi niște afirmaţii de genul: am avut baftă, s-a întâmplat Marea Unire, pentru că am avut o conjunctură internaţională bună. Or, noi încercăm să eliminăm aceste clișee. Istoria a fost făurită cu jertfă adevărată. Aţi văzut, noi am lansat aici o carte a lui N.A. Bogdan despre Iașul în perioada în care mai toată ţara, câtă mai rămăsese, era aici, în frunte cu regele. Și toate aceste lucruri nu sunt pentru că am avut noroc, ci pentru că am luptat pentru asta, au dorit oamenii și s-au jertfit pentru asta în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă par vorbe mari. Dar pentru cine are curiozitatea să citească acea carte a lui N.A. Bogdan, alcătuită de prietenul nostru Liviu Papuc, tot din redacţia Convorbiri literare, și de soţia sa Olga Iordache, cu postfaţă de Mircea Platon, va vedea cât de îngrijorătoare au fost acele vremuri când în orașul acesta se adunase toată speranţa României de a reuși să supravieţuiască. Deci noi vrem să arătăm și faptul că lucrurile nu au fost deloc întâmplătoare. Acest Centenar s-a înfăptuit cu eforturi uriașe, dar și cu dorinţă uriașă. Și noi vrem să punem lucrurile la punct, în ceea ce privește istoria Convorbirilor literare, mai ales.

Teodora Stanciu: Sigur. Dacă minimalizăm istoria adevărată, nu facem decât foarte mult rău. În fond, dacă nu era dorinţa Unirii, ea nu se împlinea, cu toate conjuncturile naţionale și internaţionale.

Marius Chelaru: Sigur că da. În plus, dacă ne uităm în cărţile de istorie, rămân bătăliile aceea memorabile, rămâne Mausoleul de la Mărășești, rămân atâtea și atâtea fapte. În memoria mea va rămâne pentru totdeauna Monumentul Eroilor din satul bunicii mele. Astăzi poate nu mulţi îi mai dau atenţie. Dar mergeţi și vedeţi în fiecare comună, în fiecare sat de la noi, monumentele eroilor din Războiul de Independenţă și din Războiul de Întregire a Neamului. Acestea nu sunt chestiuni care au apărut după ploaie.

Teodora Stanciu: E bine să reamintim că aceste monumente există și că fiecare primar ar trebui să le reconsolideze, pentru păstrarea Memoriei acelor timpuri.

Marius Chelaru: Ar trebui, desigur. Eu, când eram ţânc și mergeam cu mamaia de mână, am recunoscut niște nume pe un astfel de monument. Și bunica, învăţătoare în sat, mi-a spus: „Normal că le recunoști. Acela e bunicul vecinului cutare, acela e… Sunt de-ai noștri, din sat. Nu sunt doar niște nume, sunt numele celor care au făcut parte din familiile noastre, din neamul nostru și care au făcut posibilă România de astăzi.”

Teodora Stanciu: Ce frumos gândiţi dumneavoastră, cei de la Convorbiri literare! Și nu numai că gândiţi, dar mărturisiţi această gândire. Poate că mai există oameni în ţara asta, dar care n-au curajul transmiterii unui asemenea mesaj. Pentru că e necesar să-l formulăm simplu și convingător pentru toţi oamenii acestei ţări.

Marius Chelaru: Exact. Vedeţi dumneavoastră, noi am avut dese discuţii, la un moment dat. Cuvântul naţional părea a fi o chestiune bizară sau retrogradă. Eu nu cred treaba asta. Cred că și în ziua de astăzi naţiunea și naţionalitatea sunt, sigur, văzute la nivelul secolului în care ne aflăm, cu aceste conotaţii pe care trebuie să le avem în vedere, dar sunt necesare, pentru că, dacă vă uitaţi, marile naţiuni nu au renunţat la aceste idei sub nicio formă. Am renunţat unii dintre noi. Deci, identitatea naţională este un lucru care contează. Problema este să nu denaturăm aceste sensuri și să nu facem din ele alte bazaconii. În rest, știţi dumneavoastră, rămân valabile întrebările cunoscute: Cine suntem? De unde venim? Și încotro mergem? Până la urmă, ele sunt esenţiale.

