Sep 15, 2018

Posted by in Actualitatea literara

Ioan LASCU – Local și naţional

 

Între periodicele literare ale ultimelor două decenii revista Scrisul Românesc a devenit din ce în ce mai vizibilă, înscriindu-se în rîndul publicaţiilor de invidiabilă ritmicitate și valoare. A existat însă, în istoria ei, un episod începător. În perioada dintre cele două războaie mondiale, în noiembrie 1927, la Craiova apărea întîiul număr al revistei Scrisul Românesc subintitulată „revistă literară.” Întemeietorul se numea Dumitru Tomescu, critic literar și cofondator în 1905, alături de Const. Șaban Făgeţel, al revistei Ramuri, rămasă pînă astăzi revista-fanion a Craiovei și a întregii zone a Olteniei. În 1927 Ramuri, sub conducerea lui Nicolae Iorga, apărea sub numele de Drum drept, iar Dumitru Tomescu figura atunci doar printre colaboratori. Pe lîngă Ramuri/ Drum drept, în acele vremuri mai existau la Craiova și alte publicaţii de literatură, știinţă și artă precum Flamura, Năzuinţa, Pleiada, cu o durată a apariţiilor mai lungă (1922-1928, 1922-1929, primele două) sau mai scurtă (1927-1928, ultima din cele trei). Acestora venea să li se adauge Scrisul Românesc, o publicaţie al cărui nume va marca istoria literară a orașului, a regiunii și, poate chiar de la început, dar mai ales astăzi, a ţării. Așadar între mai multe publicaţii cu caracter mai degrabă local se năștea una nouă, ce avea să-și recîștige un binemeritat renume peste mai multe decenii. Revista era imprimată la editura omonimă, dar, din nefericire, a avut o existenţă efemeră, fiindcă după doar cîteva luni și-a sistat apariţia din motive pecuniare. Marea criză bătea la ușă… Totuși ea s-a bucurat, în acel timp scurt, de colaborarea unor nume de prestigiu ale literaturii noastre: Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, Cezar Petrescu, Ion Pillat, Ion Agîrbiceanu, Gib I. Mihăescu, P. P. Panaitescu, Constantin Rădulescu-Motru, Alexandru Marcu, N. I. Herescu ș.a.

Prima serie a publicaţiei a vădit o orientare tradiţionalistă, Dumitru Tomescu continuînd să fie același teoretician și „apologet” al sămănătorismului, susţinut vreme de mai mulţi ani și în cercurile revistei Ramuri. Direcţia indicată de D. Tomescu în 1927-1928 a condus la unele exagerări prin plasarea sub semnul sămănătorismului a liricii argheziene sau a unui roman precum Ion. Însă, avînd în vedere efervescenţa ideilor și a orientărilor literare din epocă, Dumitru Tomescu nu a fost scutit de contradicţii: în articolul programatic el declara că revista nu va fi tributară vreunei școli sau vreunui curent estetic și va milita pentru promovarea unui spirit critic receptiv la noutate și diversitate. Fondatorul se ridica împotriva „înjghebărilor și preocupărilor de gașcă întreţinute de ambiţia unor critici care se visează de mult creatori și șefi de școli literare.” Aluzia îl viza, probabil, între alţii, pe Mihail Dragomirescu. Prin astfel de teze, Scrisul Românesc se situa, la finele deceniului trei al secolului al XX-lea, între sămănătorism și modernism, apropiindu-se întrucîtva și de Eugen Lovinescu, în pofida adversităţii teoreticianului sincronismului faţă de sămănătorism. O dovedește și o parte din elita colaboratorilor revistei (Ion Pillat, Ion Agîrbiceanu, Cezar Petrescu, C. Rădulescu-Motru)), prin care, în esenţă, ea contează ca o promotoare a tradiţionalismului în genere. În articolul programatic intitulat Înnoirea literaturii D. Tomescu statua:

„Începînd această revistă, nu putem găsi un mai firesc punct de plecare pentru acţiunea ei decît în procesul atît de mult dezbătut, și totuși rămas și astăzi deschis, dintre ideea sămănătoristă, care pentru noi continuă să dirijeze mișcările culturii și literaturii românești, și dintre școala zisă modernistă, care, existînd ca tendinţă și ca putere de agitaţie, nu există însă și prin capacitatea ei de a dirija o nouă producţie literară.”

