Oct 17, 2018

Posted by in Varia

SAVA – Curier de ambe sexe

„Bună ziua. Vă trimit cîteva dintre poeziile scrise de mine ca propunere de publicare în revista dumneavoastră. În cazul în care trebuie trimise la altă adresă de e-mail pentru evaluare, v-aș ruga să mă îndrumați, aceasta este singura pe care am reușit să o găsesc la date de contact. Astept cu mare interes răspunsul dumneavoastră. Vă mulțumesc, Adriana Birau” – Adriana, ai nimerit unde trebuie, dar cu stîngul. Deoarece nu ai folosit diacritice în scrisoarea către redacție, așa cum recomandăm de fiecare dată, (le-am pus noi, cînd am transcris-o), nu știm dacă te numești Birau, Birău sau Birîu. Cît despre texte, răspunsul nostru nu este pozitiv. Ne pare rău să îți transmitem direct, dar ceea ce ne-ai trimis e departe de poezie. Citez: „Oglindă aburindă în seară tîrzie/ o rază de lună ce prin geam răzbate,/ dans de vapori în ceața lăptoasă/ și-o siluetă fără contur cerșind claritate…/ Fantoma din sticlă se întreabă cine e,/ căci răspunsul i-a fost mereu încuiat/ de lacăte de nesiguranță,/  refugiat în imposibil, niciodată grațiat./ Întrebare  împletită în recif de interogații/ trimis la adresa autocunoașterii/ zace în adîncurile ființei,/ în epava predestinată descompunerii”… N-am citat integral primul text pentru că e inutil să mai lungim vorba. Dar citez și alt început de text, la întîmplare: „Lasă-mă să dorm vreo zece ani și nouă zile/ Și calendare să nu mai văd deloc în somn./ Să amorțesc în coma de abis iar timpul/ Să se topească într-un moment pierdut în gol./ În gaură de neant să intru ca-n nămol/ Să mă înnec în negru și în moale/ Să uit să mai respir  văzduhul inodor/ Să mă prefac în fumul de țigară”… Nu ai talent poetic. Toate textele din grupajul trimis sînt, din păcate, de aceeași factură.

 

De la un oarecare V.S. am primit un grupaj de șase texte interesante, care, deși nu sînt deocamdată publicabile, dovedesc că autorul lor este o persoană care a trecut cu folos prin bibliotecă. Îl mai aștept și cu alte grupaje pentru că, se vede, are ceva de spus. Cu talent.

 

„Mă  numesc  Moldovan  Florin  George, sunt  profesor în  localitatea  Rodna, jud. Bistrița Năsăud. Cu  aproximativ  un  an  în  urmă  v-am  trimis  trei  proze. Vă  mulțumesc  foarte  mult  pentru  răspunsul  pe  care  mi  l-ați  dat  atunci, deși  acesta  nu  era  favorabil  pentru  mine. Desigur, pe  bună  dreptate. Pe  scurt,  prozele  mele  erau  scrise corect  dar erau  terne, fără  viață. Pentru  a  mă  verifica  dacă  s-a schimbat  ceva  vă trimit  acum  două  proze. Și, cu  îngăduința  dumneavoastră, și  câteva  poezii. Vă  mulțumesc  mult” – Florin, ambele proze, „Părintele Gheorghe și fiara” și „Sîngele”, sînt publicabile. Prima, fiind de dimensiuni mai reduse, va avea șanse să apară în una din antologiile viitoare.

 

Așa cum afirmam în „Curierul…” din luna iulie, am primit un grupaj de versuri sub semnatura lui Petre Ioan Crețu, (nume necunoscut mie), care m-a cucerit. Îl recomand cu plăcere cititorilor rubricii. Este un nume despre care, cu siguranță, vom mai auzi în viitorul apropiat.

 

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diactritice –  TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!)  şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i la “Antologia curierului”. Manuscrisele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri, nicu_sava@yahoo.com sau  convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

 

 

 

ANTOLOGIA CURIERULUI: Petre Ioan CREȚU


ACOPERIȘ 1

 

privirea mea îți străpungea ochiul până în ceafă apoi se prelingea pe umărul tău pe sâni pe coapse și nu știu de ce se întuneca deodată se făcea un întuneric stupid pe sub pleoape nu tu mă dureai doar ideea de tine încă mă îngrozește și urma lăsată pe umărul stâng și-mi aduc aminte cum îți sprijineai fruntea de sufletul meu pe ascuns uf, cum mă doare bucata de cer sub care amândoi am râs am plâns am făcut dragoste sau am fumat țigară de la țigară sau o făceam poștă îți aduci aminte cum ne loveam de stabilopozi dragostea noastră până se făcea praf apoi o luam de la cap proaspeți balansam după un scenariu scris aproape perfect de inginerii de suflet inginerii aceia cu platoșe de piatră și plumb

