Oct 17, 2018

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – Compresa revistelor

 

Ne-au crescut alge de atîta ploaie pe tastatură, Bahluiul are veleități de Jiu, umbrelele au pus de un sindicat, noroc că opoziția solară are cîștig de cauză. Oricum nu mai e mult și vom cîrti temeinic împotriva caniculei, după care va urma iar ploaia, apoi gerul și ce-o mai fi…Eu mi-s plin de elan și mîndru de mine că am reușit să scot la liman un dialog al surzilor cu un stimabil domn care și-a descoperit imensul talent la o vîrstă venerabilă, stimulat de perspectiva  avantajului de a fi membru al unei uniuni de creație – fie ea și scriitoricească (dar să fie acolo!). Bine, domnul a rămas puțin bulversat de ideea că scriitor nu e chiar cel din nomenclatorul de meserii, mai ales că nu prea avem vagoane, dar eu am avut timpul fizic necesar să mă retrag, așa că sunt gata să vă stîrnesc papilele lectoriale cu cîteva propuneri. Cum ar fi cea a revistei Apostrof. Dacă nu sunteți la curent cu maladiile care bîntuie prin lumile literare, Marian Victor Buciu se străduie de două episoade, trei cu acesta, să ne lumineze. Deocamdată a ajuns la ciudații stuldbrugi ai lui Jonathan Swift, cei pe care „Bolile de care sufereau continuă să-i chinuie, fără ca starea lor să se agraveze, dar nici să se îmbunătățească.” Boala îi atinge cam pe la 30 de ani, iar pe la 90 sunt  „bolnavi tun”! Mai ciudată este situația cu limba lor, care se schimbă, pentru că își pierd memoria, iar faptul că trăiesc vreo două sute de ani face ca generațiile să nu se mai înțeleagă între ele. Și numărul ciudatelor boli crește precum cea a „prostituatelor yahoo (care) capătă o anumită boală, ce face să le putrezească oasele acelora care le cad în brațe.” Sigur, citite în cheie parabolică, toate aceste maladii capătă conotații și trimit flagrant la lumea contemporană. Dosarul numărului are în cuprins două nume importante: Lucian Blaga și D.D. Roșca, studenți pe la 1918, care își propuneau o acțiune comună pentru sincronizarea culturii românești cu cea europeană și perspectiva unei transformări într-o importantă cultură universală. Despre aceste aspirații scriu Ioan Aurel – Pop, Alexander Baumgarten, Iulian Boldea, Marian Victor Buciu, Ovidiu Crâznic, Alexandra Medaru și alții. Conversații cu Viorel Mureșan, Ilie Stepan ori Carmen Elena Andrei completează numărul. Litere nu ne mai răsfață cu nostalgice și suculente evocări, dar ne propune cîteva repere de lectură interesante, începînd cu eseul academicianului Mihai Cimpoi: Personalitatea lui Eminescu, văzută ca un „complex de însușiri excepționale”, însușiri asupra cărora insistă cu voluptatea confortului tematic familiar. Petre Gheorghe Bârlea ne abate atenția către poezia lui Grigore Alexandrescu, pe care îl fixează în limitele „clasicului printre romantici”. Ce știm despre fălticeneanul Ion Dragoslav? Nu prea multe, trebuie să recunoaștem. Ne ajută Marin Iancu și ne dă și cîteva repere lirice, dintre care, interesantă, Noua horă a Unirei din care cităm: „Susu români cu mic cu mare/Să jucăm hora pornit,/Că pe cer străluce-un soare / Cum de secoli n-a lucit.//El e soarele Unirii/ Și-a’ntregirii pe pământ,/Unui neam în ispășire/Chinuit ca și un sfânt.” Interesant și plin de amănunte inedite, Jurnalul lui Theodor Codreanu. La fel și microantologia de traduceri a Paulei Romanescu. Mergem către Craiova, pentru un popas la Scrisul Românesc. Remarcăm un sensibil portret al Magdei Isanos, poeta cu un destin nedrept, dar cu un tonus uluitor, mutîndu-și talentul de la Iași la București, unde va renunța la lupta cu boala în 1944. „Mă părăsești, viață…/Lumina fuge. Unde-s minunile?