Sep 21, 2018

Posted by in EDITORIAL

Basarab NICOLESCU – Adonis: anti-religios sau transreligios? (III)

Cu timpul, am înţeles că viziunea lui Adonis este uimitor de apropiată de aceea a marelui filosof german Peter Sloterdijk, aşa cum este ea exprimată în cartea sa Zelul faţă de Dumnezeu[1]. „În cuvintele lui Moise – scrie Peter Sloterdijk – „să ucidă fiecare pe fratele sau, pe prietenul său şi pe aproapele său” (Ex, XXXII, 27), auzim pentru prima dată exprimîndu-se sloganul acestui zel în favoarea lucrului şi fiinţei unice care incită la lectura unor vaste fragmente din istoria monoteismului (în redactarea lor creştină şi islamică) ca pe un raport privitor la o sumă de brutalităţi sacre. La poalele muntelui Sinai, se inventează o calitate a omuciderii dotată cu o nouă morală: ea nu mai serveşte la supravieţuirea unui trib, ci la triumful unui principiu”.[2] Sloterdijk subliniază dezacordul dintre afirmaţiile teologice şi practică în planul istoriei: „[…] creştinismul, care se prezenta verbatim ca religia iubirii, a libertăţii şi incluziunii cordiale, practica şi – de facto şi pe scară largă – inflexibilitatea, rigorismul şi teroarea”.[3], la care adaugă: „[…] ar putea fi util să conştientizăm modul în care toate marile religii participă la o economie generală a cruzimii. Intervenţia lor constă în a face să scadă bilanţul global al barbariei în lume incitîndu-i pe credincioşi să-şi asume deliberat o parte din aceasta pentru a evita sau a respinge şi mai mari grozăvii involuntare”.[4] Dar Sloterdijk distinge cu grijă „monoteismele zelatoare şi misiunile lor universaliste” de monoteisme[5]. Să fi căzut Adonis în capcana confuziei între monoteism şi monoteism zelator? Să fie el, oare, negatorul oricărei transcendenţe? După cum vom vedea în cele ce urmează, nici vorbă de aşa ceva. Adonis îşi continuă fără răgaz căutarea unei transcendenţe în acord cu fiinţa umană şi viaţa ei pe acest pămînt.

În Privirea lui Orfeu, Adonis îşi exprimă preferinţa pentru politeism în raport cu monoteismul, dar această preferinţă are mai curînd o bază politică decît teologică: „Multiplicarea zeilor reprezintă o diviziune a puterilor. În societăţile politeiste exista totuşi o împărţire a puterilor între diferitele categorii ale societăţii. În schimb, monoteismul a limitat puterea şi cultura la sînul grupului care crede în el”.[6] Adonis merge mai departe încă, legîndu-l pe Dumnezeul monoteismului de problematica puterii: „Astăzi îi citesc pe Ibn Arabi şi mişcarea mistică lăsînd deoparte ideea de Dumnezeu în accepţiunea sa religioasă. Cînd elimini ideea de Dumnezeu din gîndirea mistică, vezi cît e de modernă şi de vie această gîndire în viaţa noastră materială şi spirituală. În fapt, eu elimin un raport metafizic cu un presupus Dumnezeu, care nu este decît o invenţie pe care o refuz, cu atît mai mult cu cît pentru musulmanii de astăzi, Dumnezeu este Atotputernicul: el este politica, politicianul, guvernatorul, arbitrul”.[7] Adonis evocă „marea revoluţie introdusă de sufism, care a transformat accepţiunea lui Dumnezeu şi lumea. […] Pentru mistic, Dumnezeu este imanent, transcendenţa este de aici înainte în miezul lumii şi nu în afara lumii. Apoi, relaţia dintre uman şi divin depăşeşte dihotomia stabilită de Text în beneficiul unei experienţe. Omul poate astfel să-i vorbească lui Dumnezeu, să trăiască cu el, permiţîndu-şi o experienţă vie. Mai mult, omul se poate transforma într-o lumină, poate deveni transparent pentru a fi una cu lumina divină”.[8] Prin această recunoaştere a metamorfozei omului în lumină şi a unificării lui cu lumina divină, Adonis face un prim pas spre transreligios.