 

din când în când ne arătam pe cer de după perdeaua de nori când apărea umărul tău când barba mea răscolită de vânt apoi fulgeram puternic sau ne țineam de mână rătăcind pe acolo pe sus ce faci îmi zici și eu nici nu știam ce să-ți răspund mă lăsam purtat pe aripi de vânt până se făcea noapte apoi te bântuiam plângând

 

ACOPERIȘ 2

 

întotdeauna am vorbit despre iubirile ce le voi trăi la timpul trecut așa știam dinainte ce mi se putea întâmpla cât de mult puteai să mă iubești să mă rănești și cât vom plânge stând spate în spate pe pervazul ferestrei de la etajul trei sau poate doar așa credeam că se poate întâmpla mă uitam cum mi se petrec zilele una într-alta cum mi se rătăceau drumurile dar mai ales ni se petreceau amintirile ce le vom avea fără să realizez că timpul meu curgea într-un singur sens liniștit cuantic spre cel mai îndepărtat punct cardinal al trupului aflat în putrezire agresiv sau priveam la răstignirea lui fără nicio cauză pe crucea rece și umedă a singurătății fără spectacol spre niciunde în spații de aer

 

acoperișurile toate zburau iubito peste noi ploua cu cer peste pietre cu țipete puternice înalte urlete groază și noi stăm înfricoșați și febrili într-o încordare mortală ca două arcuri îmbătrânite și moi nu mai este timp deja renunțăm nu mai este nimic de făcut îmi spuneai poate doar să ne trăim  nebunia până la capăt și ne vom întoarce învinși în noi pe cai cu aripi

 

ACOPERIȘ 3

 

locul în care nu se întâmplă nimic dacă nu ești atent nici nu știi dacă e noapte sau zi patul meu perna mea casa brațele mele gândurile zborul prunii toate au încremenit într-un asfințit când pe cer străluceau și soarele și luna în același timp parcă se țineau de mână și zâmbeau senil doar moartea mai putea să ne surprindă  poate și cucii fâlfâind sublim despicând în felii subțiri miriștea dimineții scăldată de rouă cât de departe pari a fi cu sânul picurând peste icoane viaţă și lapte de mamă rănită într-un târziu ne prindem de mână degetele mele încolăcindu-se tandru peste degetele tale într-o îmbrățișare tainică fericită mirosind mirosul acela unic de iubiți și toți în jurul nostru înnebuneau brusc și locul în care eram prindea deodată viață și se colora cald a uimire și speranță piciorul meu cu o mie de brațe

 

noi eram la fel de săraci în speranță necunoscuți încercați de dorințe nedorințe în schimb ne eram unul altuia gândul lasciv subțire ferma de fluturi era cuibărită sub coastele noastre iar întru fericirea noastră păsările și iarba și ochii de lup s-au albăstrit deodată vântul ne purta șoaptele pe pe deasupra mării departe de multe ori mă cățăram în delir pe creasta muntelui venus până când ți-ai tăiat părul scurt și ai scris pe nisip adio și ai plecat la pol în vacanță

 

ACOPERIȘ 4

 

ne naștem plâns și stăm cu el înfipt în gât ca o gheară până murim și atunci alt plâns ne va însoți în pământ pământul din care ne-am născut într-o clipă de grație hohote de râs din ce în ce mai des din noi țâșnea aspru întunericul rari sunt cei care strălucesc și atunci ei luminează și dincolo de moarte ar trebui să ne lipim de sufletul lor să devenim cu toții un astru puternic divin în schimb ne chinuim toată viața să-i acoperim cu noroi, cu blesteme și ură îi așteptăm în întuneric să-i plesnim cu bâta suntem adevărate hiene îmbrăcate în om ieșim în întuneric pe furiș și înnegrim aerul din jur e atâta dezordine în lume spațiile se mută continuu se întrepătrund sau se dilată într-o fluturare de aripă pe care Dumnezeu a vopsit-o albastră din greșeală aș vrea să înnod timpul să nu mai curgă să te pot iubi de-a întregul mai am nevoie și de splendoare dar cred că deja pentru asta este prea târziu

 

câteodată mă strecor pe sub carne și dorm dar de cele mai multe ori mă părăsesc te caut și mă așez într-un colț al sufletului tău lenevesc în moliciunea gândului tău îmi e atât de bine și nu, nu fugi stai și tu într-un colț în sufletul meu până când ne contopim și nu vom mai ști dacă eu sunt eu sau poate sunt tu bărbat și femeie contopiți într-un singur trup

Revista indexata EBSCO