Sep 15, 2018

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – Compresa revistelor

Îmi amintesc de un gest imprevizibil al Academiei din Copenhaga, care a acordat într-un an, nu mai știu care, oricum înainte 89, premiul pentru umor…Institutului de meteorologie sau cum s-o mai fi numind el acolo! Citesc în calendar: iulie. Merg la înțelepciunea populară și aflu că luna asta are de-a face cu dogoarea Gheenei. Ies pe afară, deschid umbrela! Om fi pășit și noi spre cele două anotimpuri de prin preajma cercurilor din mijlocul planetei și facem genuflexiuni pentru venirea musonilor, cine știe! Uite așa cîrtim și cînd ne fierb mădularele și cînd dușul natural ostoiește vipia. Hai mai bine despre ale noastre să vorbim. Și nu încep cu bucurie, pentru că voi fi lipsit de acum înainte de lectura unei reviste la care țineam în mod special: Spiritul critic. Care nu va mai fi aceeași rebelă și înțeleaptă revistă în miniatură. Leonard Gavriliu, cel care a avut grijă să nu ne lipsească la cina cea de taină a noastră nici Freud nici Adler, i-a luat cu el și pe distinșii domni Alpha și Omega Popescu și pe cîrtitorul Zada și pe ceilalți „Gavrilii” care semnau sub pseudonim. Oricît vor fi făcut localnicii pășcăneni și nu numai ei (de parcă Leonard Gavriliu era doar al orașului de pe Siret!) este prea puțin. În fine… Rămînem în nord la Bucovina literară. Unde Gheorghe Grigurcu ne întîmpină ca de obicei cu un grupaj de cogitații din care desprindem și noi un aforism: „Morala nu are dreptul de-a închide ochii, de-a întoarce spatele, indiferent de pretexte. Se cuvine ca ea să vadă totul spre a putea judeca totul. O morală cu obiect selectiv e deja un compromis”. Cu gîndul la regretatul anticar Dumitru Grumăzescu, plecat dintre noi mai deunăzi – și a cărui absență o vom resimți în scurt timp, pentru că anticari cu vocație sunt puțini nu doar în Iași – citez din articolul lui Liviu Ioan Stoiciu, Cărțile aruncate la gunoi: „Aud, de la Revoluție încoace, că se aruncă la gunoi biblioteci întregi (unele, cu cărți de mare valoare bibliofilă) ale celor decedați sau că sunt recuperate de vînzători ambulanți (care expun cărțile pe trotuar, în aer liber; rar sunt cumpărători), puține din ele ajung la anticariate (care le vînd pe nimic; dar și așa nu le cumpără nimeni, anticarii nu mai au unde să le depoziteze)”. Afirmația pare a-l viza direct pe Dumitru Grumăzescu, cel al cărui depozit de zeci de mii de cărți selectate a fost evacuat dintr-un spațiu al Universității și nimeni(!!!) nu a acceptat, se pare, o donație de asemenea anvergură! Spunea ceva Terentianus despre soarta cărților… Interesant și studiul lui Adrian Dinu Rachieru despre Eminescologie și editologie, în care face o utilă recapitulare a primelor ediții din opera poetului, cu amănunte despre circumstanțele în care au fost editate. Sunt făcute și necesare corecții sau puneri la punct, mai ales pentru cei care sunt interesați de biografismul „folcloric” și mai puțin de operă. Și uite așa nu mai avem noi timp să scriem/vorbim despre grila de lectură a lui Alexandru Ovidiu Vintilă la cartea lui Radu Cernătescu privind Antiparadisul lui Mihai Eminescu. Eseuri hermeneutice și despre multe altele. Ne oprim și la Hyperion, cu regretul de a vă informa că am asistat la ultima ediție a Festivalului „Porni Luceafărul” în regia și osteneala lui Gellu Dorian, care și-a anunțat retragerea – cum elegant spun francezii, nu ca noi, pensionare! Doi buni prieteni la taifas: Gellu Dorian cu Ioan Holban. Un dialog plin de savoare, început literar, cu o pagină biografică Ioan Holban. Biografia universitară versus cea liceală, pe care cei doi au împărțit-o la Botoșani. Un dialog viu, fără rezerve cu unul dintre puținii critici literari care scriu și critică de întîmpinare (și numai el știe cît îl costă!). Ne oprim și la pagina de poezie din care vă oferim un scurt poem semnat de Nicoleta Crăete: „cu noua mea pereche de ochi/ nu mai disting decît irealitatea/ de-aceea în orice moment/ ceva eu alunecă prin ceva transparent/ unde cresc baltă alte forme de eu/ pe jumătate goale// cu noua mea pereche de mîini/ astup gropi”. (disocieri) O rubrică demnă de atenție este cea diriguită de Valentin Coșereanu și Gellu Dorian care publică, număr de număr, cîte două din poemele lui Mihai Eminescu (care vor apărea în colecția Opere fundamentale, sub îngrijirea academicianului Eugen Simion în acest an), însoțite de Cronologiile și simbiozele poetice ale fiecăreia. Numărul este dedicat în bună parte lui Mihai Eminescu, astfel că veți întîlni numeroase și importante articole sau studii semnate de Mircea A. Diaconu, Theodor Codreanu, Pompiliu Crăciunescu, Violeta Zamfirescu – Bârsan, Victor Teișanu, Nicolae Mareș et alii. A ajuns la noi și un număr proaspăt din Însemnări ieșene, trecută de-a lungul timpului prin mai multe directorate și stabilizată acum, cu un colectiv diriguit de Viorel Scripcariu în calitate de editor și redactorii șefi Eugen Târcoveanu și Richard Constantinescu. Apărut în luna iunie, numărul este dedicat aproape în întregime lui Mihai Eminescu, cu o dublă motivare: data biografică și orgoliul unei facultăți care a adăpostit pentru o scurtă vreme truda de bibliotecar a poetului. Iată cîteva titluri care dau greutate demersului: Rolul lui Eminescu la formarea României Mari, semnat de acad. Nicolae M. Constantinescu, Hermeneutica liricii lui Eminescu în viziunea lui George Popa asumat de Vasile Diacon dar și numeroase fragmente din scrierile despre Eminescu semnate în veac de G. Călinescu, D. Murărașu, George Popa asezonate cu un grupaj de poezii dedicate Poetului. Cel care „și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în Luceafăr”, cum scrie Arghezi. Ochiul cronicarului este vigilent, consemnînd și Festivalul Poezia la Iași și prezența lui Eugen Simion cu prilejul Zilelor Revistei „Convorbiri literare” cînd a conferențiat despre Posteritatea lui Eugen Simion. Nu i-a scăpat nici prezența la Tîrgul de carte Librex 2018 prezența și succesul scriitorului medic Gabriel M. Gurman cu cartea sa Esențe tari. Consemnează și mesaje primite de la foști studenți ai IMF Iași, acum personalități consacrate ba chiar, membri ai Uniunii Scriitorilor de Limbă română din Israel, așa cum este cazul conf. Dr. Marcovici Ozias. Noul număr din Scriptor ne trimite precum buzduganul lui Făt Frumos, semnul că la Editura Junimea va apărea un volum de versuri semnat Ion Mircea. Iată semnul: „Dacă-mi ating cu limba o picătură de sânge/ simt gustul sângelui meu/ mă pot pur și simplu gusta.// dacă îmi pipăi corpul/ simt mâna care pipăie/ și simt corpul meu care simte că e pipăit de mâna mea.// mă pot mirosi/ ceea ce floarea nu poate./ mă pot auzi/ ceea ce tunetul nu poate”. (Privirea mea mă părăsește) Facem și un plonjon în sugestia plastică de excepție a lui Dragoș Pătrașcu, cel care a preluat provocarea poemului desenat și ne oprim la articolul lui Doru Scărlătescu, Eminescu, Academia și elevul Cristea dintr-a șaptea,incitant și motivat, sugerîndu-vă și domniilor voastre să încercați aceeași nedumerire: „N-am înțeles niciodată de ce academicienii noștri,odată ajunși președinți ai înaltului for, chiar când nu sunt filologi, simt nevoia să se pronunțe în legătură cu opera lui Mihai Eminescu. Abia ales în această funcție, iată, profesorul paleontolog I. Th. Simionescu, în volumul al V-lea al cărții sale Pitorescul României, intitulat Printre dealuri și prin cîmpie, București, Cartea Românească, 1943, afirmă că izvorul de inspirație al mult mediatizatei poezii La steaua îl reprezintă contemplarea de către poet, împreună cu prietenul Creangă, din cerdacul bojdeucei din Țicău a cerului înstelat de peste dealurile Ciricului.”. Din păcate, ca unul care am zăbovit și eu în curtea Bojdeucii, am avut parte de asemenea aberații care trebuiau corectate. Unele puteau trece drept savuroase dacă nu ar fi fost triste…Iar șirul opinarzilor academici nu se oprește aici. Cum suna punerea la punct a lui Iorga de către tînărul inginer Brătianu? „Măsura, domnule Iorga!…”, Ar trebui să ne oprim cu cîteva fraze la fiecare secțiune a revistei, pentru că multe sunt demne de citit și recitit dar parafrazăm și noi ca să batem cîmpii fără glorie:„Spațiul, domnule compresar, spațiul!.”