Sep 15, 2018

Posted by in ARTE

Elena DULGHERU – „Tulburarea apelor” la Sebeş, o punere în scenă pe măsura şi în spiritul lui Blaga

 

Lucian Blaga este, pentru teatrul românesc, echivalent cu recursul la esenţă și la identitate naţională în sensul transcendent al cuvîntului. Este singurul dramaturg care a unit exemplar arhaicitatea etnicului cu modernitatea cea mai actuală și cu interogaţia religios-filosofică de profunzime. Puţini regizori de teatru de ieri și de azi fac faţă exigenţelor unei asemenea ștachete.

De aceea, e o mare bucurie să vezi „Blaga” pe o scenă românească. Dar ce rară bucurie! Am avut-o la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, pe 13 mai, și mi-au dăruit-o regizorul Cosmin Pleșa și trupa sa de actori excelenţi, care au adus la viaţă Tulburarea apelor în cadrul Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”. Piesa, scrisă în 1923, este un poem dramatic și este a doua din ciclul mitic românesc al marelui poet și filosof, început cu Zamolxe (1921) și finalizat cu Anton Pann (1965).

Spre deosebire de alte piese ale autorului, Tulburarea apelor nu a ajuns să fie jucată în timpul vieţii acestuia. O primă montare, realizată de Mihai Măniuţiu pe scena Teatrului Naţional din Cluj în 1983, a fost interzisă imediat de cenzură (fără ca măcar cenzorul să vadă spectacolul), astfel că piesa a văzut lumina rampei abia în 1992, la același teatru și sub bagheta aceluiași regizor, decorurile și costumele fiind semnate de Theodor Ciupe, rolurile principale revenind Laviniei Steer, lui Anton Tauf și Melaniei Ursu. A mai existat o adaptare la Teatrul Naţional Radiofonic, realizată în 1991 de Constantin Dinischiotu, cu mari nume ale scenei românești (Irina Petrescu, Maia Morgenstern, George Constantin, Gheorghe Cozorici, Dan Condurache), fidelă literei textului, dar prea puţin receptivă la adîncimile arhetipale sondate de marele filosof.

Potrivit teatrologului Doina Modola, specialist în dramaturgia lui Blaga, dar și neobositei Dorli Blaga, fiica filosofului, susţinătoarea de suflet a lui Cosmin Pleșa întru abordarea operei blagiene, montarea acestuia este cea mai reușită și mai apropiată de spiritul marelui dramaturg. De altfel, aceasta nu este prima experienţă blagiană a teologului, actorului și regizorului Cosmin Pleșa.

În aprilie 2011, acesta monta la Teatrul Naţional din Timișoara Manole după piesa lui Blaga din 1927, o punere în scenă de anvergură europeană, ajunsă apoi la prestigiosul Teatru „Taganka” din Moscova, unde cîștiga premiul „Viteazul de argint” în cadrul Festivalului de Teatru Creștin „Viteazul de Aur”. O scenografie epurată, în spiritul simplităţii arhaice a textului blagian (semnată de Laurenţiu Toma, care va realiza și decorurile Tulburării apelor), actori, în frunte cu Dorel Vișan, cotropiţi cu toţii de vibraţia expresionistă a versului, personaje-simbol, accentuînd dimensiunea metafizică, elemente de coregrafie (compuse de Liana Iancu) și folclor autentic, interpretat scenic de Gheorghe Zamfir (la Timișoara), respectiv de Grigore Leșe (la Moscova), au alcătuit conceptul simfonic al ambiţioasei montări, pe care tare aș vrea să o văd din nou reprezentată.

