Sep 24, 2018

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Marius CHELARU – În numele pămîntului și al vieții

 

„Sînt un fiu al Munţilor Dalingshanului, Quantockul meu spiritual, unde mă întorc în vis. Ataşamentul meu profund la centrele ceremoniale ancestrale sînt tema mea de căpătîi.”

Jidi Majia, Inspiraţia mea izvorăşte din Dalingshan, de pe dealurile Quantock (p. 29)

 

Luna trecută l-am prezentat cititorilor noştri pe Jidi Majia, născut în anul 1961, în Munţii Marele Liang, din provincia Sichuan, ca membru al unei comunităţi yi[1], o etnie din sud-vestul Chinei, care are tradiţii şi un mod de a fi aparte, mulţi fiind animişti sau politeişti.

Jidi Majia este un scriitor cunoscut nu doar în ţara sa, unde, reamintim, are şi o activitate în domeniu, dar şi una socială/ politică notabilă[2]. Numărul trecut a fost vorba despre două volume de versuri ale sale (poeme ale sale sînt traduse şi în alte limbi[3]) apărute tot la Ideea Europeană, cu versiunea în română datorată sinologilor Adrian Daniel Lupeanu şi Constantin Lupeanu. Acum, versiunea română este semnată de Maria-Ana Tupan, care, în cuvîntul său de început, face şi o interesantă „raportare” a lui Jidi Majia (dar şi a Chinei, din anume puncte de vedere) la valori universale ale culturii/ literaturii, umanităţii.

După ce am citit volumele de versuri, voiam să văd ce fel de subiecte a abordat, dar şi cum a scris despre acestea Jidi Majia. Astfel, dincolo de felul în care discută despre Giacomo Leopardi şi „farmecul fatal” al acestuia, Aleksandr Puşkin, Fernando Rendon ş.a., sau, pe un alt palier, Apollo ca „profet” şi „şaman al Pămîntului”, ori, în diverse alte texte, despre alte nume semnificative din cultura/ literatura lumii, ori alte aspecte care ţin de ce se petrece în ţara sa şi în lume azi, şi aici am fost interesat şi de acestea, dar mai ales de legătura sa cu meleagurile natale. Apoi şi de felul în care îşi vede apartenenţa la acestea, la etnia sa (dar şi la altele), la China, faţă cu marile provocări ale ţării sale dar şi ale lumii în această epocă, la omenire în general. Asta şi pentru că am considerat că acestea îi subliniază, mai pregnant, discursul său deosebit (şi) prin apartenenţa la un anumit tip de mediu/ gîndire/ fel de înţelege lumea aparte pentru un occidental. De altfel, la un moment dat scrie: „Ca fiu de trib care am trăit departe de luminile oraşului, am o capacitate înnăscută pentru explorarea emoţiilor vii şi simple, astfel încît acestea să nu răspundă doar năzuinţelor mele lăuntrice, ci şi altora.” (p. 26)

Mai peste tot în această carte (în care textele sînt „grupate” în două secţiuni, astfel: I. Discursuri şi eseuri critice, II. Eseuri critice) sînt referiri la etniile din China, dar şi de pe alte meleaguri, la felul în care acestea trec sau nu dificilul test al vremurilor de azi. De pildă, scrie: „Sîntem munteni care deplîngem erodarea tradiţiilor. Anumite elemente trebuie, într-adevăr, să dispară, dar altele se cuvine să rămînă intacte”, şi pentru că „şi în această epocă a digitalizării, e în interesul omenirii să îmbine modernitatea şi tradiţia”, mai ales acum, cînd oamenii „se trezesc deodată aruncaţi în vîrtejul maniacei preocupări pentru Venitul Naţional Global”.

