Sep 15, 2018

Posted by in Varia

Aura CHRISTI – Ostrovul Învierii

Zeul își încearcă psaltirea

 

Nu ştiu din ce pricini am fost aleasă

eu, tocmai eu. Zeul în mine îşi încearcă

de veacuri psaltirea. Poate că eu ştiu

să aştept și să-i fiu fidelă. Poate că,

atentă la murmurul toamnei, întîrzii

mereu în aceeaşi, zănatecă, barcă.

 

E o barcă purtată de valuri prin viață,

prin moarte; cînd și cînd, e lovită de ţărm

cu o putere nebănuită. Straniu e că nimic

nu mă mai sperie. Cred că știe oricine:

orice mi se întîmplă, zeul meu înalt

nu se mai opreşte din cîntat în mine.

 

Frumuseţea zeului meu e așa de lacomă!

Frumuseţea nesfîrşită mă ucide puţin

cîte puţin. Strînsă de tot în mine, învinsă

de asprimile ei de nedescris, eu nu opun

rezistenţă. Mă las iubită, învinsă, bocită,

ucisă de mierea ei neagră, dulce, neplînsă.

 

După ce mă va ucide de tot, îmi zic, ceva

dinlăuntrul meu, care, fără îndoială,

va rămîne, o va boci, o va cînta, pe aripa

serii o va răsfăţa şi-i va vorbi despre dulcile

nimicuri şi despre ceea ce ne-a scăpat

adesea în marea trecere, în muncile

 

viului în creştere, surpat în geniu

cînd se învolbură și urcă pe creste.

În acel belșug atroce al viului, vine

cîte un prieten-înger, din potirul viu

soarbe și soarbe, pe tine ţie însuţi te

redă, el însuşi învie, ca-ntr-o poveste.

 

 

 

Fragment din romanul în versuri

 Ostrovul Învierii

(25 august 2016 – 16 aprilie 2017, Învierea Domnului, Mogoşoaia)

Revista indexata EBSCO