Oct 17, 2018

Posted by in EDITORIAL

Gheorghe GRIGURCU – „Creația nu pune decît probleme insolvabile”

 

Cinismul, această săgeată otrăvită care nu dă greș. Acolo unde tandrețea, gingășia, delicatețea eșuează de-atîtea ori, cinismul se înfige drept în țintă. Sentimentul în literatură se depreciază rapid, decăzînd în sentimentalism. Postura cinică își conservă prea adesea sumbra-i prestanță.

*

Arta dislocă realul pentru că se simte amenințată de real. E ca și cum ai încerca să te trezești dintr-un vis urît, dar nu izbutești dintr-odată, trecînd prin momente intermediare cînd doar ți se pare că te-ai trezit (realismul nu e o asemenea trezire parțială?)

*

Confesiunea ca exemplară identificare cu sine sau ca dedublare? Maria Zambrano o apreciază în varianta a doua, drept „ieșire din sine cu mare grabă. Iar cel care iese din sine o face pentru a nu accepta ceea ce este, pentru a nu accepta viața așa cum i-a fost dată, așa cum a descoperit că este și cum nu acceptă să fie. Amară dualitate între cineva care decide din interior și altul care, purtînd numele nostru, e resimțit ca străin și dușman”.

*

Creația pune adesea probleme irezolvabile, deschise spre infinit. Rezolvarea lor e treabă de sistem, de ideologie, aureolate nu o dată de fanatism.

*

Paradoxal, cu cît e mai egotic cu atît e mai altruist. Generozitatea fibrei lăuntrice care astfel se regăsește.

*

„Marcela Temer, soția președintelui brazilian, și-a riscat viața pentru a-l aduce la mal pe Picoly. Nu a stat nici o clipă pe gînduri! Prima Doamnă a Braziliei s-a aruncat în lac ca să-l scoată din apă pe Picoly. Garda ei de corp a refuzat să salveze cîinele și a fost destituită. (…) Deși știe bine să înoate, Prima Doamnă ar fi putut să-și găsească sfîrșitul împotmolită în jungla de alge din apă” (Click, 2018).

*

Un tînăr literat, încă departe de a fi concludent, în scrisul căruia abundă cuvintele subiectivității cabrate: meu, mea, mie. Asemenea formulei cu care începeau documentele voievodale, Io.

*

„Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat” (Mark Twain).

*

O perfecțiune pe care de atîtea ori suntem înclinați a nu o lua în seamă: amnezia.

*

  1. E.: „Să fie optimismul un oportunism al instinctului de supraviețuire?”.
    *

21 martie 2014. A. E.: „Azi e ziua insomniei. Aștept cu emoție instituirea altor zile similare: a migrenei,  a cîrceilor, a durerii în cot”.

*

O strofă a lui Eugen Jebeleanu cu caracter pare-se profetic pentru vremurile postdecembriste: „Vai de suflețelul nostru,/ care cînd să fie mare,/ ni se cocoșă ca prostul,/ proștilor dînd ascultare”.

*

Aprilie 2014. La un cinematograf din Anglia, filmul Marele potop, în care e vorba de corabia lui Noe, n-a putut rula din pricina… inundației.

*

O deziluzie care vine odată cu vîrsta. Laudele pe care le primești par nu o dată adresate doar propriei tale idealități.

*

Pentru persoană, personajul public ce-i corespunde poate deveni o subordonare stînjenitoare.

*

„Personalitățile creatoare, geniale pot simți mari dificultăți în relațiile lor cu lumea banalităților cotidiene, să fie în conflict cu ea, dar în același timp să înțeleagă prin ea lumea întreagă” (N. Berdiaev).

*

Orice experiență omenească e un Purgatoriu. Simțim, fie și foarte difuz, că trebuie să ajungem undeva, la o îmbinare a prezenței cu absența, de ordinul misterului. Absența este forța motrice a experienței.

*

„Ce mai înseamnă familia? În vreme ce, în Japonia, se întîmplă ca văduvii să-și închirieze neveste sau fiice, bărbații să-și ia soții mai tinere și mai frumoase decît cea adevărată, doar pentru ieșirile cu prietenii, ori tinerele să angajeze actori să joace rolul de logodnici în fața părinților, în Marea Britanie, 9 % din soți (sau parteneri aflați într-o relație de lungă durată) nu locuiesc împreună, chiar dacă unii au și copii” (Dilema veche, 2018).

*

„Mai rău decît a urî tinerii, este doar a linguși tinerii” (Ana Blandiana).