Ca şi la noi, din ce am înţeles şi din ce scrie Jidi Majia, dar şi din discuţiile cu alţi autori din Asia, inclusiv din China, problematica interdependenţelor/ mai ales influenţelor externe (unii spun chiar „presiunilor globalizatoare”) este una tratată foarte serios. Jidi Majia spune: „Nu trebuie să ne lăsăm conduşi pe drumul arătat de altcineva şi nici să ascultăm de alt glas decît acela din lăuntrul nostru, ţintind cu privirea viaţa de toate zilele, mustind de probleme care cer răspuns şi remediu”.

De pildă, unul dintre textele interesante din carte este despre „Gesar[4] şi alte epopei ale lumii”, despre care aminteşte că este una dintre puţinele „interpretate de povestitori tradiţionali şi astăzi”, şi pe care o consideră „de aceeaşi valoare ca alte capodopere culturale universale precum Ramayana, Mahabharata, Iliada şi Odiseea”, avînd „o contribuţie importantă la civilizaţia umană”. Aminteşte că epopeea este semnificativă pentru „o suprafaţa vastă din Asia Centrală”. Şi, deşi versiunea „clasică” a acesteia ţine de partea centrală a Tibetului, „subcategorii ale acestui gen literar şi versiuni ale epopeii” sînt păstrate/ cîntate şi în cadrul altor minorităţi chineze (ca „mongolii, etnicii tu, yugur, naxi, pumi etc.”), dar şi la popoare din Buthan, Nepal, India, Pakistan, pe versanţii sudici ai Himalayiei, chiar pînă la diverse triburi turceşti şi tunguse din Siberia rusească, „şi sînt considerate de unii cele mai influente din lume”.

Pentru cititorul român, chiar şi mai puţin familiarizat cu aceste zone, poate fi o lectură interesantă din mai multe perspective. În primul rînd pentru apropierea de cultura unei zone vaste, cu diverse aspecte specifice, de despre mentalităţi, mod de viaţă, concepţii despre lume şi om venite spre azi parcă din illo tempore. Poate citi şi despre creaţiile literare – şi evoluţia lor în timp – despre care, totuşi, fie şi dacă vorbim de publicul larg, nu se ştie cine ştie ce nu doar la noi. De pildă, regiunea Qinghai, pe care Jidi Majia, spunînd şi că, în timp, „a rămas la hotarele civilizaţiei moderne”, o descrie astfel: „într-o regiune alpină, adăpostind lanţuri muntoase înalte, cu vîrful în munţii Kunlun, şi cele mai importante fluvii din China (Yangtze, fluviul Galben, şi fluviul Lancang Jiang)”, notînd că „a exercitat o influenţă aparte asupra multora dintre cei care locuiesc pe Acoperişul Lumii”, fiind considerată „locul de origine al multor mituri şi tradiţii esenţiale pentru poporul han şi pentru multe alte grupuri etnice”. În carte sînt, de altfel, lucruri interesante despre aceste locuri şi cultura/ civilizaţia lor nu doar prin exotism şi detaliile date de un om „din interior”, ci şi prin faptul că (re)îndreaptă atenţia asupra unor fenomene ca dispariţia zilnică a unor limbi de pe glob, chiar a unor vechi etnii/ popoare. Dar şi, de pildă, că – un fapt la care, din anumite perspective, ar trebui să luăm şi noi seama cînd vine de moştenirea frumoasă pe care o avem de la bunii noştri – „un lucru dătător de speranţă este acela că multe societăţi tradiţionale încă ţin cu încrîncenare de vechile lor moduri de viaţă, de moravurile şi de obiceiurile lor venerabile, de scrierile şi de personajele străvechi”.

Pe de altă parte, aminteam, de pildă, de preocupările lui Jidi Majia legate nu doar de etnia sa, de China, ci de omenire în general. Într-un text intitulat Omenirea în căutarea salvării, vorbind despre crizele generate de vremurile actuale, de globalizare, de exploatarea fără raţiune a resurselor, de faptul că „diferenţele culturale şi de tradiţii au fost acaparate de un fel de capitalism dominat de economia de piaţă liberă, modernă”, criza ecologică, adîncirea diferenţelor dintre bogaţi şi săraci ş.a. – altfel spus „o lume în care diferenţa dintre eu şi el, între antic şi modern nu mai este atît de clară” – subliniază, la o întrunire, că trebuie înţeles cît de „important este să acţionăm acum”. Dar şi că poeţii, scriitorii în general trebuie văzuţi ca avînd un rol în acest proces de „salvare”, neuitînd însă că „orice scriitor major, poet sau artist, aparţine în primul şi în primul rînd poporului din care face parte, iar abia mai apoi întregii lumi”.