Într-o remarcabilă conferinţă intitulată „Există o subiectivitate în cultura musulmană salafistă?”, susţinută la colocviul internaţional „Terţul Ascuns în diferitele domenii ale cunoaşterii”, care a avut loc pe 15 decembrie 2014 la Paris, la Collège des Bernardins, Adonis afirma: „Eul individului nu are niciun cîmp în care să se mişte liber pentru a confirma sau a nega, pentru a refuza sau a accepta, pentru a se îndoi sau a crede. Eul se dizolvă în comunitate. A îmbrăţişa o altă religie, a se desprinde de comunitate este considerat un act de ateism. […] Religia devine atunci ca o maşină al cărei rol constă în zdrobirea eului şi anihilarea libertăţii. Or, libertatea este esenţa fiinţei umane, şi nu dogma, oricare ar fi ea”.[9]

Dezbaterile care au urmat conferinţei lui[10], au fost aprinse, dar decente. Mai mulţi preoţi şi autorităţi religioase creştine (catolice şi ortodoxe) erau prezente în sală. Polemica dintre Adonis şi părintele Philippe Dautais, pornită de la interogaţia lui Adonis: „Cum să crezi într-un Dumnezeu care nu se arată niciodată, care nu poate fi cunoscut şi pătruns?” a rămas în memoria participanţilor la colocviu. Dar poezia i-a împăcat pe toţi, Adonis recunoscînd că Iisus a fost un foarte mare poet…

 

 

Intervenţia lui Adonis în dezbaterile colocviului internaţional ”Terţul Ascuns în diferitele domenii ale cunoaşterii”, Collège des Bernardins, Paris, 15 decembrie 2014. În stînga sa : Pr. Philippe Dautais. © Thierry Nectoux pentru CIRET.

 

Referinţele la Iisus sînt destul de numeroase în dialogurile lui Adonis: „Era un rebel, şi apoi era un simbol al toleranţei, egalităţii şi libertăţii. Dar Biserica e o altă poveste[11] […] Coranul, care a venit după creştinism, nu a luat din creştinism bunătatea lui Iisus, ci ura din Apocalipsă”.[12]

Mare poet, Adonis este şi un admirabil filosof. De-a lungul neîncetatelor sale interogaţii asupra misterului Fiinţei, Adonis reuşeşte să conceapă o transcendenţă în acord cu convingerile sale intime: transcendenţa trupului, pe care ajunge să o definească în chip precis şi deosebit de interesant:

„[…] religia musulmană l-a îndepărtat pe individ de gîndire, a transformat cultura într-o cultură a credinţei – ne spune Adonis. […] Nu există loc pentru trup din punct de vedere ontologic în cultura arabă. Interesul pentru trup se referă exclusiv la relaţia cu femeia, voluptatea, sexul, dar nu dintr-un punct de vedere metafizic”.[13] Nu este vorba, prin urmare, de trupul fizic, în funcţionarea sa biologică şi psihică, ci de trup în plan metafizic.

„Dacă există vreun infinit, atunci e cel al trupului. Dar l-am asasinat”[14] – susţine Adonis. Infinitatea trupului este o noţiune care intrigă şi trebuie meditată îndelung pentru a-i putea pătrunde sensul.

Adonis concepe trupul aidoma unei materii spirituale[15]. Este o afirmaţie capitală. Refuzînd orice dualitate materie/spirit, Adonis a oferit o viziune unificată, care se sprijină pe singura certitudine pe care o avem pe acest pămînt: propriul nostru trup. Templu al spiritului, el ne permite contactul şi comuniunea cu divinitatea. Formulez chiar ipoteza că această credinţă absolută a lui Adonis în transcendenţa trupului este cea care l-a salvat în încercările bolii. Este o credinţă activă, care vindecă.

Materia spirituală a trupului permite ascensiunea spre divin, care se împlineşte în „ofranda sexualităţii trupului”[16]. Sexualitatea este ternară în filosofia lui Adonis: principiul feminin – principiul masculin – divinitatea.

