Sep 24, 2018

Posted by in Istorie literara

Liviu PAPUC – N.A. Bogdan, Ion Creangă și strămoșul CEC-ului

 

Una dintre lucrările de mai mare respirație rămase în manuscris (precum recent publicata Iașul – Leagăn al unirii neamului românesc, 1916-1918. Reminiscențe și însemnări, la Editura „Convorbiri literare” – „Timpul”) ale lui N.A. Bogdan, pe lângă Monografia Universității ieșene (al cărei manuscris a „dispărut în ceață”), este cea intitulată Monografia Primei Societăți de Economie din Urbea Iași, 1871-1921, aflată în continuare în depozitele Arhivelor Naționale ale României, Serviciul Județean Iași, în fondul Manuscrise, nr. 1729, din care vom extrage câteva informații de mai larg interes. Cum s-a ajuns la alcătuirea cărții, ne-o spune chiar „împricinatul”:

„La 1 iunie stil vechi 1921 împlinindu-se cincizeci de ani de existență a celei dintâi instituțiuni de economie financiară ce s-a înființat în vechea capitală a Moldovei și, am putea afirma, chiar în întreaga țară românească, până la acea dată, dintr-o inițiativă și cu capital curat românesc, – comitetul diriguitor al acestei instituții, numită Prima Societate de Economie din Urbea Iași, a găsit că este bine să se sărbătorească primii săi cincizeci de ani de viață, fără întrerupere, prin o festivitate modestă, dar semnificativă și instructivă în același timp, spre a servi ca îndemn și altor asemenea inițiative.

Insemnătatea acestei zile jubiliare urmând să fie înfățișată prin un serviciu divin, urmat de o conferință și o modestă ospătare în comun de către Administrator împreună cu societarii participanți și reprezentanții altor instituțiuni de economie națională, a unora din autorități și ai presei, s-a crezut, totodată, trebuitor să se facă și o dare de seamă tipărită despre întreaga activitate din momentul înființării și până la împlinirea întâii jumătăți de veac de lucrări ale acestei Societăți, prin o broșură care să sintetizeze chipul în care s-a născut ideea creării unui atare așezământ, buna-voința și buna-credința oamenilor ce s-au strădănuit pentru așezarea lui pe temelii solide și propășirea-i necontenită, înfățișându-se astfel mijloacele de care s-au servit în lungul vremii, fondurile ce s-au manipulat, chipul operațiunilor care au asigurat reușita completă a ideii fundamentale, personalitatea și caracterul oamenilor ce s-au devotat cauzei comune, precum și alte fapte incidentale ce s-au ivit în cursul unei atare existențe”.

„Cu această din urmă lucrare, Consiliul de Administrație al Societății, în unire cu mai mulți societari chemați a se consfătui, a delegat pe Dl N.A. Bogdan, societar și cenzor al Casei, în același timp cunoscut ca autor al monografiei Orașul Iași și altor lucrări similare, care, primind însărcinarea, credem că va reda, pe cât actele existente în arhiva și comptabilitatea Societății, cum și amintirile personalului ce a participat la mersul ei continuu îi vor îngădui o icoană vie a ceea ce a fost și ce este astăzi așezământul”.

Ca încercat monografist, N.A. Bogdan expune destul de apăsat traiul destul de chinuit al unei bune părți a populației, ca efect al îndelungatelor influențe străine în Principate, dar și al proastei funcționări a autorităților, care ajungeau să plătească lefurile chiar și cu întârziere de șase luni, printre altele. Cei mai afectați erau, desigur, învățătorii, amploiații (adică cei care depindeau de bugetul statului), dar nu numai ei. Așa încât, zice autorul (în capitolul Motivele de ordin economic și social ce au contribuit la înfințarea Societății): „Pentru a înlătura într-o oarecare proporție această plagă, pe care statul, sau mai bine-zis oamenii ce-l conduceau, nu se prea grăbeau s-o remedieze, un număr de funcționari, și mai cu seamă profesori publici, căutând mijlocul de a putea veni în ajutorul celor mai nevoiași, după diferite consfătuiri urmate, se hotărâră să recurgă la înființarea unei societăți particulare de ajutor reciproc, prin adunare de mici cotizațiuni, din care să se poată subveni la nevoile unora, dând în același timp putința altora de a economici câte ceva din prisosul muncii lor.

Învățătorii Școalei primare de la Trei-Ierarhi – cea mai veche școală românească din câte au dăinuit în Iași – cei dintâi se putură înțelege între dânșii spre a înjgheba o societate care să aibă scopul, pe de o parte a economisi prisosurile unora mai favorizați de soartă, iar pe de alta de a ajuta, prin mici împrumuturi, pe acei ce până atunci erau într-o continuă nevoie de a-și sconta salariile pe la cămătari, prin accepte sau amanete, sub condiții unele mai grele sau mai umilitoare decât altele.

