Adrian FILIP

Aşteptarea

 

Din nori a căzut bluza ta de pijama,

Ochelarii pe noptieră reflectă aceeaşi

Lumina specifică veiozei!

Verzuie pală

Care se prinde de retină, care nimbează

Razele soarelui.

 

Sinestezie

 

Galben ruginiu de toamnă, auriu solar,

Argintiu selenar, senzaţii mai vechi

Scoase din conserve, care se aprind

Ciudat, ca o simfonie de Wagner

Tristan o aşteaptă pe Isolda cîntînd

La harfă o melodie celtică, veche, compusă

De spiriduşi

Razele soarelui trec prin nori rîzînd

Şi se unesc cu culorile curcubeului palid

Trimis de Iris cea îndrăzneaţă

La nunta de aur a turturelelor sfătoase.

 

Visul supramental

 

Visul supramental se ridică deasupra

Corpului aură. Într-o secundă înconjur

Suprafaţa planetoidului de trei ori

Trecînd pe lîngă coada solzoasă a unui

Aligator de la tropice Două păsări subţiratice

Mă împroaşcă cu apă din fluviul sacru

Mă reîncarnez mental în timp ce aripile

Aburoase ale spiritului mă îmbrăţişează

Primesc senzaţia extatică din timpul

Lipsei mele mentale

Apoi, deochi, mi se lipeşte o nouă

Senzaţie colorată, emisă de glastra

Cu flori de pe masă.

Culorile mi-au atins ochii

Înainte de aripile păsărilor

N-are a face sînt spiritual,

Mental, secundă, impuls, lumină

Mă desfac în senzaţii

Apoi le închid în cupe cu arome

Iarăşi.

 

Senzaţii

 

Ascult o muzică de club cu

Parfum de octombrie ploios

Apoi mă purific într-un ocean

De senzaţii, calde lipicioase

Emise de muzica turcă, languroasă

Mă răsucesc în timp ca să surprind

Pe perete umbra aproape desenată

A pardesiului meu vechi şi a pălăriei.

 

Primăvară

 

E trist în cameră. Senzaţiile clocotesc

Magmatic în încăpere

Lumina se aprinde şi bondarul vesel

Ia cu el faldurile întunericului material

Afară începe concertul primăverii

Albinele se întrupează venind de dincolo de

Vălul iluziilor efemere şi de zidul umbrelor

Şi viselor care trec pe scenă

Decorul e pictat de o mînă iscusită

E aievea, scena primăverii începe să

Se deruleze alert. Separ senzaţiile pictate

De iluziile fără consistenţă

Încep să mă mişc în decor ca o marionetă

Pe o scenă prost luminată.

 

Bacoviana

 

Fum de ţigară, ecouri şi cîteva vibraţii

Închise în pereţi ca în criptele de marmură

Ale unei catedrale gotice străvechi

Toate intonează un acord trist

În rezonanţă cu muzică melancolică

De la radio. Plouă, plouă şi miroase

A asfalt!

 

Zburătorul

 

Aripile duhului-pasăre se desfac în spate

Zborul între lumi e lin, nu zdruncină.

Apa separă cele două universuri ale reîncarnărilor

Trecute şi viitoare

Reflexiile sînt umbre din lumile vechi

Zburătorul păşeşte pe marginea

Cupei zeilor, de smarald.

 

Poarta visului

 

Deschide poarta de dincolo de vise

Vei găsi un nou continent

Corabia construită din gînduri peticite

Ancorată la ţărmul continentului

Atlant se va scufunda, cînd te

Gîndeşti la altcineva.

 

 

Codul visului şi Continentul-revelaţie

 

Eu la cîrmă, tu visînd

Profetă a preoţilor greci, soră a lui Apollon

Nepoata a Cronizilor, gîndurile preoţilor

Troiei se ridică doar, ca un stol de

Păsări luminoase spre noua revelaţie

Codul visului deschide poarta Continentului

De smarald. Există cît timp gîndeşti şi speri.

 

 

 

 

Gînduri înşelătoare

 

Gîndacii negri şi-au trimis iscoadele

Corăbiile lor stau între stînci făcute ţăndări

Lemnul se decolorează la soare

Poarta e închisă, visele lor nu sînt bune

Gîndurile răsucite, viclene, înrobite , zac în

Corăbii, între stînci şi fiorduri înşelătoare

Trimite porumbelul alb pe coasta visului

Caută şi deschide poarta!

 

 

Contradicţia mişcării

 

Alergătorul e pe acelaşi loc

Spinarea broaştei e aceeaşi

Nu o poate atinge

E în acelaşi loc

Rezemat în Exterior.

 

 

Căutător

Alerg, alerg dar nu găsesc decît

Umbrele viselor de ieri, care se încîlcesc

Şi se lăţesc, proiectate pe un Zid

Fără reflexie

Umbra ideilor moarte e nada care

Amăgeşte Căutătorul printre insulele

Frămîntărilor interioare

Nu vede Continentul de dincolo

De inimă.

 

 

Dragoste şi căldură lăuntrică Metamorfozele iubirii

 

Dacă universul celălalt s-a încălzit

Din antimaterie treptat pînă a explodat

Materia născîndu-se se răcea treptat

Soarele nostru s-a născut pe parcurs

Şi apoi monadele celeste ce cu sorii

Şi aştrii luminoşi se înrudesc

Un corp luminos înrudit cu aştrii

Am în trup şi eu dar nu se vede

Lumina din trup reflectă antimateria

Supraîncălzită din celălalt univers

Dinainte invers faţă de axa evolutivă

Ochii tăi copilă sînt din antimaterie

Eşti invers faţă de axa devenirii

Eşti fărîmă de căldură rămasă în trupul meu

Eşti bobul imaterial de căldură din trup

Transpiraţia de la suprafaţă scoarţei terestre a pielii mele

Căldura din alt univers care sclipeşte cu ochi de plasmă imaterială

În sufletul meu, monada luminoasă moştenită din celălalt Univers

Văd cu ochii tăi la suprafaţa Universului Material

Ai fost plasmă, căldură, antimaterie, lumină concentrată, monadă

Gîndeşti la suprafaţa trupului meu cu privirea adusă din celălalt Univers

Eşti caracatiţă unduitoare, şarpe de aur din Oceanul primordial

embrion aurit, făptură astrală cu corp magnetic care cîntă muzica magneţilor şi a solenoizilor