Cartea, care se deschide cu o introducere semnată de Françoise Roy, un text de africanul Zolani Mkiva (Poet şi promotor cutural) şi cel al Mariei-Ana Tupan, se închide cu o secţiune de eseuri critice/ note despre ceea ce face Jidi Majia, dar şi despre lumea din care face parte, semnate de Li Hongran, Wu Sijin, Barry Lopez şi Amalio Madueno.

Desenele care sînt inserate din loc în loc în carte sînt „fie amintiri ale obiceiurilor şi manierelor societăţii tradiţionale din Yi, fie pledoarii pentru păstrarea cutumelor din vechime” – lucru pe care ar trebui să-l avem şi noi în vedere mai apăsat, chiar dacă se schimbă multe şi în Europa şi în lume.

Sînt cîteva gînduri după lectura acestei cărţi, cu o tematică, deşi centrată în special pe ceea ce înseamnă lumea concretă/ etnia din care face parte autorul, are o tematică mai vastă, şi interesantă.

Una peste alta, o iniţiativă interesantă a editurii bucureştene „Ideea Europeană” de a publica şi volumele de poeme, şi această carte de eseuri semnate de Jidi Majia, care, de altfel, după ce şi-a dorit ani de zile să viziteze România (despre care ştie multe), a ajuns în cele din urmă şi pe meleagurile noastre. De altfel, reamintesc, spunea într-un interviu[5], relativ la dorinţa sa de a ne vizita ţara, împlinită recent, că există în tradiţia alor săi ceva numit „Yuanfen”, adică „ceva predestinat în existenţa oamenilor”, pe care l-am putea numi „destin”. Acum, acest destin i-a oferit şi prilejul ca scrieri ale sale să fie traduse în limba română.

 

Jidi Majia, În numele pămîntului şi al vieţii, traducere de Maria-Ana Tupan, Introducere de Françoise Roy, cuvînt de început (Poet şi promotor cultural) de Maria-Ana Tupan, cuvinte pe coperta a IV-a de Françoise Roy şi Zolani Mikiva, Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2015, 276 p.

[1] Sînt undeva la două milioane de suflete, în provinciile chineze Yunnan, Sichuan, Guizhou şi Regiunea Autonomă Guangxi Zhang.

[2] În 1982 a absolvit Secţia de limbă chineză din cadrul Institutului Naţionalităţilor din Sud-Vest. Apoi, în timp, a fost secretar al Secretariatului Asociaţiei Scriitorilor din China, viceguvernator al Provinciei Qinghai, acum fiind membru al Comitetului Permanent al Comitetului Provinciei Qinghai, şi Şeful Departamentului de propagandă. Este şi preşedintele Asociaţiei scriitorilor minorităţilor naţionale, Consilier al Asociaţiei de poezie a Chinei. De ceva vreme se ocupă de Festivalul internaţional de poezie „Lacul Qinghai”, fiind personaj de prim rang în organizarea acestei manifestări.

[3] Engleză, franceză, germană, spaniolă, polonă, cehă, sîrbă, coreeană.

[4] După un şir de evenimente pregătitoare, arată Jidi Majia, în 2009 epopeea a fost inclusă de Naţiunile Unite pe „Lista reprezentativă a Patrimoniului cultural imaterial al umanităţii”.

[5] Radio China Internaţional, Despre poezie cu Jidi Majia, 26.07, 2017 – interviu cu Nina F. Gherman, traducere Li Xin, fotografii Yang Ying.

Revista indexata EBSCO