După mai multe consfătuiri, urmate atât în cancelaria școalei primare de la Trei-Ierarhi, cât și în casa directorului acelei școale, Ioan Antoni Darzeu, un număr de șaisprezece profesori și o pensionară hotărâră a întocmi un Statut, prin care să se pună bazele acestui mic așezământ financiar-economic și, la data de 1 iunie 1871, într-o întrunire intimă, acel statut fu cetit și aprobat în întregime”. Desprindem de aici doar formularea de la Art. 1, anume aceea că: „Subscrișii ne asociem ca să formăm o Casă de Economie, care se va compune: a) din depuneri cel puțin cinci la sută pe lună din salariile asociaților care sunt funcționari publici, b) din depuneri de cinci lei noi pe lună ale asociaților care nu sunt funcționari și c) din procentele acestor depuneri”.

Este momentul să mărturisim că interesul nostru aparte pentru această monografie provenea din știuta participare a lui Ion Creangă la punerea structurilor de bază ale Casei… – așa încât ne doream date concrete, de la fața locului, pe care iată că le-am și obținut. Proapătul Statut, pomenit mai sus, a fost semnat în ordinea care urmează, unde-l vedem pe povestitorul nostru la loc de frunte: I.A. Darzeu, I Creangă, V. Pallade, Ahil Pallade, Toma A. Săvescu, C. Știubei, E. Ropallă, C. Grigorescu, Ion Mardariu, Petru Victor, A.P. Stănceanu, W. Necșioi, K. Kristinescu, G. Ienăchescu, G. Zaharia, Ioan Răducănescu și A. Lambrior. Mai mult, în aceeași zi se redactează și un act prin care se alegea administratorul Casei de Economii, iar „prescriptul verbale” poartă, în prim plan, semnătura lui Ion Creangă, urmată de P. Victor, C. Grigorescu, Ion Mardariu și ceilalți. Cel ales ca diriguitor, în mod firesc, a fost principalul inițiator și directorul școlii, Ioan Antoni Darzeu (căruia i-am dedicat un articol, anul acesta, în revista ieșeană „Expres cultural”), autor deja al unui manual școlar de 140 de pagini, Geografia pentru usulu școalelor primare (Iași, Tipografia Societății „Junimea”, 1869), din care aveau să mai apară două ediții, cel descris cu căldură de N.A. Bogdan ca fiind „nalt, corpolent, figură serioasă, cu barba îngustă și lungă, în formă de barbișon, vorbind veșnic ca un duhovnic și nerâzând în nici o împrejurare”, „om foarte stimat între intelectualii ieșeni” (ca revizor școlar a intrat în contact frecvent cu Mihai Eminescu), care „era respectat de toată lumea mai mult decât ceilalți colegi ai săi” (De haz și de necaz. Miș-maș literar-artistic, Iași, 1929, p. 178-179).

În lista cu sumele depuse în contul inițial, diaconul Ion Creangă se situează, cu 25 lei, deasupra mediei celorlalți contribuitori (între Petru Victor, cu 117 lei 50 bani, și Vasile Nicșoiu, cu 5 lei, dar deasupra preotului George Ienăchescu, cu 12 lei, sau a lui Ioan Ant. Darzeu, cu 15 lei – acesta avea și o casă mai grea, fiind epitropul copiilor decedatului său frate Parteni Antoni). Rolul humuleșteanului nu se încheie, în anul 1871, decât prin prezența între cei 7 delegați care semnează, la 4 septembrie, primul prescript-verbal de control al asociației.

Nu mult după aceea, la 19 august 1872, Diaconul Ion Creangă (povestitorul popular) arată, prin o petiție, că: „fiind scos din funcțiune și nemaiavând parale pentru a mai putea face parte din societate”, cere a i se restitui banii depuși, cu procentele lor. Cererea aceasta se admite imediat, spre deosebire de anterioara solicitare, a profesorului secundar G. Zaharia, la 7 iunie, de retragere completă a capitalului și a procentelor ce i se cuvin, pe motiv că „voiește a se căsători” – Comitetul respinge cererea, pe motiv că „nu poate considera cazul de însurătoare ca un caz de forță majoră”, după cum se prevedea în statute.

Așadar, povestea lui Ion Creangă în cadrul asociației ia sfârșit, ceea ce nu se întâmplă și cu Societatea, care își va modifica ușor statutul (30 mai 1872 – atunci când se alege și un prim Comitet, avându-l drept președinte pe preotul Gh. Ienăchescu și casar pe Ioan Ant. Darzeu), îl va tipări, se va elabora și un Regulament separat (1875) și va avea o viață îndelungată, cu rezultate benefice pentru participanți și notabile la nivelul urbei. După mai mulți președinți de circumstanță, timp în care inițiatorul principal al asociației își păstrează funcția (deloc ușoară) de casar, I.A. Darzeu revine la poziția primordială, aceea care i se datora, de fapt. N.A. Bogdan urmărește activitatea Primei Societăți de Economie din Urbea Iași cu minuțiozitate, an de an, iar valoarea înregistrărilor sale este sporită de faptul că documentele în sine au dispărut, așa încât doar mărturia monografistului ne mai stă la îndemână pentru extragerea unor concluzii. Pe care, însă, le lăsăm pentru altă dată.

Revista indexata EBSCO