Teodora Stanciu: Absolut. Și trebuie să avem mereu răspunsuri pentru ele. Iată, în sensul acesta, dumneavoastră aţi scos din arhive manuscrisul de acum 100 de ani al lui N.A. Bogdan, „Iașiul – Leagăn al unirii neamului românesc. 1916-1918. Reminiscenţe și însemnări”, și l-aţi publicat într-o carte-album foarte frumoasă. Gestul dumneavoastră poate fi un exemplu și pentru alţii. Arhivele noastre tac, dacă nu sunt cercetate.

Marius Chelaru: Fără discuţie. În Convorbiri noi avem tot felul de rubrici. De pildă, „Texte de ieri pentru azi”. Am făcut o antologie cu mici fragmente din discursuri, din scrieri ale unor înaintași de-ai noștri. Și, dacă le citești, îţi dai seama că oamenii aceia chiar știau ce vor. Adică aveau o viziune. Hai să facem Junimea! Hai să facem Convorbirile literare! Hai să facem…! Ei aveau un plan, o viziune coerentă și au acţionat ca atare.

Teodora Stanciu: Așa este. Și trebuie să mai spun ascultătorilor noștri că dumneavoastră, redacţia de astăzi a Convorbirilor literare – nu sunteţi mulţi, dar sunteţi foarte buni – preluaţi viziunea celor care v-au precedat și o duceţi mai departe.

Marius Chelaru: Măcar încercăm, pentru că suntem conștienţi și de responsabilitatea pe care o avem în ceea ce privește pe înaintașii noștri, dar și responsabilitatea uriașă, după părerea mea, de a ancora Convorbirile literare în vremurile de astăzi. Trebuie păstrată linia naţională a Convorbirilor, cum am spus, dar în contextul actual.

Teodora Stanciu: Absolut.

Marius Chelaru: De aceea veţi regăsi în revista de astăzi actualitatea de la Paris. Veţi regăsi rubrici de carte străină, carte religioasă, carte de filozofie. Toate aceste lucruri încearcă să ancoreze nu numai Convorbirile, ci să racordeze cumva cultura română, după posibilităţile noastre, la ceea ce înseamnă cultura universală.

Teodora Stanciu: Iar strădania, chiar a dumneavoastră, domnule Marius Chelaru, este mereu lăudabilă, pentru că nu știu cum faceţi și aduceţi în paginile Convorbirilor literare creatori de literatură din varii zone ale lumii, din toate zările ei.

Marius Chelaru: Noi vă mulţumim pentru apreciere, dar acesta este spiritul Convorbirilor dintotdeauna: deschiderea. Iar la noi, „Intră cine vrea, rămâne cine poate.”

Teodora Stanciu: Da, deviza „Junimii”. Cernerea valorilor. Pentru că suntem naţionali, dar și vorbele lui Maiorescu trebuie reţinute: „Să fim naţionali, cu faţa spre universal!”

Marius Chelaru: Sigur. Convorbiriștii, chiar dacă nu aveau un articol programatic, cum a fost cel al subiectelor naţionale, au racordat profund revista și tot ce făceau ei la cultura universală. Au scris despre românii din afara graniţelor, au scris despre vecinii noștri, au scris articole de sociologie, au publicat articole de economie. În afară de aceasta, o să găsiţi traduceri, un val de traduceri din literatura universală. Dau numai un exemplu. În momentul în care Baudelaire era judecat la Paris și târât în toate părţile, la noi era tradus în paginile Convorbirilor literare. Lista este enorm de lungă, toţi clasicii literaturii grecești, latine ș.a.m.d., și cei moderni își găseau loc în Convorbiri literare. Deci programul nu însemna numai o chestiune naţională între porţile noastre și pereţii noștri. Nici astăzi nu este așa.

Teodora Stanciu: Vă doresc în continuare izbândă, domnule Marius Chelaru! Și multă bucurie!

Marius Chelaru: Noi vă mulţumim că sunteţi alături de noi și sperăm să putem împlini ce ne propunem!