După o pauză de șapte ani, în care atîţia tineri regizori își schimbă orientările sau se risipesc în proiecte minore, Cosmin Pleșa își continuă cu tenacitate drumul de aducere pe scenă a universului blagian. Același concept polifonic a dat viaţă viziunii din Tulburarea apelor, tot o incursiune în arhaicitatea românească, întemeiată pe aceleași mari componente: etnic, psihologic și mistic-religios. Piesa problematizează confruntarea istorică dintre Ortodoxie și Protestantism în Ardealul secolului al XVI-lea, confruntarea doctrinară – foarte vie în textul dramaturgic și în montarea lui Pleșa – fiind și un pretext pentru investigarea conflictelor lăuntrice ale personajelor, axate pe tema luptei dintre credinţă și necredinţă, spirit și carnalitate, creștinism și gnosticism arian, lupte materializate în tot atîtea ispite. Dipolul personajelor principale: un preot de ţară ortodox, traducător de scrieri protestante, ispitit de tentaţiile cărnii și ale apostaziei (interpretat de Adrian Titieni) și o tînără și rebelă apologetă a Protestantismului (alias Iulia Lumînare), pornită a zdruncina din ţîţînile credinţei și moralei strămoșești întreaga preoţime ortodoxă a Ardealului. Dacă tipologia preotului ispitit este clasică (cu toate că dramaturgia românească nu are personaje puternice de acest fel), cea a amazoanei cu Biblia (luterană) în mînă este atipică în toată dramaturgia universală: Nona, un fel de Ioana d’Arc inversată, fără teofanii, o fecioară-teolog provocatoare senzual și doctrinar, este o apologetă a libertăţii pămîntului în detrimentul rigorilor cerului, prefiguratoare bulversantă a viitoarelor rebeliuni feministe, și încă a celor cu nobile aparenţe; nici călău, nici victimă, ci tulburătoare de ape ale istoriei, ea este extrem de actuală, propunînd o grea, dar fascinantă probă de compoziţie actoricească. Cuplul Titieni-Lumînare redă în forţă plasticitatea verbului blagian, din care toţi actorii se hrănesc ca dintr-un veritabil îndrumar de mistică a scenei. Partiturile lor sînt susţinute de ale celorlalţi interpreţi, care dau substanţă întregii drame: Patrasia, soţia credincioasă a preotului (Ioana Abur într-un rol emoţional, ce conferă plusvaloare chiar textului blagian, scoţînd personajul din tipologia convenţională a genului), Moșneagul eretic panteist, personaj de factură zamolxiană (potrivit tipologiei lui Blaga), încărcat de omenia cea mai curată în interpretarea densă a lui Constantin Dinulescu, și trinomul comic de personaje sofisticate tip Commedia de’ll arte: Alchimistul Wolf, Mahler și Doctor Universalis – profeţi ai (pseudo-)știinţelor Renașterii, interpretaţi cu vervă satirică de Valeriu Andriuţă, Mircea Gheorghiu, Mircea Constantinescu. În această multiplă întreţesere de tensiuni, brodate în semitonuri: sacru-profan, satiric și metafizic, etnic și universal, poetic și realist – constă vibraţia multidimensională a geniului dramaturgic blagian. Despre modul de înţelegere și de aducere a acestora în scenă am vorbit cu Cosmin Pleșa în interviul de mai jos.

 

INTERVIU CU COSMIN PLEȘA

 

Elena Dulgheru: Ce înseamnă Lucian Blaga pentru omul de teatru și teologul ortodox Cosmin Pleșa? Care sînt idealurile sau căutările artistice și spirituale pe care dramaturgia lui Blaga ţi le împlinește?

 

Cosmin Pleșa: Lucian Blaga este poate Învierea sau Deșteptarea dramatică pe care o tot așteptăm și o cîntăm, asemeni unui imn, cu fiece ocazie, de atîta timp. „Lumina” noastră e pregătită nu doar să vibreze, ci să lumineze din plin. E dincolo de plăcere, pasiune sau încrîncenare, e o ascultare primită ca binecuvîntare, din drag teologic, de la părintele meu duhovnic, Dionisie Ignat, de la părintele Rafail Noica și de la fostul meu Mitropolit al Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu: aceea de a face regie pentru a vesti Cuvîntul lui Dumnezeu prin teatru și de a monta integrala Blaga. Mai mult decît atît, întîlnirea mea cu Ana Dorica („Dorli”) Blaga a născut în mine, încă de la Manole, un crez artistic personal, fiica dramaturgului apreciind că montarea mea este, din toate cele șase văzute de domnia sa, cel mai aproape de sufletul lui Blaga și de cel al scriiturii…

 

E.D.: În 2011 abordai în „Manole” unul din miturile fondatoare ale ethosului românesc și creștin: mitul jertfei pentru creaţie. Acum continui cu „Tulburarea apelor”. Deși piesa se petrece în Ardealul din vremea Reformei, Blaga construiește un univers la limita dintre istoric și anistoric, atemporal, mitic. În ce constă pentru tine contemporaneitatea „Tulburării apelor” și a dramaturgiei marelui nostru filosof și poet?

 

C.P.: Dorli Blaga a insistat pentru îndreptarea destinului nemeritat al acestei piese de referinţă din dramaturgia românească și universală: „Tulburarea apelor”. Problematica ei pare arhaicitate românească, dar ea este o frescă autentică a unui discurs intercultural de cea mai înaltă ţinută, a unei Europe de secol XVI, în care noi nu doar că nu am fost „margini de imperii”, cum cred unii, sau simpli figuranţi într-un nesfîrșit destin istoric nefast, cum spun alţii, ci dimpotrivă: Blaga demonstrează că am fost, sîntem și putem fi o mare și aleasă cultură.

 

E.D.: Ce te-a atras în problematica atît de densă a piesei: confruntarea dintre Ortodoxie și Protestantism? Dintre credinţă și erezie? Misterele unui creștinism panteist, cu accente etnic-arhaice? Criza existenţială a unui preot care se îndoiește? Ori lirismul metafizic al limbajului blagian și pariul de a-l transpune în scenă?

