Sep 15, 2018

Posted by in Ex libris

Monica Grosu – Aura Christi şi religia viului într-un eseu monografic

 

Amplul eseu monografic Între Apollo şi Dionysos (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2016), prilejuieşte o privire de ansamblu asupra operei şi personalităţii Aurei Christi, o autoare complexă care s-a impus în conştiinţa cititorilor prin originalitatea frapantă şi tenacitatea cu care abordează temele mari ale literaturii. Preocupat de fenomenul receptării literaturii feminine la noi, criticul Ironim Muntean se apropie în cunoştinţă de cauză de cărţile Aurei Christi pe care le comentase şi anterior în alte studii şi articole. Aplecarea spre exegeza literaturii feminine şi nu numai se vădeşte în cărţile publicate, acoperind o paletă variată de creaţii şi creatori: De la Simion Ştefan la Lucian Blaga (1995), De la Lucian Blaga la Radu Stanca (1998), Popasuri vieneze (2008), De la Alba Iulia la Viena (2009), Meteorologia lecturii (2010), Lumea ca teatru – teatrul ca lume (2012), Exerciţii de înţelegere (2012), Romanul feminin românesc (2013); Cărţi cu autograf (2015); La lumina cărţilor în floare (2016). Aşadar, lucrări deopotrivă de istorie şi critică literară, promovînd dimensiuni ale spiritualităţii româneşti din epoci şi spaţii diferite, în perpetua lor confruntare cu timpul şi memoria culturală.

Volumul de faţă prezintă împrejurările în care Ironim Muntean s-a apropiat de opera Aurei Christi, impresiile puternice de lectură, precum şi analiza propriu-zisă a acestei creaţii de o extraordinară efervescenţă artistică. Preluînd cuvintele autorului, admitem că ,,bogata activitate literară a Aurei Christi curge în descendenţa familiei spirituale a admiratorilor şi urmaşilor spirituali ai lui Dostoievski şi Nietzsche – osia în jurul căreia s-au coagulat pasiunile ei literare.” Foarte bine nuanţate sunt afinităţile literare ale autoarei, din rîndul cărora trebuie amintită apropierea de Nicolae Breban, despre care Aura Christi notează: ,,Nu încetez să mă bucur de vecinătatea acestui maestru al romanului european şi a acestui mare om de o umanitate dostoievskiană, vecinătate de care sunt onorată. Într-o discuţie de două-trei ore cu Nicolae Breban afli cît n-ai afla răstimp de un an de lecturi în bibliotecă. Nicolae Breban e o legendă vie a literaturii române. A te forma ca poet în aerul contondent al unei legende e o întîmplare incredibilă şi un imens noroc, de care sper să mă bucur pînă voi închide ochii de tot.”

Alegînd înainte de orice, poezia, Aura Christi este o voce lirică ce debordează o forţă specifică. Rafinamentul şi discreţia accentuează meditaţia poetică, rostirea clară şi netrucată a adevărurilor fundamentale, după cum poeta mărturiseşte: ,,Voi face efortul să nu mă înstrăinez de această Rădăcină a văzutelor şi nevăzutelor, Rădăcină atotputernică şi atotvăzătoare, care înseamnă viaţă, lumină, adevăr, dreptate, onoare, demnitate şi, iarăşi, de zece, de o mie, de milioane de ori, lumină: o lumină atît de puternică şi-atît de vie, încît abia de rezişti – departe de binele şi răul lumii acesteia – să stai, în continuare, faţă în faţă cu ea, preasfînta.” Acest crez vorbeşte despre forţa transfiguratoare a actului creator, despre pactul nescris cu transcendentul şi energiile lui nebănuite. Nu se poate să nu impresioneze patosul şi rostirea febrilă, făcînd să vibreze fiecare vers în acest complex proces al adoraţiei, al căutării frumosului în văzutele şi nevăzutele lumii. Dialogul cu divinul, tandemul viaţă-moarte sau lumină-întuneric, precum şi angoasele trecerii, toate devin, prin recurenţă, temele majore ale acestui univers poetic de o reflexivitate gravă, atent asumată.

În toată creaţia Aurei Christi se întrevede profunzimea lecturilor, forţa literaturii ruse, ambiţia de a porni călătorii însemnate, pe cont propriu, dar avînd în minte modele clare: ,,A rămîne fidel idealurilor fixate în puşcăriile adolescenţei. A scrie şi a publica ritmic, în pofida cultului sterilităţii dominant în Balcani. A fi tu însuţi, în ciuda ta. A nu înceta să devii ceea ce eşti: scriitor. A-ţi urma destinul… A ţine în faţă marii maeştri, la care te raportezi ceas de ceas, clipă de clipă: Dostoievski, Nietzsche, Rilke – Sfinţi ai literaturii în preajma cărora eşti un fir de praf.” Sunt gînduri care caracterizează o viaţă şi o operă în ansamblul său, gînduri al căror corespondent textual este minuţios identificat de autorul acestui amplu eseu monografic, în încercarea de a oferi o imagine cît mai cuprinzătoare a operei Aurei Christi. Este o întreprindere merituoasă şi un gest binevenit ce pune şi mai bine în lumină virtuţile unui creator autentic, foarte ancorat în lumea textului scris, foarte deprins cu tensiunile lirice, familiar cu destinele marilor personaje şi extraordinar de viu, chiar sisific, mereu pregătit de a relua totul, în ciuda convingerii că ,,viaţa este amară, incredibilă, atroce, atroce, şi tot timpul, absolut tot timpul, fantastică!” Mărturia de credinţă, ,,sunt un om viu, obositor-incredibil-înrobitor-descurajant-fantastic-înnebunitor de viu”, stă ca o pecete a întregii sale creaţii, fie că este vorba de poezie, roman sau eseu. E ca şi cum ai resimţi impulsul camilpetrescian: ,,din mine însumi, nu pot ieşi”.

Ecoul acestor mărturii, religia viului şi labirintul exilului interior constituie puncte-cheie ale interpretării, ipostaze ce completează un tablou mai generos al vieţuirii întru literatură a Aurei Christi. Iar fotografiile însoţitoare realizează, în dinamica lor imagistiscă, o lecţie a frumuseţii şi apropierii umane, este lecţia familiei, a bunătăţii şi uimirii. Lectura volumului Între Apollo şi Dionysos, semnat de Ironim Muntean, poate fi o invitaţie de nerefuzat spre descoperirea unei scriitoare de un farmec indubitabil, o scriitoare dăruită cu harul punerii în pagină a unei ,,mistici a pasionalităţii, înţeleasă ca vocaţie umană.” (Constantin Cubleşan) Aura Christi este şi rămîne ,,un om viu, viu pînă la destrămare”.

Revista indexata EBSCO