/Nu pot muri ca sălbăticiunile,/În resemnare și pace” (Poemul femeii care iubea primăvara). Menținem același azimut cu un  titlu care pare în siajul versurilor de mai sus, numai că textul are altă încărcătură: Cu moartea nu e de glumit. Semnează D.R.Popescu, iar conținutul acestui eseu – să-i spunem, îl are în centru pe bonomul Ivan Turbincă, cel care are o altă părere în ceea ce privește rostul și puterea doamnei cu coasa: „Numai că Ivan Turbincă, privind pământul în lung și în lat, constată, sorbind mereu din vodca sa miraculoasă, că el, Ivan, se află la limita ciudată, dintre istorie și ideal, dintre viață și moarte! O, moartea era ființa bizară, uneori invizibilă, alteori!..Ptiu! Bună de dat pe răzătoare! Sau mai bine, da, da, bună de băgat în turbincă…Și dată pe Apa Sâmbetei! Pământul trebuia să rămână Cetatea iubirii și a lichidului numit vodcă, și nu Cetatea morții!” Dar gata cu subiectul și să mergem în sunetul șansonetei „Sous le ciel de Paris” către Orașul luminilor împreună cu Adrian Cioroianu baladînd prin cele hudițe frînce. Măcar așa, livresc, pentru că mie iar îmi vine în minte distihul pe care îl zic cu parapon cînd aud de alte promenade: „Da și eu cînd intru-n bani/poate merg la Popricani!” Lăsînd gluma, suntem purtați pe la Centrul Național al Cărții, printre buchiniștii de pe Saint Michel unde, așezați și noi pe banca pe care stă Adrian Cioroianu, asistăm la dialogul dilematic dintre cele două doamne despre care veți afla citind articolul cu pricina. Mai extragem un fragment din poemele Elenei Ștefoi: „Cade neaua la tropice/fierbe gheața la poli/numai pe dealul casei natale/bate același vânt din Siberii/mă uit în jur cu frica de care-am aflat/pe la cinci ani când am văzut primul film/la căminul cultural de lângă biserică/ într-o seară ploioasă de martie –” (Într-o seară de martie) și ajungem la Tecuci. Tecuciul literar – artistic, gros în talie, ne primește cu un număr echilibrat (în această privință am avut deunăzi și o discuție, principială, cred eu) cu numeroase propuneri interesante de lectură. Mă bucur să regăsesc în paginile sale cîțiva prieteni scriitori pe care îi prețuiesc fără a fi avut prilejul să le-o spun direct. Dan Movileanu se alătură și el celor care avertizează în privința modului în care trebuie celebrat și asumat Mihai Eminescu, refăcînd lista micilor săi detractori, neînsemnați și, din fericire, din ce în ce mai puțin vizibili și pomeniți, cu cîteva excepții care vor urma același drum. Iată și un articol semnat de Doru Scărlătescu care face legătura dintre Tecuci și Eminescu, așezînd în ecuația „semnului lui Eros” pe Ștefan Petică și Poet. Adrian Dinu Rachieru ni-l aduce în memorie pe Cezar Ivănescu, poetul aniversat luna aceasta, în ipostaza de „trubadur hăituit” făcînd aluzie la unul dintre cele mai triste momente ale biografiei sale. Un mai vechi interviu al Angelei Baciu îl prezintă pe Mircea Horia Simionescu. Un Mircea Horia Simionescu dispus la confesiuni și rememorarea momentelor de tensiune socială prin care a trecut. Nu lipsesc considerații asupra poeziei contemporane și ….finalului de secol. Faceți un popas mai substanțial în paginile revistei care are multe provocări la lectură: de la versurile lui B. Fundoianu la textele lui Theodor Parapiru ori Katia Nanu și trimiterea la Cazania lui Varlaam, precum și numeroase grupaje de poeme semnate de nume cunoscute dar și de aspiranți la grația muzelor. Ne îndreptăm către Carmina Balcanica. O revistă pe care o așteptam să ajungă în redacție după pelerinajul ei balcanic. Plătește și ea nobilul tribut al Centenarului cu articole interesante care refac atmosfera epocii, așa cum are fi cel semnat de Vasile Diacon: Soarta pământului românesc la conferințele de pace de la Paris și ulterior. Avalanșa de venimente care