Naivitate, ignorare sau partizanat excesiv? Asemenea aserţiuni ale lui Dumitru Tomescu ne par astăzi cel puţin deplasate emise fiind într-o vreme cînd mișcările de avangardă bulversaseră serios tradiţionalismul și conservatorismul în gîndire, literatură, artă și chiar în practica socială: mai întîi simbolismul, apoi modernismul propriu zis, expresionismul, futurismul, dadaismul și suprarealismul, deși cîteva se manifestaseră preponderent în Europa occidentală.

În respectabilul volum, Scrisul Românesc. 90 de ani de la întemeiere, Florea Firan consideră că „punctul de vedere al criticului craiovean D. Tomescu nu apare însă deloc eronat”. Dar nuanţarea vine numaidecît: „Ceea ce nu înţelege însă criticul noii publicaţii craiovene e o problemă de estetică, vizînd necesitatea dialectică de înnoire a literaturii în primul rînd sub aspectul formei, al expresiei artistice, în pas cu imperativele sufletului românesc modern. Acceptînd înnoirea literaturii ca un imperativ al epocii, Dumitru Tomescu o pune în sarcina mișcării sămănătorismului « …ieșit mai întărit (sic) din experienţa războiului»” (op. cit., p. 10). Totuși D. Tomescu pendula între sămănătorism, tradiţionalism și, prin acceptarea necesităţii de renovare, modernism.

Scrisul Românesc din perioada interbelică avea format de carte și a apărut lunar între noiembrie 1927 și februarie 1928. Totuși prea pasager ca să marcheze revuistica timpului, dar a deschis, în mod neașteptat, perspectiva către o continuare ce s-a conturat pe la mijlocul anului 2003. Atunci Florea Firan, secondat de un colectiv restrîns de colaboratori, s-a angajat în resuscitarea revistei după un lung hiatus de șapte decenii și jumătate. Cu perseverenţa, devotamentul, experienţa și competenţele deja cunoscute, afirmate vreme de patruzeci de ani în domeniul literaturii și culturii craiovene și nu numai, Florea Firan a reușit, cu puţine mijloace materiale, să reînnoade și să consolideze tradiţia revistei Scrisul Românesc, cea inaugurată în 1927 de către Dumitru Tomescu. La început cu apariţii eșalonate din două în două luni, revista a devenit lunară după aproximativ un an și așa a apărut pînă astăzi, fără nicio sincopă. În acel lung răstimp, de 75 de ani, „nu s-au mai ivit iniţiative și nici măcar tentative de reluare a publicaţiei întemeiate de Dumitru Tomescu.” (op. cit., p. 21). Din colectivul restrîns alături de care Florea Firan s-a lansat în noua aventură făceau parte universitarul și criticul literar Gabriel Coșoveanu, Mihai Ene și Cosmin Dragoste, pe atunci studenţi, azi membri ai comunităţii academice craiovene și colaboratori de valoare ai revistei, și criticul de artă Florin Rogneanu, mulţi ani director al Muzeului de Artă din Craiova.