Concepţia lui Adonis asupra transcendenţei trupului nu este în contradicţie cu teologia creştină, căci materia spirituală a trupului e cea care permite învierea lui Hristos.

Viziunea lui Adonis asupra materiei spirituale a trupului este de o mare importanţă în vremurile noastre în care transumanismul propagă un enorm dispreţ pentru corpul omenesc, aşa cum s-a construit prin selecţia naturală.

Transumanismul, dacă va vedea lumina zilei, va transforma tot mai mult fiinţa umană într-o maşină, iar maşina va deveni tot mai umană. Această puternică mişcare culturală şi intelectuală internaţională[17] promovează utilizarea biotehnologiei pentru ameliorarea caracteristicilor fizice şi mentale ale fiinţelor umane. Îmbătrînirea şi moartea sînt considerate indezirabile. Selecţia naturală este considerată depăşită şi selecţia tehnologică îi ia locul. Marele proiect constă în eliminarea oricărei forţe transcendente şi înlocuirea ei prin omul-maşină, cu o inteligenţă supraumană, stăpîn al vieţii sale.

Transumanii, pe care unii filosofi şi ideologi îi numesc, din precauţie oratorică, „oameni amelioraţi”, vor constitui o nouă specia biotehnologică, iar societatea viitorului va fi divizată între „transumani” şi „vechii oameni”. Vechii oameni vor fi inevitabil servitorii transumanilor.

Este remarcabil faptul că Freud a profetizat, încă din 1930, în Angoasă în civilizaţie, apariţia transumanismului. El vorbea despre dorinţa fiinţei umane de a ajunge egala lui Dumnezeu, devenind un dumnezeu-proteză, printr-o a doua natură, tehnologică, care să-i permită să domine lumea.[18]

Transumanismul pretinde acceptarea şi adorarea unei divinităţi create de inteligenţa artificială. Ideea de bază este că această divinitate, infinit mai inteligentă decît fiinţa umană, este pe cale de a se naşte, şi că tot ceea ce poate face omul, dacă nu doreşte să devină sclavul acestei divinităţi sau să fie distrus de ea, este să-i capteze bunăvoinţa[19]. Transumanii, noii îngeri negri, vor servi divinitatea.

Divinitatea transumanistă este un dumnezeu-proteză, dar de temut, căci poate opri evoluţia spirituală a omului. El îl va scălda pe om în deliciile unei lumi eliberate de boli şi bătrîneţe, un paradis-proteză care nu este decît mormîntul omului. O mutaţie a conştiinţei umane este singurul remediu la această provocare ce se află în pragul lumii noastre.

Filosofia trupului dezvoltată de Adonis, care îi traversează întreaga operă poetică, este o armă eficientă pentru a înfrunta sfidările transumanismului.

M-am hotărît în cele din urmă să-i adresez lui Adonis întrebările care se adunaseră în mine de peste douăzeci de ani, în decursului unei conversaţii recente[20], improvizată şi spontană.

L-am întrebat mai întîi pe Adonis despre preferinţa sa pentru creştinism în raport cu celelalte religii monoteiste. Mi-a spus că în religia musulmană şi iudaică, Dumnezeu este o abstracţie absolută, în vreme ce creştinismul, datorită persoanei lui Iisus, este o religie imanentă, care exprimă esenţa omenescului printr-o relaţie între om şi Dumnezeu. „Nu există Dumnezeu fără om – mi-a spus Adonis. Lumea creştină este deschisă. Dumnezeu vine din viitor”. Adonis îi reproşează Sfîntului Pavel faptul că a iudaizat creştinismul şi l-a instituţionalizat. În opinia lui Adonis, lumea islamică şi lumea iudaică se aseamănă.

Atunci am îndrăznit să-l întreb pe Adonis dacă nu s-a gîndit vreodată să treacă la creştinism.

Cu o sinceritate surprinzătore, Adonis mi-a răspuns: „Sînt un creştin fără Biserică!”. Mi-a mărturisit că a vorbit cu nişte prieteni francezi pentru a afla dacă nu există în Franţa vreo comunitate a creştinilor fără Biserică. În fond, Adonis împărtăşeşte poziţia lui Simone Weil (1909-1943) care, deşi creştină în suflet, a refuzat botezul din neîncredere faţă de Biserică.