***

Teodora Stanciu: Cel care deschide și închide, prin sunetul cunoscut al tălăngii și prin cuvântul rostit, „Zilele revistei Convorbiri literare” este Cassian Maria Spiridon – directorul prestigiosului lunar ieșean. L-am invitat la microfonul emisiunii noastre:

Teodora Stanciu: Stimate domnule Cassian Maria Spiridon, suntem mereu impresionaţi de ceea ce organizaţi la Iași, anual, în aprilie, la „Zilele Convorbiri literare”. Gândiţi mereu, împreună cu colegii dumneavoastră din redacţia revistei, o manifestare amplă și densă, deopotrivă, în care puneţi și foarte mult suflet. Vă rugăm să ne spuneţi, care au fost, anul acesta, elementele de noutate la „Zilele Convorbiri literare”?

Cassian Maria Spiridon: Mai întâi faptul că am încheiat anul 150, de la apariţia Convorbirilor literare. Primul număr a însemnat, cum știţi, data de naștere a literaturii române moderne – 1 martie 1867. Am trecut, deci, în al CLI-lea an de existenţă a revistei.

După aceea, aflându-ne în Anul Centenar, am propus două colocvii, două dezbateri: „Revista Convorbiri literare, creatoare de conștiinţă naţională” și „Revista Convorbiri literare, promotor al unităţii naţionale”.

La urmă, am programat și am oferit oaspeţilor și celor veniţi la întâlnirile noastre un film, „Convorbiri literare cenzurate”. Sunt „Convorbirile” din perioada comunistă, din mai 1970, când a reapărut revista, până în 1989. Filmul a arătat că, în pofida comandamentelor, cum se spunea atunci, ideologice, revista a reușit să publice autori importanţi, critici importanţi, poeţi, eseiști ș.a.m.d. Am avut, la final, o altă temă: știm cu toţii că, în 1943, a plecat dintre noi E. Lovinescu. Deci, în 2018, se fac 75 de ani de la moartea criticului. Noi am început din ianuarie să parcăm Anul Lovinescu. La „Zilele Convorbiri literare” l-am invitat pe domnul academician Eugen Simion, care a susţinut conferinţa: „Posteritatea critică a lui E. Lovinescu”. Acestea au fost acţiunile și noutăţile faţă de anul trecut.

Intenţia noastră este să scoatem un CD cu toată povestea Convorbirilor literare , mult mai amplu. Și, după aceea, să-l punem și în vânzare, să-l punem la dispoziţia școlilor, universităţilor. Pentru că, spuneam, istoria Convorbirilor se confundă cu istoria literaturii române moderne.

Firește, și anul acesta s-au acordat premiile revistei Convorbiri literare. În afara premiilor deja intrate în obișnuinţă, pentru poezie, proză, eseu, critică ș.a.m.d., avem, începând de anul trecut, și două premii naţionale: Premiul naţional „Iacob Negruzzi” pentru cea mai bună revistă și Premiul naţional „Titu Maiorescu” pentru critică literară. Juriul este alcătuit din membrii redacţiei. Ne sfătuim împreună și găsim totdeauna pe cel mai meritoriu de a primi acest premiu. De exemplu, anul trecut, în 2017, laureatul a fost criticul și academicianul Nicolae Manolescu, iar pentru revistă, tot anul trecut, a fost premiată „Familia” de la Oradea, revista unde a debutat Eminescu. Anul acesta, 2018, Premiul naţional „Titu Maiorescu” i-a revenit criticului și academicianului Eugen Simion, iar publicaţia premiată a fost „Literatura și arta” de la Chișinău.

Teodora Stanciu: Prin toate manifestările de aici, dovediţi că puteţi cuprinde suprafaţa unei întregi literaturi – literatura română –, pe care o ordonaţi și pe criteriul cronologic, și pe criteriul valoric, distribuind, iată, aceste premii atât de importante.

