Sep 15, 2018

Posted by in Ex libris

Florin FAIFER – Singurătăţi la vîrf

 

Nici n-ai crede, citind titlul ultimei cărţi a lui Constantin Dram, că filosofia pe care el aici o întreţese îi aparţine: Singurătăţi de genul masculin sau altfel despre o modernitate obligatorie. Enunţul incitant, antrenînd o undă de mister (ei da, de mister… masculin), te poartă într-o zonă de reflecţii surprinzătoare, mănoase în sugestii şi care nu profită – n-ar avea de ce – de şarmul oglindirii de sine.

Dar umbra eseistului, purces într-o întinsă şi intensă aventură, deschizătoare de inedite zări, se strecoară continuu printre rînduri. Explorator întru livresc, Dram, bon viveur şi ager gînditor, îşi păstrează dominanta, aceea de insaţiabil degustător de poveşti. Cu binecunoscuta-i vervă, dedîndu-se unui festin de bucurii alese, el intră într-un spornic joc de revelaţii. Bilanţul interpretării, trecînd prin secole şi triind valori (sociale, politice, economice), e tangent cu abisalitatea: „De unde începe modernitatea?” este întrebarea obsesivă ce se roteşte ca o placă turnantă între real şi imaginar. Controlînd lucid tentaţia narativităţii, eseistul dă curs şi unei propensiuni spre sfera teoreticului. Dar nu fără a-şi pierde verva. Textul e viu, antrenant, de un colorit atrăgător.

Un şir de eroi, din cei mai ieşiţi din comun, se perindă dinaintea bunului cititor. Ceva îi aseamănă, aşa cum îi şi desparte: capacitatea de a îndura solitudinea, cu cifrul ei tainic şi simbolistica pe care condiţia lor de eroi ai literaturii supreme o generează.

Adevăruri profunde aşteaptă să fie despecetluite. Cele legate de prietenia dintre un bărbat şi altul, infidelitatea şi a ei pricină, teama de moarte şi isprăvile izbăvitoare.

Poveştile, nici nu s-ar putea altfel, îşi au personajele lor exponenţiale în care se concentrează energiile care le dau viaţă. O viaţă în perpetuitate. Parcurgînd cartea de viziuni originale Singurătăţi de genul masculin (Iaşi, Limes, 2017) a lui Constantin Dram, să evocăm cîteva figuri proeminente. Pe Ghilgameş, de pildă, cu trăirile lui de erou al începuturilor sau pe fragilul, afectuosul Tristan, încleştat în îmbrăţişarea-i cu Isolda, propulsată în legendă. Într-o argumentaţie surprinzătoare, dar care încă mai cerea probe, exegetul vede în neliniştitul cavaler celtic, cel ce soarbe din greşeală o licoare de dragoste, o întruchipare a „omului modern”. Apoi, isteţul isteţilor, Ulise, trecînd, în drum spre Itaca, atîtea teste de supravieţuire. Mai departe, un capitol plin de savori, acela despre „măgarul de aur” al lui Apuleius, în care C. Dram îşi exersează pana de prozator pitoresc şi asaltat de idei. Cu copita-i de preţ, asinul bate tactul unei alegorii în care tema iubirii şi tema morţii nu se resping.

Cu solemnităţi pendulînd între ridicol şi sublim, Don Quijote, „hidalgul” din romanul lui Cervantes, păşeşte în cadru călare pe costeliva iapă Rosinanta, aducînd cu sine habitudini medievale, un fel de a rosti, un fel de a cugeta, un fel de a „decoda” felurite semne şi minuni. La orizont, învolburările unui metafizic prin care se deschid o seamă de perspective.

O aventură de o complexitate crescîndă începe, în plan literar promovînd un imaginar ce va să se numească postmodern. Agil şi consistent, discursul hermeneutic al lui Dram îi dezvăluie calitatea care-l defineşte: plăcerea de a istorisi. Modulaţiile vocii sunt ale unui povestaş hîrşit, ce cumpăneşte cu luare-aminte raporturile de sens dintre real şi ficţional. Cu asta, analistul tinde să se apropie aşa-zicînd de misterele creaţiei romaneşti. Iar misterul, în logica acestui studiu, e un fruct al singurătăţii.

Reflecţii pătrunzătoare, într-o coerenţă nu la îndemîna orişicui, forfotesc în paginile consacrate unui alt solitar, Robinson Crusoe, care – se exprimă fastuos… solitudologul – „deschide era noului om”. Simboluri la tot pasul, metafore de substanţă, aventuri bărbăteşti una după alta impulsionează povestirea, aşa cum, în altă grilă, se întîmpla în romanul medieval şi în acela cervantesc.

Şi Robinson, dar într-o lume burgheză, e un făptuitor. Forţînd puţin interpretarea, un creator de civilizaţie. Dificultăţile în care soarta îl împinge scot la iveală calităţi pe care nu şi le cunoştea. Calităţile unui geniu constructiv înflorind în singurătatea parcă fără margini a unei insule pe care naufragiatul, nelăsîndu-se pradă deznădejdii, va şti să o supună şi să o transforme robotind şi născocind. Pasivitatea nu e nicicum a unui asemenea personagiu. Doar bărbatul are un proiect, un ideal, prin care multe se preschimbă.

Dar femeia, totuşi, e doar o fantasmă în această lungă istorie care cuprinde alte şi alte istorii? Se bucură ea cu adevărat de răsfăţ, are parte de ingratitudini? E în menirea ei să tînjească, să suporte, să pătimească?

Mai ales îi este dat să aştepte. Să aştepte şi iar să aştepte. Tristă, resemnată, adesea plină de dor. Regatul ei, zăvorît cu nu-ştiu-cîte-lacăte, nu-şi ajunge sieşi. Dacă se cufundă în singurătate, e una cu gingaşă pecete.

A-ţi asuma solitudinea „de genul masculin” înseamnă a-ţi croi un destin. Trăirile unui bărbat sunt, fireşte, de altă esenţă şi au o altă finalitate, imprimîndu-şi în orizonturile toate impulsul creator.

Revista indexata EBSCO