Apoi am discutat îndelung despre raportul dintre Unu, totalitate şi totalitarism şi am dezbătut ideile lui Peter Sloterdijk. Lui Adonis îi place mult ideea de Dumnezeu ca Trei în Unu şi nu ca Unu nedisociabil.

Pentru Adonis, transcendenţa vine din lăuntrul omului. Există întotdeauna un necunoscut. Necunoscutul este condiţia vieţuirii. Adonis nu recunoaşte nicio existenţă în afara Naturii. Natura îl depăşeşte pe om.

Ultima mea întrebare s-a referit la trup şi la carne. Potrivit lui Adonis, carnea este ceea ce e pur în trup. Mi-a atras atenţia asupra faptului că în limba arabă nu există echivalent pentru cuvîntul „carne”.

Şi ne-am încheiat dialogul prin fulguranta expresie a lui Adonis:

Trupul este mişcarea vie a Naturii”.

 

* Traducere din limba franceză de Simona Modreanu.

[1] Peter Sloterdijk, La folie de Dieu, Libella – Maren Sell Éditions, Paris, 2008, traducere din limba germană de Olivier Mannoni. Traducere în limba română: Peter Sloterdijk, Zelul faţă de Dumnezeu – Despre lupta celor trei monoteisme, Curtea Veche, Bucureşti, 2012, traducere din limba germană de Andreea Diana Gierling.

[2] Idem, p. 37

[3] Ibid., p. 45.

[4] Ibid., p. 77.

[5] Ibid., p. 77.

[6] Adonis, Le regard d’Orphée, op. cit., p. 209.

[7] Idem, p. 289.

[8] Ibid., p. 292

[9] Adonis, « Y a-t-il une subjectivité dans la culture musulmane salafiste?», in Basarab Nicolescu (coordonator), Le Tiers Caché dans les différents domaines de la connaissance, Le Bois d’Orion, 2016, p. 188. Traducere în limba română: Basarab Nicolescu (coordonator), Terţul Ascuns în diferitele domenii ale cunoaşterii, Aius, Craiova, Colecţia «Avangardă şi Transdisciplinaritate » coordonată de Petrişor Militaru, 2016, traducere de Petrişor Militaru.

Filmul video al conferinţei lui Adonis poate fi vizionat la pagina Internet

https://www.youtube.com/watch?v=_aoK2D144kc

[10] Dezbaterile pot fi vizionate la pagina Internet

[11] Adonis, Le regard d’Orphée, op. cit., p. 81.

[12] Adonis, Violence et Islam (Violenţă şi Islam), op. cit., p. 73.

[13] Adonis, Le regard d’Orphée, op. cit., p. 183.

[14] Idem, p. 229.

[15] Ibid., p. 265.

[16] Ibid., p. 266.

[17] A se vedea, de exemplu, Max More and Natacha Vita-More (Ed.), The Transhumanist Reader – Classical and Contemporary Essays on the Science, Technology, and Philosophy of the Human Future (Antologie transumanistă – Eseuri clasice şi contemporane despre ştiinţă, tehnologie şi filosofia viitorului omului), Wiley-Blackwell, John Wiley & Sons, Inc, West Sussex, 2013.

[18] Sigmund Freud, Malaise dans la civilisation, 1930, in Le Malaise dans la Culture (Angoasă în cultură), Paris, PUF, 2004.

[19] Mark Harris, ”Inside the First Church of Artificial Intelligence” („În interiorul primei Biserici a Inteligenţei artificiale”) https://www.wired.com/story/anthony-levandowski-artificial-intelligence-religion/

[20] Adonis şi Basarab Nicolescu, convorbire, în prezenţa şi cu participarea lui Houria Abdelouahed şi Anne Nicolescu (care a avut excelenta idee de a înregistra discuţia), Restaurantul Al-Wady, Paris, 11 martie 2018.

Revista indexata EBSCO