Cassian Maria Spiridon: Și eu cred că sunt importante și e o caracteristică faptul că premiile acestea se dau o dată în viaţă, o singură dată în viaţă. Și în felul acesta, evităm situaţiile penibile în care același autor le ia de șapte ori. Cu o singură excepţie: Premiul Opera Omnia. Dar asta e altceva. Chiar dacă ai luat acum 20 de ani premiul pentru proză, poţi lua premiul Opera Omnia la un moment dat.

Teodora Stanciu: Ne-a impresionat, de asemenea, domnule Cassian Maria Spiridon, metafora mâinii pe care dumneavoastră aţi întrebuinţat-o la unul dintre simpozioanele desfășurate aici. De fapt, ideea de continuitate este deosebit de frumos sugerată prin această înlănţuire. Vorbiţi-ne puţin despre ea.

Cassian Maria Spiridon: Încerc totdeauna să fac și o mică poveste, ca tot ceea ce propunem noi. Dacă are și o poveste, atunci capătă carne și capătă fiinţă. Legat de continuitate, revista Convorbiri literare a avut doar trei hiatusuri de-a lungul timpului. Unul în Primul Război Mondial, când Bucureștiul era ocupat și revista era atunci la București. Al doilea moment a fost când au venit tancurile sovietice și au interzis-o, ca fiind reacţionară și burgheză și în fel și chip. Iar al treilea moment a fost după revoluţie, când echipa n-a mai scos revista. Nu încercăm acum să elucidăm situaţiile. Istoria va judeca. Eu am preluat revista în decembrie 1995 și primul număr apare în ianuarie 1996. De atunci apare lunar, respectând ritmul vechilor Convorbiri. Am crezut mult timp că nu există o continuitate, că e o ruptură între iunie 1944, când apărea ultimul număr, și 1970, când reapăreau Convorbirile. „Iașul literar” își schimba numele în Convorbiri literare. Și după ce am preluat revista, am studiat, bineînţeles, toată arhiva, pentru că mă consider un om responsabil și, dacă mi-am asumat un proiect, vreau să-l și cunosc de la început până la sfârșit. Și am descoperit seria Torouţiu. L-am descoperit acolo pe domnul profesor Al. Husar, care, Dumnezeu, să-l ierte!, nu mai este printre noi, și care a colaborat și la seria pe care o conduc eu. Venea la redacţie și mi-aducea materialele și mai discutam. Și, când a venit, l-am salutat și i-am spus: „Domnule profesor Husar, v-am găsit în seria Torouţiu.” Zice: „Da. E adevărat, am colaborat și la seria Torouţiu.” Și continuă: „Permiteţi-mi, domnule Cassian, să vă strâng mâna!” Eu de-abia, vorba aceea, îl salutasem. Și spun: „Da, domnule Husar!”. Zice: „Domnule Spiridon, aţi dat mâna acum cu Torouţiu, care a dat mâna cu Tzigara-Samurcaș, care a dat mâna cu Mehedinţi, care a dat mâna cu Iacob Negruzzi, cu Titu Maiorescu, cu Eminescu, cu Slavici, cu Caragiale.” Deci, brusc am avut senzaţia că nimic nu s-a întrerupt și că în cultura română există un fir pe care noi trebuie să-l ducem mai departe.

Teodora Stanciu: Da, e foarte frumos! E un filon care a străbătut, iată, un veac și jumătate, trecând peste orice obstacole și ajungând la dumneavoastră. Domnule Cassian Maria Spiridon, am vrea acum să vă întrebăm cum reușiţi să scoateţi la suprafaţă pentru generaţia tânără ceea ce este esenţial în numerele Convorbirilor literare?

Cassian Maria Spiridon: Revista este structurată pe mari capitole. Avem o eseistică foarte puternică. Cred că cea mai puternică din ţară, la ora actuală. Avem o echipă de critici, pentru că avem o secţiune iarăși foarte cuprinzătoare de critică în care facem critica prozei, critica poeziei, critica criticii. După aceea există actualitatea literară, la care vorbim iarăși de proză, poezie, eseu. Sunt vreo patru sau cinci ex libris tot de critică. Nu lipsește în niciun număr creaţia literară propriu-zisă, poezia, proza, teatru mai rar, căci se scrie mai puţin. Avem traduceri din literatura universală. De asemenea, capitolul de artă este bine reprezentat, se scrie despre film, despre teatru, despre muzică și arte plastice. Și scriu oameni calificaţi, care scriu bine, pentru că altfel nu i-am publica. Asta este condiţia principală, prima condiţie. Și a doua, acești oameni scriu la obiect și fără parti-pris-uri. Nu le-am cerut niciodată colaboratorilor să scrie despre ceva anume. Le-am oferit cărţile și ei au ales și au scris exact ceea ce au crezut de cuviinţă. Numai să scrie bine.