 

C.P.: Toate acestea sînt și au fost seducătoare foarte. Nu poţi rămîne indiferent în faţa unor teme majore cum ar fi confruntarea pan-istorică dintre Ortodoxie și Protestantism, lupta dintre credinţă și necredinţă, ispita, marele mister blagian și panteismul său plin de accente etnic-arhaice, criza unui preot etc. Dar, poate, cea mai adîncă provocare rămîne lirismul metafizic, la limita cel mult a unui teatru-lectură, în măsura în care forţa interioră a textului atinge culmi extatice… Așadar, la întrebarea „Cum poţi pune în scenă această supra-sarcină?”, răspunsul nu poate fi decît unul pe măsură: cu actori cu o dăruire totală, atît mie, dar în special intenţiei blagiene, de a transpune scenic locul intim al fiinţei, acolo unde totul se dispută între har și înţelegerea profundă a sinelui. Cu niște personaje foarte bine conturate, ce parcă și-au cerut singure actorii, și cu o reducere la esenţă a scenografiei și costumului, spectacolul nu sărăcește, ci  prinde viaţă și te invită spre acel unic Mister blagian, care aduce extazul și revelaţia sinelui. Adrian Titieni, Bobsy Dinulescu, Ioana Abur și Iulia Lumînare, Valeriu Andriuţă, Mircea Constantinescu, Mircea Gheorghiu, Alex Beteringhe, Tiberiu Hărșan, Geo Remeș, Mihai Hurduc, Rusalina Bona și Alex Iordache, precum și invitaţii speciali Grigore Leșe, Marina Minoiu, Alice Minoiu și Irina Baianţ, sînt cei care s-au dăruit cu har și în jertfă, făcînd posibilă această pogorîre și totodată înălţare profund dramatică… Cuvîntul îmi e prea sărac să le mulţumesc, de aceea-L rog pe Marele și Bunul să le dăruiască har peste har!

 

E.D.: Montarea ta este, în linii mari, fidelă textului blagian, ale cărui poezie și duh le regăsim în replicile actorilor. Totuși, ai estompat rebeliunea și senzualitatea Nonei; ai introdus cîteva personaje-simbol („Timpul”, interpretat de maestrul Grigore Leșe, și cele două dansatoare-alter-ego ale unor personaje), și ai introdus în coloana sonoră (semnată de Doru Toduţ), pe post de coperţi dramaturgice, două superbe rugăciuni cîntate din zestrea ritului creștin-ortodox: „Tatăl nostru” și „Iubi-Te-voi, Doamne”. Cum motivezi aceste opţiuni regizorale?

 

C.P.: Am ales acest mod de a re-spune Blaga, influenţat de lucrarea mea de doctorat: „Metafora Nimicului în teatrul lui Lucian Blaga”. Nimicul primordial și elementele sale – aer, apă, foc, pămînt – devin pentru mine, metaforic, elementele comune ale spaţiului mioritic, pe care Blaga îl așează identitar în mintea sufletului nostru: timp, spaţiu, sunet și lumină. De aici, Grigore Leșe este Timpul și sunetul lui, Marina Minoiu este Lumina din rugăciunea Patrasiei, iar Alice Minoiu este Duhul din Nona. Cele două superbe rugăciuni sînt o trimitere directă la replica Popii: „De un an sînt popă în acest loc, dar nici o Liturghie n-am slujit pînă azi”. „Tatăl Nostru” și „Iubite-voi Doamne” sînt darul meu teologic pentru toţi cei care cred că mîntuirea noastră zace în credinţă și nu numai în înţelegere…

 

E.D.: De ce crezi că atît de rar se pune în scenă Blaga?

 

C.P.: Rar? Nu cred! O dată la 7 ani, înţelegînd aici distanţa de la Manole din 2011 la Tulburarea apelor din 2018, cred că e bine. Cred cu tărie că Blaga scrie pentru regizori ai timpului ce va să vie, fapt pentru care, eu, liturgic fiind într-un și dintr-un alt timp, îndrăznesc să cred, cu smerenie, că scrie și pentru mine.

 

E.D.: Unde vor putea să vadă piesa spectatorii? Va avea ea un destin internaţional? Pentru că merită…!

 

C.P.: Primăria și Consiliul Local Sebeș au facilitat acest miracol teatral. Tragem nădejde că vor găsi resursele necesare în a reface plenar drumul diplomatic, în sens intercultural, al marelui Lucian Blaga, atît din ţară, cît și din străinătate.

 

E.D.: Care este următorul tău proiect teatral?

 

C.P.: Zamolxe, Cruciada copiilor, Avram Iancu sau Înviere! Deci, Blaga. Dar, poate, nu în această ordine…

 

Revista indexata EBSCO