De la bun început Scrisul Românesc nu a dorit să se instituie drept o concurentă a celorlalte reviste literare, cum sînt Ramuri și Mozaicul, ci să-și adauge „vocea proaspătă și autorizată diversităţii publicistice contemporane”. Mensualul are menirea să completeze activitatea editorială prin inserarea cu prioritate în paginile ei a unor recenzii și cronici ale cărţilor apărute la editura cu același nume. Cu regularitatea unor bătăi de metronom, în Scrisul Românesc au fost cuprinse editorialele semnate de Florea Firan despre personalităţi ale literaturii române clasice și contemporane, multe fiind de stirpe oltenească, și totodată rubrici de mirabilă persistenţă precum Cartea-eveniment, Idei și mentalităţi, Imaginar și raţionalitate, Exerciţii, Confruntări, Logoterapia, Traduttore/ traditore, Cum scriem, cum vorbim, Jocul cu expresivitatea, Inedite, Scrisori din America, De partea cealaltă, cronică dramatică și cronică plastică. Din simpla enumerare a acestora se poate deduce varietatea preocupărilor, abordarea la zi și caracterul viu și atractiv imprimate publicaţiei. O notă de originalitate în plus, susţinută de diversitatea și calitatea celor care colaborează lună de lună la rubricile revistei este conferită de „spiritul multicultural, de interculturalitate […], evenimentele culturale din ţară și din străinătate”. În cei 15 ani, între colaboratorii asidui ai Scrisului Românesc s-au numărat Gabriel Coșoveanu, Monica Spiridon, Irina Mavrodin (pînă în 2012), Ovidiu Ghidirmic (pînă în 2017), Constantin M. Popa (pînă în 2015), George Sorescu, Adrian Cioroianu, Carmen Firan, Adrian Sîngeorzan, Dumitru Radu Popescu, Dumitru Radu Popa, Andrei Codrescu, Ion Buzera, Ion Parhon, Mihai Duţescu și, cu voia dumneavoastră, subsemnatul. Toţi aceștia și încă alţii sînt prezentaţi pe spaţii generoase în a treia secţiune a monografiei.

Impunătoarea monografie documentară Scrisul Românesc. 90 de ani de la întemeiere este alcătuită de Florea Firan ajutat de cîţiva colaboratori în probleme tehnice și de ordonare a materialelor și a apărut în acest an, în colecţia „Hermes”, la Fundaţia-Editura „Scrisul Românesc” din Craiova. Florea Firan s-a consacrat în urma unei perseverente și fructuoase activităţi culturale și literare de o jumătate de secol. A publicat numeroase opere cu caracter monografic și bibliografic, domeniu în care excelează, în zilele noastre, atît de puţini autori. De la Macedonski la Arghezi, Profiluri și structuri literare, o monografie a presei literare din Craiova, bibliografia exhaustivă, pînă în 2006, a revistei Ramuri, în două volume masive, trei volume de profiluri și personalităţi literare, o monografie cu contribuţii originale despre Tudor Arghezi se numără printre cele mai importante realizări de istorie literară ale lui Florea Firan. De asemenea, activitatea infatigabilă de editor și director de revistă întregesc imaginea unui cercetător, a unui autor de bibliografii și monografii, a unui istoric literar de excepţie.

Cuprinzătorul și valorosul tom din 2018 se înscrie în categoria monografii ale revistelor literare de mare tradiţie, așa cum avem foarte puţine în istoria literară recentă. Volumul ce însumează 564 de pagini cu numeroase secţiuni, se încheie cu un bogat corpus de ilustraţii din activitatea noii serii a revistei (2003-2017). Doar primele patru ilustraţii redau aspecte relative la întîia serie: portretul lui Dumitru Tomescu, coperta și cuprinsul primului număr din noiembrie 1927 și o pagină publicitară ce promova producţia Institutului de editură și arte grafice „Scrisul Românesc”. Între secţiunile ce deschid volumul se disting: Studiu monografic „Scrisul Românesc” 1927-2017, „Scrisul Românesc” – serie nouă și Viaţa revistei. Colocviile „Scrisul Românesc”, manifestări cultural-știinţifice de mare amploare. Partea leului revine însă, pe întinderea a aproape 390 de pagini, secţiunii ce conţine Bibliografie adnotată – „Scrisul Românesc”, 1927-2017. Un travaliu sisific… Imensul material bibliografic este organizat pe capitole și subcapitole ce urmează împărţirea pe genuri și specii literare, arte și cultură: poezie, proză, dramaturgie, eseu, teorie și critică literară, evocări, literatură străină, limbă și comunicare, fiolosofie-morală-religie, texte de(spre) istorie și social-politice, arte, sport, evenimente culturale etc. Secţiunea se încheie cu Indici de autor, Indici de autor menţionaţi în texte și Periodice citate în bibliografie. Prin adnotări se specifică, în afară de numele autorilor inseraţi alfabetic, titlurile materialelor publicate, scurte referinţe la conţinut (dacă ideea principală nu reiese din titlu), anul apariţiei, numărul de revistă, pagina. Bibliografia este exhaustivă.