a precedat intrarea României în război și întîlnirile diplomatice naționale și internaționale care au conturat ulterior România Mare sunt urmărite etapă cu etapă, de la Consiliul de Coroană de la Sinaia din 3 august și pînă la  Tratatul de la Saint – Germain, Conferința de la Paris, Tratatul de la Neuilly sur Seine și cel de la Trianon. Pentru cei interesați, este inclusă și Declarația Sfatului Țării, semnată de Președintele Sfatului, Ion Inculeț și de secretarul acestuia Ion Buzdugan. Noi reproducem cu emoția dintotdeauna la lectura textului, concluzia: „Basarabia unindu-se ca fiică cu mamă-sa România, parlamentul român va hotărî convocarea neîntârziată a Constituantei, în care vor intra proporțional cu populația și reprezentanții Basarabiei, aleși prin vot universal, egal,direct și secret, spre a hotărî împreună cu toții înscrierea în constituție a principiilor și garanțiilor de mai  sus. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea și totdeauna.” Nu mai comentăm celelalte articole, demne de atenția dumneavoastră, lăsîndu-vă intactă plăcerea de a le descoperi. Ne îndreptăm către Nord, spre Acolada. Unde Gheorghe Grigurcu ne întîmpină – nu, n-ați ghicit – nu cu obișnuitele și provocatoarele aforisme , ci cu un articol dedicat Ultimului jurnal al lui Matei Călinescu. Începe cu rememorarea evenimentelor biografice din preajma sfîrșitului său, cu acea cumplită boală descoperită prea tîrziu și scepticismul în eficiența metodei chimioterapeutice de tratament despre care scrie că „poate prelungi statistic viața (ceea ce înseamnă că în realitate o poate și scurta) cu cîteva luni, în cazuri excepționale cu un an.” În consecință, se lasă pradă unui hazard livresc pe care îl comentează în aceeași notă. Nici medicii curanți nu scapă scepticismului său, precum doctorița Chiorean: „Ce înșelătoare impresia bună pe care mi-a produs-o prima dată. Probabil că ea era încîntată de apariția unui nou candidat pentru studiul clinic (avea cine știe cîte locuri goale) și, cînd a văzut, după rezultatul  CT-scanului pectoral că nu mă calific, și-a pierdut orice interes pentru cazul meu – caz numeric, nu uman.” Se știe că a fost și un caz de malpraxis, trăit după cum se vede, într-un mocnit superlativ al resemnării. Să ieșim din această zonă marcată de tristețe, de o altfel de tristețe, parcă, decît cea a Magdei Isanos, și să tragem în piept ceva ozon liric cu Adela Rachi: „ești destul de aproape de mine/te văd în pielea ta de lumină/îmi șoptești nu mai plânge/mă opresc vreau/să te ating/între noi a crescut un/ arbore până la cer/îți întinzi mâinile/îmi întind mâinile/simt căldura crenguțelor verzi” (destul de aproape). În fine, ajungem la curțile lui Daniel Săuca, în Sălajul încărcat și el de istorie, din care un important eșantion este cuprins în paginile Caietelor Silvane. Ni se oferă o perspectivă economico – socială a „meleagurilor zălăuane după Marea Unire” prin osîrdia Elenei Musca. Sunt comentate solicitări și hotărîri privind rolul breslelor în viața cotidiană și implicarea lor în acțiunile social politice și culturale cu accent pe cea a olarilor. „Asociațiunea măeștrilor olari din Zalău” solicită confirmarea din partea ministrului păstrarea personalității juridice a Asociației, obținută în baza legii și punctează problemele sale interne, persuasiv și motivat.  Marin Pop ne apropie de evnimentul dela 1 Decembrie 1918 scriind despre Delegații cercului electoral Zalău la Adunarea națională dela Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 un amplu și documentat studiu. Încheiem lectura cu semnalarea unui articol semnat de Mihaela Sabou: Zalăul în zorii anului 1919 și punem punct, dorindu-vă caniculă suportabilă.

Revista indexata EBSCO