Sep 15, 2018

Posted by in MOZAIC

Florin CRÎŞMĂREANU – Peregrinii de odinioară

 

Pelerinajul egumenului Daniil în Ţara Sfântă (1106-1108), Studiu introductiv şi traducere din limba rusă de Anca-Elena Văraru, Note de subsol şi postfaţă de Marina Vraciu, Iaşi, Doxologia, 2018, 139 p.

Fiecare cultură are, printre multe altele, şi o literatură de călătorii, care a îmbrăcat, în funcţie de epocă şi de spaţiul geografic, diferite forme, precum aceea de explorare a unor noi teritorii, misiuni diplomatice, pelerinaje ş.a. Toate aceste forme având doza lor consistentă de aventură. Interesant mi se pare faptul că, în zilele noastre, cu cât oamenii călătoresc mai mult şi la distanţe mai mari de casă, cu atât mai puţin scriu despre o astfel experienţă. În trecut, un astfel de jurnal de călătorie constituia un adevărat ghid pentru cei care doreau să parcurgă la un moment dat acelaşi drum.

Dintr-o anumită perspectivă, o călătorie nu este altceva decât o întâlnire cu celălalt, asemenea sau total diferit de noi. Diferenţa poate merge de la înfăţişare, limbă, port şi până la obiceiuri, cultură în general. Uneori, în creştinism, căutarea întâlnirii cu celălalt îmbracă forma sa desăvârşită într-o călătorie mai specială: pelerinajul (în acest sens, se poate consulta cu folos lucrarea clasică a lui Pierre Maraval, Lieux saints et pèlerinages d’Orient. Histoire et géographie des origines a la conquête arabe, préface de Gilbert Dagron, Paris, Cerf, 1985). De curând a fost publicat un text fundamental al literaturii de călătorie din Răsăritul creştin: Pelerinajul egumenului Daniil în Ţara Sfântă (1106-1108) (Iaşi, Doxologia, 2018). Această lucrare de început a literaturii ruse este tradusă pentru prima dată în română din limba rusă contemporană, care „se bazează pe originalul scris în limba rusă veche din secolul al XV-lea” (p. 11).

Călătoria egumenului Daniil spre Ţara Sfântă, pe mare şi pe uscat, s-a desfăşurat între 1106 şi 1108, perioadă în care rege al Ierusalimului era Balduin I (1100-1118), cu care Daniil a legat o oarecare prietenie, „apărătorul Ţării Sfinte” numindu-l pe egumenul slav „ajutor al său” (p. 88). Mai mult decât atât, spre sfârşitul scrierii sale, monahul rus spune că Balduin „mă cunoştea destul de bine şi mă avea la inimă, iar ca bărbat era un om virtuos, nici prea smerit, nici prea mândru” (p. 109).

Odată ajuns în Ierusalim, Daniil şi cei care îl însoţeau, s-au stabilit pentru şaisprezece luni la metocul mănăstirii palestiniene Sfântul Sava (p. 30). De aici a făcut mai multe vizite în împrejurimi însoţit întotdeauna de un călugăr grec înaintat în vârstă. La un moment dat, în scrierea pe care o avem în vedere, monahul slav mărturiseşte că „numai adevărul am scris despre aceste Sfinte Locuri, doar ce am văzut cu ochii mei” (p. 93).

Din punct de vedere formal, textul lui Daniil este asemenea unui mozaic, alcătuit din mici piese ce descriu locurile pe care le-a vizitat – informaţii pe care le-a aşternut în scris, cel mai probabil, la întoarcerea din acest pelerinaj –, ce formează sub ochii cititorului, în cele din urmă, un tablou complet cu o tuşă mai apăsată pe experienţa trăită în preajma Mormântului Sfânt. În definitiv, ce poate fi mai înălţător pentru un creştin decât să păşească în locurile „unde Hristos a mers cu picioarele Sale” (p. 93)?

