Adrian FILIP
Aşteptarea
Din nori a căzut bluza ta de pijama,
Ochelarii pe noptieră reflectă aceeaşi
Lumina specifică veiozei!
Verzuie pală
Care se prinde de retină, care nimbează
Razele soarelui.
Sinestezie
Galben ruginiu de toamnă, auriu solar,
Argintiu selenar, senzaţii mai vechi
Scoase din conserve, care se aprind
Ciudat, ca o simfonie de Wagner
Tristan o aşteaptă pe Isolda cîntînd
La harfă o melodie celtică, veche, compusă
De spiriduşi
Razele soarelui trec prin nori rîzînd
Şi se unesc cu culorile curcubeului palid
Trimis de Iris cea îndrăzneaţă
La nunta de aur a turturelelor sfătoase.
Visul supramental
Visul supramental se ridică deasupra
Corpului aură. Într-o secundă înconjur
Suprafaţa planetoidului de trei ori
Trecînd pe lîngă coada solzoasă a unui
Aligator de la tropice Două păsări subţiratice
Mă împroaşcă cu apă din fluviul sacru
Mă reîncarnez mental în timp ce aripile
Aburoase ale spiritului mă îmbrăţişează
Primesc senzaţia extatică din timpul
Lipsei mele mentale
Apoi, deochi, mi se lipeşte o nouă
Senzaţie colorată, emisă de glastra
Cu flori de pe masă.
Culorile mi-au atins ochii
Înainte de aripile păsărilor
N-are a face sînt spiritual,
Mental, secundă, impuls, lumină
Mă desfac în senzaţii
Apoi le închid în cupe cu arome
Iarăşi.
Senzaţii
Ascult o muzică de club cu
Parfum de octombrie ploios
Apoi mă purific într-un ocean
De senzaţii, calde lipicioase
Emise de muzica turcă, languroasă
Mă răsucesc în timp ca să surprind
Pe perete umbra aproape desenată
A pardesiului meu vechi şi a pălăriei.
Primăvară
E trist în cameră. Senzaţiile clocotesc
Magmatic în încăpere
Lumina se aprinde şi bondarul vesel
Ia cu el faldurile întunericului material
Afară începe concertul primăverii
Albinele se întrupează venind de dincolo de
Vălul iluziilor efemere şi de zidul umbrelor
Şi viselor care trec pe scenă
Decorul e pictat de o mînă iscusită
E aievea, scena primăverii începe să
Se deruleze alert. Separ senzaţiile pictate
De iluziile fără consistenţă
Încep să mă mişc în decor ca o marionetă
Pe o scenă prost luminată.
Bacoviana
Fum de ţigară, ecouri şi cîteva vibraţii
Închise în pereţi ca în criptele de marmură
Ale unei catedrale gotice străvechi
Toate intonează un acord trist
În rezonanţă cu muzică melancolică
De la radio. Plouă, plouă şi miroase
A asfalt!
Zburătorul
Aripile duhului-pasăre se desfac în spate
Zborul între lumi e lin, nu zdruncină.
Apa separă cele două universuri ale reîncarnărilor
Trecute şi viitoare
Reflexiile sînt umbre din lumile vechi
Zburătorul păşeşte pe marginea
Cupei zeilor, de smarald.
Poarta visului
Deschide poarta de dincolo de vise
Vei găsi un nou continent
Corabia construită din gînduri peticite
Ancorată la ţărmul continentului
Atlant se va scufunda, cînd te
Gîndeşti la altcineva.
Codul visului şi Continentul-revelaţie
Eu la cîrmă, tu visînd
Profetă a preoţilor greci, soră a lui Apollon
Nepoata a Cronizilor, gîndurile preoţilor
Troiei se ridică doar, ca un stol de
Păsări luminoase spre noua revelaţie
Codul visului deschide poarta Continentului
De smarald. Există cît timp gîndeşti şi speri.
Gînduri înşelătoare
Gîndacii negri şi-au trimis iscoadele
Corăbiile lor stau între stînci făcute ţăndări
Lemnul se decolorează la soare
Poarta e închisă, visele lor nu sînt bune
Gîndurile răsucite, viclene, înrobite , zac în
Corăbii, între stînci şi fiorduri înşelătoare
Trimite porumbelul alb pe coasta visului
Caută şi deschide poarta!
Contradicţia mişcării
Alergătorul e pe acelaşi loc
Spinarea broaştei e aceeaşi
Nu o poate atinge
E în acelaşi loc
Rezemat în Exterior.
Căutător
Alerg, alerg dar nu găsesc decît
Umbrele viselor de ieri, care se încîlcesc
Şi se lăţesc, proiectate pe un Zid
Fără reflexie
Umbra ideilor moarte e nada care
Amăgeşte Căutătorul printre insulele
Frămîntărilor interioare
Nu vede Continentul de dincolo
De inimă.
Dragoste şi căldură lăuntrică Metamorfozele iubirii
Dacă universul celălalt s-a încălzit
Din antimaterie treptat pînă a explodat
Materia născîndu-se se răcea treptat
Soarele nostru s-a născut pe parcurs
Şi apoi monadele celeste ce cu sorii
Şi aştrii luminoşi se înrudesc
Un corp luminos înrudit cu aştrii
Am în trup şi eu dar nu se vede
Lumina din trup reflectă antimateria
Supraîncălzită din celălalt univers
Dinainte invers faţă de axa evolutivă
Ochii tăi copilă sînt din antimaterie
Eşti invers faţă de axa devenirii
Eşti fărîmă de căldură rămasă în trupul meu
Eşti bobul imaterial de căldură din trup
Transpiraţia de la suprafaţă scoarţei terestre a pielii mele
Căldura din alt univers care sclipeşte cu ochi de plasmă imaterială
În sufletul meu, monada luminoasă moştenită din celălalt Univers
Văd cu ochii tăi la suprafaţa Universului Material
Ai fost plasmă, căldură, antimaterie, lumină concentrată, monadă
Gîndeşti la suprafaţa trupului meu cu privirea adusă din celălalt Univers
Eşti caracatiţă unduitoare, şarpe de aur din Oceanul primordial
embrion aurit, făptură astrală cu corp magnetic care cîntă muzica magneţilor şi a solenoizilor