*

Mîna dreaptă ca simbol al dragostei. Un manual pentru uzul tinerelor doamne din 1491 preciza: „Chiar dacă stai pe loc sau mergi, mîna ta dreaptă trebuie să stea peste cea stîngă, în fața ta, la brîu”. Exemplu la îndemînă: poziția mîinilor Giocondei.

*

Sensibilitatea sporită a individului introspectiv: o reacție față de absurdul lumii (Răul în sens creștin). Sensibilitatea funcționînd ca un martor în vederea unui proces final.

*

  1. E.: „Nu cumva Dumnezeu, aidoma unui artist modern, urmărește spectacolul absurdului?”.

*

Dintr-un film: „Diavolul îți dă următorul sfat: să faci un lucru bun atunci cînd ai putea face un lucru foarte bun”.

*

„Nu ne mai miră nimic. Popularii europeni îl elogiază pe Marx. Socialismul triumfă. Are rețele și Școli de la Frankfurt. Noi rămînem discipolii doamnei Cornea. În duh și în spirit. Eroina de la Cluj intră în Pantheon, alături de Corneliu Coposu, Regele Mihai și Romulus Rusan, spirite care n-au închinat steagul luptei. Poate că Doina Cornea n-a existat. A fost doar un vis al nostru. La întîlnirea cu Sfîntul Petru nu cred că mai are nevoie de probe ale sfințeniei sale. În alt timp, cu alți oameni, i s-ar fi făcut un loc în calendar. Dar Dumnezeu le rînduiește pe toate” (Marius Ghilezan).

*

Indicații sanitare. Grecii antici spuneau că e necesar ca un om să facă o mie de pași pe zi pentru a trăi o sută de ani, chinezii spuneau că pentru același scop sunt necesari zece mii de pași zilnic.

*

De la o vreme lecturile te testează: te confirmă ori te infirmă. În similitudine cu scrisul propriu.

*

N-ai încotro, în viața noastră sublunară efemerul simulează eternitatea, contingentul simulează absolutul. Nu doar oamenii recurg la simulacre.

*

Umilința, prea adesea o formă ipocrită a luptei pentru putere. Ipostaza celui slab, care o mimează. Exclusiv dragostea e o umilință mîntuită.

*

Regretul lui Origen. – Origen s-a castrat din fanatism religios. Se spune că pe urmă ar fi regretat. Motivul acestui regret nu poate fi decît unul singur: Origen trebuie să fi băgat de seamă că pe urma mutilării însăși impietuozitatea fanatismului său religios a suferit o diminuare. Origen a încercat tragedia spiritului care evită să înțeleagă că sevele ce exaltă corpul au darul de a exalta și spiritul” (Blaga).

*

Scriptorul se lasă surprins de cuvînt. Cuvîntul se lasă surprins de sine însuși.

*

Ingeniozitatea progresivă la care e supusă o temă ori o idee, concurînd-o, devenind un obstacol al său. De unde periodicele readaptări la natura proprie trebuitoare subzistenței acesteia.

*

Pe scena teatrului lumii, repetiția execută un dans grațios-nostalgic în fața Necunoscutului.

*

„Tricia Nassau-Williams, de 56 de ani, din localitatea Advent, Nordul comitatului Cornwall, are un animal de casă cu totul neobișnuit. Poneiul Baylah a crescut în casa sa și nu are de gînd să-l ducă-n grajd. Ea zice că este un căluț pitic cu înălțimea de 98 de centimetri, foarte liniștit. Un astfel de ponei din rasa Shetland nu va depăși 1,07 de metri. Așa că nu se teme că nu va mai încăpea în casă. (…) Cînd se învîrtește prin camere, ar putea să doboare masa, televizorul sau alte lucruri. Însă Tricia se jură că Baylah nu face stricăciuni. Mănîncă la masă împreună cu ea, din bolul lui. Îl hrănește cu morcovi și ierburi ținute la frigider, ca să nu se altereze. Ba chiar l-a învățat să soarbă și ceai din ceașca sau din farfuria lui în bucătărie. Căluțul știe să deschidă frigiderul ca să-și caute hrana” (Click, 2018).

*

„Literatura începe cu prostituția și sfîrșește cu sclavia” (Martha Bibescu). A. E.: „Din nefericire, am putea confirma măcar finalul…”.

*

  1. E.: „Alternativ, lectura devine un soi de Purgatoriu pentru viața curentă și viața curentă devine un soi de Purgatoriu pentru lectură. Echitabil, nu-i așa?”