. Din România literară cităm doar cîteva din provocările la lectură, cum ar fi, bunăoară, sancțiunea administrată de criticul și istoricul literar Eugen Munteanu amatorismului de care au dat dovadă autorii ediției din 2016 a Pravilei de la Govora, apărută la Editura Fortuna din Râmnicu Vâlcea. De la prelucrarea „originală” a textului inițial de către preotul Petre Mateiescu la glosarul final, plin de „erori de toate felurile. Dacă avem în vedere ciudățenii culese la întâmplare, precum substituirea de zeci de ori a arhaismului list, substantiv neutru, un împrumut din slavonă folosit în vechiul jargon bisericesc cu sensul de „pagină”, cu modernul listă ori explicații fanteziste precum (…)” Și urmează un șir lung de exemple care, în opinia autorului pun sub semnul întrebării „nivelul și calitatea limbilor clasice pe care păr. Petre Mateiescu le predă elevilor săi la seminar”. Vă invităm să parcurgeți ad integrum (na, să fim și noi în ton!) articolul cu pricina. Un dosar dedicat centenarului adună, într-o sinteză realizată de Constantin Orzescu, cîțiva dintre „străinii din preajma Marii Uniri”. Sunt recuperați și puși în context Emmanuel de Martonne, cel care a avut un rol decisiv în trasarea granițelor României Mari, Wilson Woodrow,cel care a prezentat în sesiunea comună a Congresului American cele 14 puncte ale planului de instaurare a păcii după Primul Război Mondial, Marcel Fontaine, membru al Misiunii Militare Franceze, care a înființat secția română din cadrul radiodifuziunii Franceze, contele de Saint Aulaire, ministru plenipotențiar la București care a reușit să obțină angajamentul României alături de Antantă și, desigur „Tata Bertălău”, alintul autohtonizat al generalului Mathias Berthelot. În rest, mai deschideți și domniile voastre numărul cu pricina! Pentru că noi ne tragem sufletul alături de un nou număr din Epigrama, director George Corbu, redactor – șef Laurențiu Ghiță. Care face un apel la strîngerea rîndurilor, spre eliminarea veleitarilor prinși cu „epigrama goală” (adăugăm noi) și un recensămînt necesar al membrilor „in flore”. În rest, un regal al epigramelor și epigramiștilor, printre care ne bucurăm să regăsim falanga ieșeană cu seniorul George Petrone la loc de cinste. Îmi aduc aminte de un concurs de epigrame d’antan cîștigat de scriitorul ieșean și de reverența inteligentă a regretatului Mircea Ionescu-Quintus: „ Pe tron e bun!” Dar gata cu comentariile și să dăm buzna în epigrame, atît cît ne permite spațiul. Iată recolta unui epigramist octogenar (cîți ani îi dați după spirit?): „Venit la doctorul din sat,/ Sfios, umil, stă pacientul…/ – Mai lasă sticla, lasă Kentul…/ Și omul nostru le-a lăsat”. (Corneliu Ioan Iovuța). Și o mostră de umor stomatologic, semnată de Elis Râpeanu: „Pe dentistul meu, natura/ l-a-nzestrat c-un har perfid:/ Dânsul îmi închide gura/ Când mă pune s-o deschid”. Îi firitisim și noi pe George Zarafu ajuns la 85 de ani: „Geaba fac atât tapaj/ unii scriitori./ Editura dă tiraj,/ Nu și cititori”. Sau Eugen Deutsch, tot atîtea primăveri/ toamne: „Există persoane (nu spun cine-anume!)/ Ce vor să se aleagă mereu: oameni grei/ Ce știu cum se poate conduce o lume/ Fiindc-au fost martori la… facerea ei!”. În fine, un ultim popas la Poesis, pentru un număr mai proaspăt din care vă sugerăm, cu avariția spițerului, uitîndu-ne nu pe ceas ci pe numărul de semne, un popas de lectură la articolul lui Alexandru Zotta: Un discurs exemplar – Alexandru Vaida – Voevod. Se referă autorul la discursul celebru din Parlamentul de la Budapesta din 18 octombrie 1918. Un discurs ținut într-un spațiu unde nu se luase niciodată o hotărîre favorabilă românilor. Alexandru Zotta nu se oprește doar la rolul istoric al discursului, ci îl analizează ca model al genului. Iată că ne întîlnim din nou cu Mircea Bârsilă, la oarece timp după Festivalul de la Tg. Jiu: „La podul de aramă, am lăsat un bănuț de aramă. Un bănuț/de argint – la podul de argint. La ultimul pod,/vameșul – un vameș ursuz și fălcos ca un buldog și care/ nu m-a lăsat să vorbesc, de parcă aș fi fost un dezertor-/a început să-mi deșurubeze, pe rând,/ amintirile/ tristețile/întrebările” (Prea târziu). Ne bucurăm de prezența ieșenilor: Lucian Vasiliu în decodarea critică a lui George Vulturescu și Nicolae Busuioc, cel coborît din stirpea lui Sylvestre Bonnard în dialog cu ceremoniosul Daniel Corbu. Nu ratați nici serialul care ne amintește Scrisorile de dragoste ale lui Leonid Dimov, volum reunind corespondența cu viitoarea sa soție, Lucia. Și nici paginile de traduceri din poezia universală contemporană ori poemele lui Marcel Mureșanu.

Revista indexata EBSCO