Lucrarea egumenului slav este scrisă într-un limbaj simplu, destinată, cel mai probabil, oamenilor de rând, clerici sau laici, care doresc să preguste, într-o anumită măsură, bucuria oferită de o astfel de călătorie. Totuşi, pentru a întreprinde acest pelerinaj, spre Ţara Sfântă, monahul rus trebuie să fi avut o anumită doză de curaj, deoarece un astfel de drum nu era lipsit de pericole, pe care Daniil le evidenţiază în câteva rânduri. Amintesc aici doar episodul în care grupul din care făcea parte şi egumenul rus este capturat de către piraţi: „acolo ne-am întâlnit cu piraţii pe cele patru galere, care ne-au luat prizonieri şi ne-au jefuit pe toţi” (p. 87).

Din această cărţulie aflăm lucruri dintre cele mai interesante, precum numărul de episcopi din insula Cipru, că Sfântă Cruce era făcută din lemn de chiparos; aflăm, de asemenea, din ce era făcută tămâia neagră, cea albă şi multe altele. În economia lucrării extrem de importante sînt unităţile de măsură menţionate la tot pasul de Daniil: stânjen, verstă, sajen, cot, aruncătură de băţ/ piatră, tragere cu arcul ş.a.m.d. nu mai spun mare lucru omului din secolul XXI, însă monahul rus foloseşte pe fiecare pagină a scrierii sale aceste unităţi de măsurare a lungimii. Acest aspect arată caracterul practic al textului.

Chiar dacă Daniil apelează frecvent la Scriptură, el utilizează şi informaţiile oferite de scrierile apocrife, pentru a completa descrierile pe care le face unor locuri sau personaje. Este adevărat că din perspectiva omului de astăzi unele informaţii furnizate de monahul rus nu sînt tocmai exacte, autorul confundând uneori personaje sau locuri (toate aceste inexactităţi sînt evidenţiate în notele de subsol care însoţesc traducerea în limba română).

Capitolul cel mai amplu este dedicat de Daniil Sfintei Lumini: cum coboară la Sfântul Mormânt (pp. 108-117). Între altele, egumenul slav este un martor important într-o istorie a celor care au dat mărturie despre Lumina Sfântă de la Mormântul Domnului (vezi, în acest sens, Episcopul Auxentios al Foticeei, Lumina Sfântă de Paşti de la Ierusalim. Studiu asupra ritului Luminii Sfinte din Biserica Sfântului Mormânt, traducere de Vasile Bîrzu, Sibiu, Deisis, 1996, pp. 43-47). Totuşi, nu se poate ignora descrierea lui Daniil cu privire la episodul coborârii Luminii Sfinte, care seamănă izbitor de mult cu ceea ce vedem la televizor în zilele noastre: „Și era acolo o mare înghesuială şi o îmbulzeală sălbatică între oameni, astfel încât mulţi dintre ei se sufocau din cauza mulţimii” (p. 110). Se pare că în ceea ce priveşte comportamentul uman, în pofida trecerii timpului, nu este loc de progres, de îmbunătăţiri…

Dacă un index ar putea părea o chestiune extravagantă pentru o lucrare „simplă”, precum aceea care descrie călătoria egumenului slav, o bibliografie care să includă, pe lângă ediţiile şi traducerile prezentate succint de Anca-Elena Văraru (pp. 21-26), şi literatura secundară ar fi fost binevenită şi necesară.

Lucrarea egumenului Daniil are o dimensiune practică foarte evidentă. Pentru multă vreme această scriere a fost, fără îndoială, un ghid absolut necesar pentru toţi cei care – din locurile de unde a plecat, la un moment dat, monahul slav – ar fi dorit să ajungă cu mai mare uşurinţă în Ţara Sfântă. Dar oare, într-o lume ca a noastră, din ce în ce mai subjugată de paradigma pragmatică, mai este nevoie de un astfel de ghid? Indiferent de răspuns, este limpede că pelerinajul, în diversele sale forme, se întâlneşte în toate religiile. Însă, ce altceva ar trebui să fie pelerinajul dacă nu o „comprimare” a propriei vieţi, in via, însoţită de o conştientizare a propriilor păcate, pentru pregătirea întâlnirii cu veşnicia, in patria?

Revista indexata EBSCO