*

Aerul ireal, fantasmatic pe care-l capătă nu o dată locurile noi în care ajungi. Dar și aerul ireal, fantasmatic pe care, la înapoiere, îl capătă, timp de o zi-două, mediul de care te-ai dezobișnuit. Un  miraj al noului. Nu cumva intervine astfel  reflexul nostru de căutare a începutului?

*

  1. E.: „Orice miracol nu durează mai mult de trei zile. Posibil. Dar unde scrie că în a patra zi nu apare un alt miracol?”.

*

Copilăria, un copleșitor început fără finalitate. Într-un fel, un început infinit.

*

La urma urmei, de ce nu și o corectitudine a demoniei? Un soi de political correctness al acesteia?

*

„Politica e arta de a-i împiedica pe oameni să se ocupe de ceea ce-i privește” (Valéry).

*

Delicatețea: un compromis angelic cu lumea.

*

Fabulos. Nasul omenesc e în măsură, potrivit celor mai recente cercetări, să identifice peste un trilion de mirosuri.

*

Poet. Se cuvine a-și scrie versurile cu același efort grațios, menținut secundă cu secundă, cu care o balerină își execută mișcările profesionale.

*

Dumnezeu ne dăruie simțămîntul identității noastre ca eternitate. Darul său prim, de ordinul miracolului, covîrșit în timp de forfota derutantă a clipelor, de bezmetica lor mobilitate împotriva timpului ca întreg.

*

Veleitar: un perpetuu copil vicios. A. E.: „Precum, la figurat dar și la propriu, Ion Ardeleanu-Pruncu”.

*

„Omul care trăiește în vremelnicie își închipuie și crede că de la rugăciune esențialul, scopul silinței lui este că Dumnezeu aude ceea ce el Îl roagă. Și totuși, în veșnicul înțeles al adevărului e tocmai pe dos: rugăciunea nu are temei în adevăr cînd Dumnezeu aude ceea ce e rugat să împlinească, ea are temei cînd cel care se roagă nu încetează de a se ruga pînă ce ajunge a fi el însuși cel care aude ce vrea Dumnezeu. Omul vremelniciei face risipă de vorbe și în consecință devine exigent cînd se roagă; dar acela care se roagă cu adevărat se mărginește să asculte” (Kierkegaard).

*

  1. E.: „Hai să apelăm la un termen nou. Poezia n-ar fi un soi de liftie, acum atît de la modă? Ca și această fotografie de sine, e bună dacă subiectul își ține brațul cu aparatul drept și cît mai îndepărtat de figură”.

*

Vergiliu spunea că mai ușor îi smulgi lui Hercule măciuca decît lui Homer un vers.

*

Autenticele idealuri nu se concurează, ci se apropie. Încearcă a se alia.

*

Oare ce-ar putea lua scriptorul din scrisul său pe lumea de dincolo? Mi-e teamă că nimic. Cel mult doar bucuria momentelor deloc numeroase cînd are senzația că i-a „mers”.

*

„O sculptură de bronz lustruit, realizată de Constantin Brâncuși în 1932, s-a vîndut  la licitație cu prețul record de 71 milioane de dolari. Un anonim a cumpărat lucrarea numită «Tînăra Sofisticată». Licitația a fost organizată de Casa Cristie’s la New-York. (…) Sculptura a fost inspirată de scriitoarea britanică Nancy Cunard, care a trăit între anii 1896 și 1965. Ea a mai fost muza altor artiști celebri, cum ar fi scriitorul român Tristan Tzara și scriitorii Ernest Hemingway și James Joyce” (Click, 2018).

*

„Perfecțiunea se înfățișează ca o cerință, dar ea ține mult să nu fie înfățișată ca atare” (Monseniorul Ghika).

*

Există în cursul vieții o împlinire aventuroasă, pasională ținînd de junețe și o împlinire potolită, domestică ținînd de maturitate. Dar ele nu se succed în chip obligatoriu. Uneori alternează ori chiar își inversează ordinea.

*

Păcatul curiozității: indiscreția. Virtutea curiozității: cultura.

*

„Cînd Nichita zice «eu sunt un om de cal», nu avem de-a face doar cu o ciudată construcție sintatică (catahreză), ci cu mult mai mult. E o afirmație care semnalează existența unei alte reguli, cu ajutorul căreia se poate ajunge mai repede la Adevăr, via Frumos” (Gheorghe Dobre).

 

Revista indexata EBSCO