Autorul, foarte scrupulos, furnizează informaţii legate de numărul materialelor, grupate pe genuri, apărute în Scrisul Românesc de-a lungul timpului. Cel mai mare spaţiu este „acaparat” de studiile și articolele ce se raliază la eseu, istorie și critică literară: 2935 de poziţii din totalul de 7025. Semnăturile autorilor subsumate acestui domeniu sînt, firește, la fel de numeroase: Dumitru Tomescu, Virgil Nemoianu, Eugen Negrici, Nicolae Manolescu, Paul Cornea, Mircea Tomuș, Cornel Ungureanu, Dumitru Radu Popescu, Gabriela Adameșteanu, Dumitru Radu Popa, Ana Blandiana, Paul Aretzu, Augustin Buzura, Ionel Bușe, Ioana Crăciunescu, Theodor Damian, Virgil Ierunca, Victor Ivanovici, Adrian Lesenciuc, Ștefan Cazimir, Ion Dongorozi, Cleopatra Lorinţiu, Ioan Lascu, Florea Miu, Nicolae Panea, Gheorghe Păun, Adrian Sîngeorzan, Ileana Vulpescu, Constantin Zărnescu nu reprezintă decît o mică parte din ele. Compartimentul Literatură străină a beneficiat de 917 publicări aici fiind incluse și traducerile, rubrica Arte a fost ilustrată prin 588 de apariţii, poezia prin 617 poziţii, proza prin 537. În ce privește imaginea revistei, serie nouă, un aport estetic apreciabil l-au avut reproducerile, grafica și desenele din creaţia unor clasici și moderni români și universali (Theodor Aman, Constantin Brîncuși, Nicolae Grigorescu, Constantin Lecca, Corneliu Baba, Ion Ţuculescu, Theodor Pallady, Constantin Piliuţă, Edgar Degas, Fragonard, Pablo Picasso, Salvador Dalí, Amedeo Modigliani, Auguste Renoir, Henri Matisse, Victor Brauner, M. H. Maxy și mulţi alţii), dar și din creaţia unor artiști plastici contemporani, români și străini (Sabin Bălașa, Horia Bernea, Nina Cassian, Eustaţiu Gregorian, Lucian Irimescu, Sasha Mereţ, Dan Perjovschi, Spiru Vergulescu, George Vlăescu, Marcel Voinea, Viorel Penișoară-Stegaru, Vasile Buz, o bună parte fiind pictori craioveni).

Viaţa revistei a fost animată și de colocviile Scrisului Românesc începute în 2006, continuate pînă în 2017 și, fără îndoială, perspectiva rămîne deschisă. Dintre tematici, originale și productive au fost Presa culturală, direcţii și orientări, Multiculturalismul & Actualitatea istoriei literare, De la cenzura impusă la autocenzură, Intelectualii, puterea și tehnologia, dar îndeosebi Viitorul cărţii, Cititul, Limba română și mass-media, Puterea cuvintelor, Avangarda și avangardismul. Colocviile se încheie de fiecare dată prin acordarea unui mănunchi de premii onorante.

„Fără infatuare și evoluînd cu luciditate, încercarea noastră, cît de mică într-un efort și într-o mișcare largă în cultura de azi, ni se pare o modalitate corectă și modernă de a aborda publicistica și politica editorială”. (Scrisul Românesc…, p. 39). Este o probă de modestie a unui bibliograf tenace și admirabil organizat, cel care a realizat o monografie ce va rămîne multă vreme neegalată, dacă nu à jamais inegalabilă, fiindcă cine s-ar mai angaja, peste timp, într-un asemenea travaliu migălos, exigent, exhaustiv, de mare acurateţe și valoare documentară?

Revista indexata EBSCO