Teodora Stanciu: Da, acesta e criteriul esenţial. Chiar în recentul număr pe care l-aţi pus în frumoasele mape de aici, de la Colocviu, sunt texte care tratează cărţi sau volume de eseistică, critică literară aparţinând unor personalităţi din literatura română între care nu se află neapărat relaţii foarte bune. Și totuși, criticii dumneavoastră scriu despre ei, aducându-i laolaltă în paginile revistei.

Cassian Maria Spiridon: Da, să nu uităm că cel puţin prima serie a Convorbirilor a avut această deviză. De pildă, în pofida că Maiorescu avea prietenii lui, Iacob Negruzzi știa să aducă ce era mai bun în literatura română, coagulând energiile. Chiar dacă B.P. Hașdeu se certase cu Convorbirile, Iacob Negruzzi îl publica. Chiar dacă V.A. Urechia a fost ţinta predilectă a lui Maiorescu, a publicat în Convorbiri nu o dată.

Teodora Stanciu: Ținea la cota valorii Iacob Negruzzi.

Cassian Maria Spiridon: Exact. La fel se întâmplă și acum. Eu niciodată nu voi spune: Domnule, dacă-l public pe Grigurcu, nu-l mai public pe Simion. Asta mi se pare o gafă monumentală pentru literatura română. Criteriul nu este acela al relaţiilor personale. Este, cum spuneaţi, al valorii. Și interesul meu este să scoatem o revistă cât mai bună.

Teodora Stanciu: Dacă ne întoarcem la „Dacia literară” de la 1840, e valabil și astăzi îndemnul lui Kogălniceanu: criticăm opera și nu persoana, nu-i așa?

Cassian Maria Spiridon: Exact. Și Alecu Russo spunea în „România literară” a lui Vasile Alecsandri același lucru.

Teodora Stanciu: Și o ultimă întrebare, domnule Cassian Maria Spiridon. V-aţi impregnat de spiritul acesta al Convorbirilor, parcurgând pagini peste pagini din arhiva revistei. Duceţi mai departe gândul convorbirist și o mărturisiţi de fiecare dată, afirmând că aceasta este direcţia pe care aţi ales-o. Cu alte cuvinte, vă gândiţi la degetul de lumină al lui Maiorescu, destul de des invocat la această întâlnire de la Iași, atunci când arătaţi direcţia?

Cassian Maria Spiridon: Marcând 150 de ani de Convorbiri literare, am trecut în revistă toate seriile. Am scris seriale întregi în Convorbiri literare despre fiecare etapă a revistei, dar, în același timp, am făcut și seriale despre marile personalităţi. Au fost Eminescu și „Convorbiri literare”, Titu Maiorescu și „Convorbiri literare”, iar acum finalizez Iacob Negruzzi și „Convorbiri literare”. I-am înglobat pe Creangă, pe Slavici. Vă daţi seama, despre Maiorescu am scris șapte episoade în Convorbiri literare. Despre Negruzzi am patru episoade. Intenţia mea este ca, poate la toamnă sau la iarnă, să scot o carte, care se va chema: „Convorbiri literare – povestea unei reviste”.

Teodora Stanciu: Vă dorim izbândă, viaţă lungă și sănătate! E o bucurie să ne aflăm aici printre cei pe care dumneavoastră îi invitaţi și mai ales împreună cu redacţia revistei Convorbiri literare!

Cassian Maria Spiridon: Doamnă Teodora Stanciu, vă mulţumesc pentru acest interviu și pentru prezenţa, în fiecare an, la „Zilele Convorbiri literare”!

 

Revista indexata EBSCO